REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Bumbac se ascunde în spatele numirii lui Mărgărit la Spitalul din Eforie

Bumbac se ascunde în spatele numirii lui Mărgărit la Spitalul din Eforie

Replica API 29 august 2012 | 00:00 1897

Surprize-surprize, cu fostul lector de la Spiru Haret, ajuns director la Ministerul Sănătăţii:

Surprize-surprize, cu fostul lector de la Spiru Haret, ajuns director la Ministerul Sănătăţii:

Cotidianul "Replica" de Constanţa dezvăluia, în urmă cu câteva ediţii, că una din concluziile raportului întocmit de o instituţie centrală de control pe baza activităţii Spitalului Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie (SCRMFB) din Eforie Nord din perioada 2007- 2011 face referire şi la managerul în funcţie al unităţii, tânăra Elena Florentina Mărgărit. În vârstă de 33 de ani, Elena Mărgărit a fost numită manager al instituţiei sus-menţionate la doar 2 (două) luni de zile după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Andrei Şaguna din Constanţa. Conform datelor de până în prezent, Mărgărit nu este nici măcar licenţiată. Dar, mai important decât atât este faptul că, licenţiată sau nu, Mărgărit nu are studiile necesare pentru a deţine funcţia pe care a fost numită: nu este nici medic primar, nici cadru universitar şi absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sanitar sau management, agreate de ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului. Cum anume a ajuns Elena Mărgărit să conducă SCRMFB Eforie Nord, cu începere de pe 26.09.2011, după ce, în iulie 2011, părăsea băncile facultăţii, se întreabă acum şi ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi. Surse din cadrul Ministerului Sănătăţii au precizat, pentru "Replica" de Constanţa, că subiectul este tratat cu maximă seriozitate de Vasile Cepoi. Demascarea neregulilor de la Spitalul din Eforie au declanşat o verificare temeinică a situaţiei, la solicitarea ministrului de resort, asta în timp ce, conform surselor noastre, Elena Mărgărit s-a deplasat la Bucureşti, pentru a se apăra. Dintre toate neregulile depistate la nivelul SCRMFB, Mărgărit a contestat un aspect aparte sesizat de "Replica", şi anume cel legat de examenul de licenţiere. Ea ar fi transmis ieri, reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii în teritoriu, o diplomă de licenţă, datată anul acesta. Conform informaţiilor noastre, Mărgărit nu şi-ar fi dat licenţa la Universitatea Andrei Şaguna, însă ea susţine contrariul, cu precizarea că s-a căsătorit în timpul facultăţii, prin urmare pe diplomă apare numele de fată (!). Că lucrurile stau aşa cum le-a transmis inspectorilor sau nu, nu are importanţă, întrucât, chiar şi licenţiată, ea tot nu îndeplineşte criteriile necesare numirii pe postul pe care încă îl deţine. Prin urmare, depăşim acest subiect, şi ajungem la unul şi mai interesant: cine stă în spatele acestei numiri controversate! Ei bine, nimeni alta decât o constănţeancă, după cum ne-au declarat surse din cadrul ministerului. Este vorba despre Georgeta Bumbac, în prezent director al Direcţiei Economice din cadrul Ministerului Sănătăţii, un nume cunoscut la Constanţa din perioada în care aceasta era atât consilier la Direcţia de Finanţe, cât şi lector la Universitatea Spiru Haret. Pe Bumbac şi Mărgărit le-ar lega, susţin aceleaşi surse, o frumoasă prietenie, de unde şi performanţa neegalată până acum de un alt manager al SCRMFB: obţinerea, la începutul acestui an, a unei frumoase sume de la minister (8.500.000 lei) pentru reparaţii la bucătăria, spălătoria şi ambulatoriul spitalului din Eforie Nord. Vom reveni.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218