REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.5° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ca în desene animate: povestea necenzurată a gabarei lui Bola

Ca în desene animate: povestea necenzurată a gabarei lui Bola

Replica API 2 ianuarie 2014 | 00:00 421

Faza anului 2013

Faza anului 2013

Suntem nevoiţi să recunoaştem că ne-a fost foarte greu să alegem situaţia penibilă a anului. Printre craterele din pelicula Armageddon, mutate în municipiul Constanţa; bâlbâielile autorităţilor locale sau legi pe care iniţiatorii habar nu aveau că le-au semnat se află şi "marele premiu", inspirat din expresiile prefectului Eugen Bola: gabara de la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Considerăm că îşi merită primul loc în topul gafelor minunata inginerie de la Navrom Galaţi, destinată uşurării traficului rutier la Podul Agigea, remarcat prin închis-deschis-închis-deschis şi iar închis şi iar deschis, până reuşesc multitudinea de companii de construcţii şi zecile de politicieni, plus un premier, să găsească o soluţie pentru repararea unui pod.

Povestea gabarei lui Bola, numită aşa graţie dedicaţiei cu trup şi suflet pe care Bola a oferit-o, a început în primele zile ale lunii octombrie. Ca urmare a închiderii Podului Agigea pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, s-a stabilit aducerea unei gabare (navă de mari dimensiuni - n.r.). Măsura venea în sprijinul atât al tirurilor, cât şi al maşinilor de transport persoane. Potrivit directorului Administraţiei Canale Navigabile (ACN), Daniel Georgescu, la un transport, ce durează circa 25 de minute, pot fi încărcate 12 TIR-uri. Mai mult, ACN anunţa că nu va percepe nici o taxă pentru acest tranzit. Aspect care, la fel ca mai toate care au urmat, nu s-a confirmat.

Toate bune şi frumoase, numai că gabara refuza să-şi facă apariţia. Pe 17 octombrie a.c., Georgescu declara pentru Replica de Constanţa: "Este la NAVROM Galaţi. Cei de acolo fac treaba asta voluntar şi nu vreau să pun presiune pe ei. De altfel, aşa m-au şi rugat, să nu îi stresez", iar Bola spera să fie adusă "săptămâna viitoare". Joi, 22 octombrie a.c., Instituţia Prefectului anunţa că gabara de 1.000 tone va părăsi şantierul de la Galaţi pe data de 3 noiembrie şi "într-o zi sau două", va ajunge la Agigea. Motivele din cauza cărora întârzia sosirea gabarei erau de ordin tehnic. Amuzamentul situaţiei consta în zeci de organizări, şedinţe de lucru, conferinţe de presă, pentru ca gabara să intre în şantierul Galaţi... luni, 14 octombrie a.c.! Ce a determinat o asemenea întârziere? O poartă de acces! Avea o singură poartă şi mai trebuia făcută una. Simplu? Da. Uşor de realizat? Nu, pentru că operaţiunea a mai durat câteva zile, iar autorităţile constănţene n-au vrut să "streseze" pe nimeni. Gabara a părăsit şantierul Galaţi pentru ca, ulterior, să fie dată dispărută, după confirma Bola, pe 4 noiembrie a.c., pentru Replica: "Am pierdut gabara din vedere. Din câte ştiu, mâine trebuie să vină neapărat. Dar, dau astăzi nişte telefoane să văd ce şi cum. Pur şi simplu, mi-a scăpat". Minunata inginerie a fost găsită miercuri, 6 noiembrie a.c., tot de prefect, care declara pentru Replica: "Gabara a ieşit ieri (marţi - n.r.) din şantierul Galaţi. N-a plecat de capul ei, aşa. A fost într-un convoi şi a ieşit din acel convoi aseară, la Cernavodă. Ea e la Cernavodă acum, pentru nişte intervenţii de ordin tehnic. Astăzi sigur stă acolo şi, probabil şi mâine. Aşa că, cel mai sigur, ajunge la Agigea cam pe vineri", iar Georgescu era pus "la zid": "Credeţi că am ascuns-o eu pe după blocuri? M-a mai certat o televiziune de dimineaţă, că prefectul le-a spus că gabara vine azi". Evident, gabara n-a venit nici marţi, nici miercuri, nici vineri, pentru că, proaspăt ieşită din şantierul Galaţi pentru intervenţii de ordin tehnic, a staţionat la Cernavodă pentru... intervenţii de ordin tehnic!

Într-un final, marţi, 12 noiembrie a.c., Bola mai prezenta o variantă: "Vine gabara, vine, în sfârşit, sigur. Sigur, sigur vine, la prima oră. De fapt, la prima oră pleacă, de la Cernavodă. Deci, am primit informaţiile de la cei de la şantierul naval din Galaţi şi mi-au zis aşa: nava Luncaviţa 2 va pleca din Galaţi, miercuri, la prima oră. Gabara asta nu pleacă de capul ei, nu beneficiază de tracţiune şi va fi preluată de această Luncaviţa, care îi va asigura mişcarea şi o va aduce la Agigea".

Cum dăm bani pentru ceva care nu ajută la aproape nimic

Miercuri, 13 noiembrie a.c., gabara a sosit la Agigea! De aici, s-a intrat într-o nouă fază, de rampe cu unghiuri prost calculate, TIR-uri lovite, costuri enorme pentru transportatori, cozi şi un întreg procedeu care te determinau să preferi rutele ocolitoare. De altfel, Bola a fost sincer când a spus "cui îi pasă?": "Povestea asta cu gabara este o chestiune pur comercială şi o priveşte pe societatea care administrează nava. Cine suportă cheltuielile? De fapt, cui îi pasă? Chiar nu ne-a interesat treaba asta. Pe noi ne interesează să funcţioneze transportul în deplină siguranţă şi pentru un preţ care să nu fie contestat de cei care traversează. Nu avem de-a face cu un act de caritate aici", declara Bola, pentru Replica.

Vestea că o traversare costă 50 de lei pentru TIR-uri şi 25 de lei pentru autoturismele mici i-a speriat pe şoferi. Vizibil dezamăgiţi şi de aspectele tehnice ale gabarei, cât şi de aglomeraţia care ar putea da peste cap perioada de transport, şoferii au strâns din dinţi: "Afacerea lor, pentru interesul lor nu pentru interesul transportatorilor", în timp ce alţii au tratat cu amuzament: "Ehe, curiozitatea costă, nu ştiai?"

Circoteca gabarei a ajuns în luna decembrie la faza pe macarale. Cu unghiuri prost calculate şi cu câteva camioane "ciuntite" ba pe la roţi, ba pe la aripi de protecţie, autorităţile se mobilizează. Prefectul ştie-tot nu putea lipsi nici din acest demers, pentru că sufletul său mare nu l-a lăsat şi întinde o mână de ajutor pentru "cârpiri" de macarale, pentru că trebuie aduse, dom-le, rampele alea odată!

Contactat de Replica, Bola a relatat despre problemele întâmpinate la gabară şi cum se corectează, una câte una, pentru asigurarea condiţiilor optime de traversare. În stilul său clasic, Bola susţine că trece peste toate problemele, fie că e vorba de cele de uz tehnic, fie de cele materiale, pentru că este un optimist şi un luptător incurabil, aşa cum a declarat pentru Replica de Constanţa: "Trebuie să găsesc o macara. O să vină băieţii de la Shipyard Navrom, de fapt de la Navrom Bac, care e un pui de-al lui Navrom Shipyard Galaţi, să îmbunătăţească trecerea, să facă o rampă metalică. Urmează să mă orientez, să văd de o macara. E vorba de o rampă pe care se urcă aceste TIR-uri, pentru că am avut probleme. Mă rog, nu a fost unghiul foarte bine gândit, foarte bine ales şi, din această cauză, am avut nişte probleme. Mă rog, să vedem acum cu macaraua, o cârpim. O cârpim cumva", declara Bola, miercuri, 11 decembrie a.c., pentru Replica.

Gabara are 14 metri lăţime şi 60 lungime, iar la bordul ei vor putea urca aproape 9 autohevicule mari. Are 1.000 de tone, concepută special pentru transport agabaritic. Pe de altă parte, contribuie la fluidizarea traficului exact cât ajută o linguriţă la mutat căpiţe de fân.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367