REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Camera a cheltuit cu deputații peste 51 de milioane de lei în primele șase luni ale anului

Camera a cheltuit cu deputații peste 51 de milioane de lei în primele șase luni ale anului

Replica API 22 august 2015 | 00:00 154

Camera inferioară a Parlamentului a cheltuit cu deputații peste 51 de milioane de lei în primele șase luni ale anului.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Camerei, cheltuielile cu deputații în primele șase luni ale anului au fost de 51.039.701 de lei. Cele mai mari cheltuieli s-au înregistrat în luna iunie, acestea cifrându-se la aproape 8,8 milioane de lei, iar cele mai mici în ianuarie.

Astfel, în ianuarie, Camera Deputaților a cheltuit cu aleșii 7.713.272 de lei, în februarie — 8.602.084 de lei, în martie — 8.758.646 de lei, în aprilie — 8.616.006 de lei, în mai — 8.557.770 de lei, iar în iunie — 8.791.923 de lei.

Cheltuielile Camerei inferioare a Parlamentului cu deputații reprezintă veniturile, diurna pentru deplasarea la Palatul Parlamentului și în circumscripțiile electorale, cazarea, transportul, telefonia mobilă, salariile personalului angajat în cadrul birourilor parlamentare, bunuri și servicii tot pentru birourile parlamentare și deplasările în străinătate.

În primele șase luni ale anului deputații au avut venituri totale de 11.300.903 de lei.

Pentru diurna privind deplasarea aleșilor la Palatul Parlamentului și în circumscripțiile electorale Camera Deputaților a cheltuit 3.510.100 de lei, iar pentru cazarea deputaților din ianuarie până în iunie cheltuielile au fost de 7.457.913 de lei, pentru transport — 3.106.405 de lei, iar pentru telefonia mobilă — 123.054 de lei.

Cheltuielile pentru salariile personalului angajat în birourile parlamentare și pentru bunuri și servicii tot pentru birourile deputaților au fost de 24.080.422 de lei.

Cele 98 de deplasări ale deputaților în străinătate realizate în perioada ianuarie — iunie au costat Camera Deputaților peste 330.000 de lei.

Participarea a patru persoane din partea Parlamentului la cea de-a 132—a Adunare a Uniunii Interparlamentare și Reuniunile asociate din aprilie în Vietnam a fost cea mai costisitoare deplasare în străinătate, potrivit datelor de pe site-ul Camerei. Cele nouă zile de deplasare au costat peste 121.000 de lei.

O altă deplasare realizată cu o sumă mare a fost vizita oficială în Canada a președintelui Camerei, Valeriu Zgonea, realizată în luna martie împreună cu o delegație parlamentara. Pentru patru persoane timp de șase zile în Vietnam s-au cheltuit 93.086 de lei. Tot o deplasare cu cheltuieli mari a fost participarea a opt persoane, timp de șase zile, în Franța, la cea de-a doua parte a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Costurile s-au ridicat la 77.453 de lei.

Camera numără în prezent 387 de deputați. Membri Guvernului, care sunt și deputați, nu sunt remunerați de Camera Deputaților.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367