REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.9° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.9° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Bursele europene, cel mai ridicat nivel din ultima lună, pe fondul încetinirii extinderii pandemiei

Bursele europene, cel mai ridicat nivel din ultima lună, pe fondul încetinirii extinderii pandemiei

Replica API 9 aprilie 2020 | 00:00 673

Bursele europene au închis şedinţa de marţi în creştere, pentru a doua zi consecutiv, pe fondul încetinirii extinderii pandemiei de coronavirus (Covid-19), transmite Reuters, citată de Agerpres.

După ce în timpul zilei a crescut cu 3,3%, indicele pan-European STOXX 600 a închis în creştere cu 1,9%, cel mai ridicat nivel din aproape o lună.

Bursa din Germania a fost în frunte, cu un avans de 2,8%, în timp ce pieţele bursiere din Spania şi Italia au înregistrat creşteri de peste 2%, după ce s-a anunţat o încetinire a cazurilor de noi infecţii.

"Cele mai recente informaţii privind virusul sunt în linie cu scenariul nostru central în care pandemia atinge nivelul de vârf în Europa la începutul lui aprilie şi în SUA la mijlocul acestei luni. Aceasta va permite o relaxare a restricţiilor de la mijlocul lunii mai", a apreciat Mark Haefele, de la UBS AG.

Din 22 martie, când a atins cel mai scăzut nivel din ultimii opt ani, indicele pan-European STOXX 600 a crescut cu peste 22%.

"În timp ce guvernele şi băncile centrale au adoptat deja măsuri masive de sprijin economic, încă lipseşte o reacţie fiscală pan-europeană", a apreciat Carsten Brzeski, economist la ING.

Economiştii intervievaţi de Reuters cred că o recesiune globală este în desfăşurare, dar mulţi se aşteaptă la o redresare rapidă.

Şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe verde şedinţa de marţi, iar valoarea schimburilor a fost dublă comparativ cu cea înregistrată în ziua precedentă, situându-se la 83,88 milioane de lei (17,36 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 4,07%, la 8.020,15 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un progres de 4,1%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 3,71%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat o apreciere de 3,63%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614