REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Butnaru e din nou şef la Autoritatea Rutieră, iar neamurile se ocupă de transporturi

Butnaru e din nou şef la Autoritatea Rutieră, iar neamurile se ocupă de transporturi

Replica API 5 decembrie 2011 | 00:00 1565

Pentru că nici o autoritate nu vede incompatibilitatea,

Pentru că nici o autoritate nu vede incompatibilitatea,

După înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Control în Trafic Rutier, Autoritatea Rutieră Română (ARR) Reprezentanţa Constanţa continuă să funcţioneze momentan, ocupându-se de activităţile de licenţiere, şef al acesteia fiind Marian Butnaru. Liberalul Marian Butnaru a fost şeful ARR, însă după ce a fost demis s-a adresat instanţelor de judecată, iar pe 23 noiembrie a.c. a revenit pe funcţie.

Asupra consilierului liberal de Medgidia, Marian Butnaru, a planat în permanenţă starea de incompatibilitate, atât ca funcţie ocupată politic, cât şi în ceea ce priveşte Autoritatea Rutieră Română. Nu cu mult timp în urmă, la solicitarea Ministerului Transporturilor, Marian Butnaru ar fi fost nevoit să declare pe propria răspundere activităţile de transport pe care rudele sale de până la gradul 4 le desfăşoară. Numai că, revoltat de solicitare, Butnaru a refuzat acest lucru şi a dat ARR în judecată. Din câte se pare, a şi avut câştig de cauză, după cum se laudă liberalul apropiaţilor. Butnaru susţine că i se pare absurd ca familia sa care îndrăgeşte domeniul în care acesta activează din 2002 să nu desfăşoare activităţi de transport. Conform legii, inspectorii ARR sunt incompatibili cu funcţia dacă rudele până la gradul 4 desfăşoară activităţi de transport. Soţia şi fiul lui Butnaru figurează ca asociaţi în mai multe firme de transport. Societăţile de transport controlate de fiul şi soţia angajatului ARR, Dragoş şi Elena Odeta Butnaru, sunt Euro Trans Tur, Marcon Star şi Herlis Soft, înregistrate cu sediile sociale la aceeaşi adresă: Strada Theodor Burada nr.1. Adică, exact adresa la care se află Autogară Sud Herli Constanţa. Despre aceasta din urmă se ştie că a pus monopol pe Autogara Sud Constanţa. Firma a luat fiinţă în 2004 cu ajutorul bucureştencei Ioana Lidia Canciulescu Moţoc şi a firmei de catering Ind Elcomo, administrată de Dragoş Marian şi Elena Odeta Butnaru, în calitatea de asociaţi. De la an la an afacerile lui Butnaru au prosperat. De la transporturi şi servicii de catering afaceristul şi-a îndreptat atenţia şi spre activităţile juridice, de contabilitate şi revizie contabilă, consultanţă în domeniul fiscal; activităţi de studii de piaţă şi de sondaj; consultanţă pentru afaceri şi management luând fiinţă firma Odimar Consulting, administrată de Elena Odeta Butnaru.

Consilierul PNL şi-a prelungit şi contractul cu Spitalul Medgidia!

În plan terţiar, Butnaru s-a ocupat până la 1 decembrie şi de hrana bolnavilor din Spitalul Medgidia. Timp de 10 ani a funcţionat un contract de prestări servicii cu Spitalul Municipal Medgidia, în baza căruia firma consilierului Butnaru furniza hrană necesară pacienţilor. Contractul, valabil din 2001 pe o durată de 10 ani, poartă semnăturile liberalilor Marian Butnaru (reprezentant al firmei Marigen Prod) şi Mircea Talaşman, fostul manager al unităţii sanitare şi fost viceprimar al Medgidiei. Contractul a rămas în picioare şi după ce Mircea Talaşman a fost exclus din PNL pentru lipsă de implicare în activităţile partidului, dar şi după ce acesta nu a mai fost manager al unităţii sanitare. Actualul manager al unităţii de la Medgidia, Stere Buşu, declara în urmă cu un an că va întrerupe colaborarea cu Butnaru, atunci când va fi momentul. "Pe 1 decembrie 2011 se încheie contractul cu domnul Marian Butnaru şi voi renunţa la serviciile firmei Marigen Prod pentru că externalizarea nu este o rezolvare a problemelor din sistemul sanitar, ci un fel de scărpinătură oltenească. Externalizarea este valabilă când există resurse financiare, dar când situaţia scârţâie trebuie să ne gospodărim singuri şi atunci nu am de ce să achit lunar 1 miliard lei unei firme de catering. Dintr-un studiu de fezabilitate realizat anul trecut reiese faptul că dacă vom renunţa la serviciile firmei de catering vom economisi 400 de milioane lei vechi", declara Buşu la acea vreme. Acum, situaţia s-a răsturnat paradoxal, tot în favoarea lui Butnaru. Directorul spitalului Medgidia a anunţat că a prelungit contractul cu Marigen Prod pe o perioadă de 5 ani. "Conform clauzelor stipulate în vechiul contract, cel care s-a terminat pe 1 decembrie a.c., aveam posibilitatea să prelungim colaborarea. Noi am fost mulţumiţi de serviciile lui Butnaru, mai ales că am fost şi rău platnici o perioadă şi domnia sa ne-a păsuit. Am colaborat bine, astfel că i-am prelungit contractul pe încă 5 ani", a declarat ieri, pentru "Replica" de Constanţa, acelaşi Stere Buşu.

Florin Iliescu

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367