REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Cadre medicale infectate cu noul coronavirus, lăsate fără tratament

Cadre medicale infectate cu noul coronavirus, lăsate fără tratament

Replica API 11 mai 2020 | 00:00 815

O asistentă medicală de la Spitalul din Mioveni susține că în spital sunt cel puțin 15 cadre medicale care au coronavirus. Ei au fost internați, iar până pe data de 28 aprilie li s-a administrat tratament. Ulterior, în ciuda faptului că rezultatele erau tot pozitive, tratamentul nu a mai fost administrat.

"Sunt asistentă medicală la Spitalul Județean din Pitești, unde am fost și infectată. Sunt internată la Spitalul Orășenesc Mioveni de aproximativ trei săptămâni. Am primit șapte zile tratament, iar din data de 28 aprilie nu am mai primit până în ziua de astăzi niciun fel de tratament. Văzând că toate testele făcute au ieșit pozitive, am cerut să mi se mai dea tratament cu antiviral.

Am făcut testul inițial, care mi-a arătat că am rezultat pozitiv. După șapte zile de tratament, mi s-au recoltat iar probe, s-au trimis la Matei Balș și testul a fost iar pozitiv. Am așteptat alte cinci zile, mi s-au recoltat alte probe și a ieșit iar pozitiv", a explicat cadrul medical, informează Antena 3, citată de Agerpres.

Asistenta a afirmat că sunt aproximativ 15 cadre medicale în această situație.

Managerul spitalului, Horia Trăilă, susține că este legat de mâini și de picioare.

"Am fost pus în situația, fiind un spital la început, să preluăm toată lupta anti-COVID-19 din Argeș. La ora actuală, nu eu conduc aceste tratamente. Au fost delegați medici infecționiști și medici de Terapie Intensivă și ei conduc aceste tratamente. Nu eu le impun tratamentele. Ei le conduc, conform protocolului național. În acest moment, testele se trimit de la Argeș către Matei Balș, au fost ceva probleme cu recoltarea, noi le-am rezolvat, am reușit de fiecare dată să le dăm.

Am ținut tot timpul legătura cu cei care se ocupă de procedurile terapeutice. Cunosc acest aspect. Am discutat cu medicii care conduc tratamentul. A fost decizia echipei de medici. La ora actuală nu există un tratament care merge țintit pe acest virus. Sunt oameni care răspund rapid, alții care răspund mai lent. Ei se negativează lent. Ține de organismul fiecăruia".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218