REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Burleanu: Ne dorim ca România să găzduiască în 2023 Campionatul European Under-21

Burleanu: Ne dorim ca România să găzduiască în 2023 Campionatul European Under-21

Replica API 30 noiembrie 2019 | 00:00 348

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu Martin Kallen, CEO al UEFA Events, că îşi doreşte ca România să candideze pentru organizarea Campionatului European Under-21 din anul 2023.

"Pentru noi EURO 2020 este doar începutul, pentru că ne dorim să găzduim pe viitor cât mai multe evenimente sportive. Am reuşit să fim convingători în relaţia cu UEFA pentru a primi organizarea Campionatului European Under 19 din 2021... dar ne dorim şi alte evenimente majore. De aceea, luând în considerare parcursul din ultimul timp al naţionalei de tineret a României, ne dorim ca în 2023 să găzduim Campionatul European Under-21", a spus Burleanu.

România a mai găzduit în 1998 (23-31 mai) Campionatul European Under-21 pe stadioanele Steaua, Naţional-Lia Manoliu şi Cotroceni din Bucureşti.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 12 iunie - 12 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218