REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

​Calendarul WTA: Ce turnee vor avea loc înainte de Wimbledon - Patru competiții importante au fost confirmate

​Calendarul WTA: Ce turnee vor avea loc înainte de Wimbledon - Patru competiții importante au fost confirmate

Replica API 7 ianuarie 2021 | 00:18 1093

Circuitul profesionist feminin de tenis (WTA) şi-a oficializat calendarul competiţional până la turneul de la Wimbledon (28 iunie-11 iulie), confirmând în special desfăşurarea turneelor WTA 1.000 la Dubai, Miami, Madrid şi Roma, scrie AFP.

Întrucât sezonul în WTA începe în Abu Dhabi miercuri şi doar turneele din primele şapte săptămâni ale anului 2021 erau cunoscute, până la sfârşitul Australian Open din 21 februarie, organismul care gestionează circuitul feminin a oferit jucătoarelor o viziune pe termen mai lung.

''Programul actual seamănă cu programul obişnuit al WTA pentru majoritatea evenimentelor care încep la mijlocul lunii martie, în ciuda unor modificări legate de pandemia de Covid-19. Date alternative sunt luate în considerare pentru turneele din a doua parte a anului'', spune WTA, subliniind absenţa Indian Wells , programat în mod tradiţional în martie.

ATP, care organizează circuitul masculin, a anunţat la începutul acestei luni programul complet până la Masters-ul de la Torino din noiembrie, chiar înainte de Cupa Davis.

După Australian Open, jucătoarele vor avea în continuare un turneu WTA 500 în Australia, urmând să fie anunţat locul. Apoi vor urma competiţiile WTA 500 de la Doha sau WTA 250 de la Lyon la început de martie.

Primul WTA 1.000 este programat la Dubai pe 8 martie, înainte de Sankt Petersburg WTA 500 pe 15 martie, apoi mini-turneul american. În absenţa Indian Wells, vor urma WTA 1.000 la Miami (22 martie) şi WTA 500 la Charleston (5 aprilie).

Săptămâna 12 aprilie va fi dedicată Cupei Billie Jean King (fosta Cupă Fed), înainte de începerea sezonului european pe zgură, în special cu WTA 1.000 de la Madrid (26 aprilie) şi Roma (10 mai), iar apoi Roland Garros (23 mai).

Wimbledon (28 iunie-11 iulie) va încheia prima parte a anului competiţional WTA, potrivit Agerpres, potrivit hotnews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614