REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.1° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Cadeţii "fabricaţi" de Academia Navală termină studiile degeaba dacă n-au unde să-şi facă practica

Cadeţii "fabricaţi" de Academia Navală termină studiile degeaba dacă n-au unde să-şi facă practica

Replica API 9 noiembrie 2011 | 00:00 1931

Potrivit lui Adrian Mihălcioiu,

Potrivit lui Adrian Mihălcioiu,

Învăţământul superior de marină este "atribuit" oraşului Constanţa, având în vedere deschiderea la mare. Dacă de-a lungul timpului, învăţământul superior de marină şi-a câştigat un renume prin rândul constănţenilor, se pare că în momentul de faţă flacăra începe să pălească. Academia Navală Mircea cel Bătrân se confruntă cu o mare problemă, esre de părere , Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor. "Problema rămâne cea a cadeţilor. Tot mai mulţi se înghesuie să urmeze cursuri superioare de marină cu gândul de a se îmbarca, de a avea o meserie bănoasă. Termină facultatea şi apoi se împotmolesc de pragul perioadei de practică. Din an în an, acea perioadă de practică este tot mai greu de obţinut datorită lipsei navelor cu pavilion de stat. Nu mai avem flota, toate navele aparţin mediului privat, iar dacă nu ai o înţelegere cu ele, nu ai şanse să-ţi faci practica de cadet, iar navele respective nu au nici o obligaţie faţă de acest lucru. Ies cadeţi pe bandă rulantă şi aşa rămân, este ca şi cum faci o facultate şi nu-ţi dai licenţa, practic nu ai dreptul de a profesa. Ani şi bani aruncaţi la gunoi. Ne confruntăm cu un cerc vicios. La nivel modial ar fi nevoie de 9.000 de ofiţeri, dar ofiţerii nu au unde să-şi facă perioada de care tocmai v-am spus. Spre exemplu, sunt 60 de locuri pentru cadeţi, să spunem, iar ei termină cu miile. Cam pe aici este procentajul. Această meserie devine din ce în ce mai greu de atins", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor. Poate acesta este şi motivul pentru care în ultimii ani s-a remarcat o scădere a numărului navigatorilor. Dacă în anul 2008 erau 15.000 de persoane care navigau regulat, acum numărul a ajuns la 12.000. Toată această situaţie, momentan, nu are rezolvare. "Vina aparţine şi instituţiilor statului, care nu se implică absolut deloc", a adăugat Adrian Mihălcioiu.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614