REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Bulgaria: Probleme la aterizarea la Sofia a premierului Boiko Borisov, la întoarcerea de la o reuniune la Salonic

Bulgaria: Probleme la aterizarea la Sofia a premierului Boiko Borisov, la întoarcerea de la o reuniune la Salonic

Replica API 16 noiembrie 2019 | 00:00 400

Boiko Borisov

Directorul Escadrilei 28 a Bulgariei, agenţie guvernamentală care se ocupă în special cu transportul demnitarilor bulgari, a confirmat vineri pentru presă că o aeronavă Falcon în care se afla între altele premierul Boiko Borisov a avut probleme la aterizarea la Sofia, în cursul dimineţii, relatează BTA.

Potrivit lui Todor Kodjeikov, sistemul de navigaţie al avionului având la bord nouă persoane, inclusiv premierul, care reveneau de la o reuniune la Salonic, Grecia, s-a defectat în apropiere de aeroportul din capitala bulgară, în condiţii de ceaţă şi vânt, iar piloţii au fost nevoiţi să se bazeze pe comenzile manuale pentru a ateriza în siguranţă.

Echipajul a crescut iniţial altitudinea şi, cunoscând bine terenul, s-a bazat pe datele vizuale şi pe "alte echipamente" pentru a aduce aeronava Dassault Falcon 2000 pe pământ, din a doua încercare. Nimeni nu a fost rănit, a mai spus Kodjeikov, citat de Sofia Globe.

Avionul, care are 19 ani şi este folosit nu doar de oficiali, ci şi pentru transportul de pacienţi în stare gravă, este la al patrulea sau al cincilea incident de acest gen din ultimii ani şi nu este prima dată când apare o defecţiune chiar cu premierul Borisov la bord.

Todor Kodjeikov a menţionat că Ministerul Transporturilor va verifica aeronava, care va rămâne la sol până la stabilirea şi reglementarea cauzei care a determinat cel mai nou incident, adăugând că se are în vedere achiziţia unui avion nou. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218