REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
5.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Bugetul local se va duce pe Politie, asfaltare, pachete pentru pensionari

Bugetul local se va duce pe Politie, asfaltare, pachete pentru pensionari

Replica API 8 februarie 2011 | 00:00 143

Constantenii au votat sondajul initiat de Mazare:

Constantenii au votat sondajul initiat de Mazare:

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Radu Mazăre a făcut public rezultatul sondajului de opinie privind stabilirea priorităţilor bugetare pentru anul 2011. Potrivit rezultatelor, prima prioritate pentru constănţeni o reprezintă creşterea siguranţei cetăţenilor prin înfiinţarea Poliţiei Locale. "Locuitorii Constanţei ar dori ca Poliţia să fie prezentă pe străzi, sub formă de patrule, prin cartiere. 60 la sută consideră că ar fi important să aibă numărul de telefon al sectoristului şi să ştie unde îl poate găsi, iar la întrebarea câţi poliţişti ar trebui să avem, 70 la sută din constănţeni spun că trebuie să înfiinţăm Poliţia Locală cu numărul maxim de poliţişti, de 300", a spus Mazăre.

"Despre diminuarea salariilor, am avut o surpriză plăcută: 85 la sută consideră că nu este un lucru bun diminuarea salariilor celor din Primărie. 92 la sută spun acelaşi lucru pentru profesori şi pentru personalul sanitar. Am tras concluzia că societatea nu este atât de divizată şi angajaţii primăriei nu sunt priviţi mai prost decât ceilalţi, şi populaţia s-ar bucura că le sunt reduse salariile", a precizat edilul Constanţei. O întrebare aflată în chestionarele completate de cetăţeni, anume "Credeţi că angajaţii primăriei iau şpagă?", primarul Mazăre s-a amuzat, comparând funcţionarii din primărie cu ceilalţi din alte structuri ale statului. "54,4 la sută apreciază că da, 45,6 la sută spun că nu. Am să vin în întâmpinarea voastră ca să fac un comentariu. Eu mă aşteptam să spună 70 la sută că angajaţii primăriei iau şpagă, 54 la sută nu este un procent bun, dar nici unul foarte prost. În România ştim foarte bine cum stau lucrurile, dacă eu v-aş întreba dacă cei de la Garda Financiară iau şpagă, ce o să spuneţi? Sau cei de la OPC, de la Vamă, de la Poliţie sau de la Sănătate? În contextul naţional este un proces aşa, nici prea-prea, nici foarte-foarte", a declarat edilul.

Priorităţi: poliţie, asfaltare şi pachete

"Când vom face şedinţa de Consiliu Local, bugetul va fi structurat pe aceste priorităţi pe care le vor constănţenii, cu un buget mic. Aşa îşi va derula Primăria Constanţa activitatea pe 2011: pe locul 1 vom înfiinţa Poliţia cu 300 de poliţişti, ea va fi gata funcţională prin toamnă, cred că prin luna septembrie, când îi vom pune să facă o defilare în faţa cetăţenilor, ca să îi vadă, să îi cunoască şi să le vadă dotările, pe locul 2 vom continua planul de asfaltare ca şi până acum cam cu aceleaşi sume, circa 10 milioane de euro. Pe locul 3 vom continua acordarea de pachete pentru vârstinici şi săraci, exact ca anul trecut, de 8 ori pe an, şi 4 - vom termina cartierul de locuinţe ieftine pe Baba Novac, cu tot ce înseamnă blocuri, lumină etc. Restul cheltuielilior vor fi la nivel de întreţinere. Din păcate, nu pot anunţa şi nu pot spune constănţenilor că vom face alte investiţii majore care să îi bucure în viaţa de zi cu zi", a menţionat primarul Mazăre.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614