REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
15.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Camera Deputaţilor - Iordache: Probabil vom aproba încă două săptămâni de sesiune extraordinară

Camera Deputaţilor - Iordache: Probabil vom aproba încă două săptămâni de sesiune extraordinară

Replica API 14 iulie 2020 | 00:00 1070

Sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor urmează să se prelungească cu încă două săptămâni, a anunţat, luni, în plen, vicepreşedintele social-democrat al acestui for legislativ Florin Iordache.

Florin Iordache

"Probabil că mâine dimineaţă vom aproba încă două săptămâni de sesiune extraordinară", a spus Iordache, scrie Agerpres.

El a făcut această precizare în contextul în care plenul a aprobat amânarea dezbaterii reexaminării, la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, aceasta urmând să fie discutată în prelungirea sesiunii extraordinare.

Actuala sesiune extraordinară a Camerei Deputaţilor se încheie miercuri.

În 29 iunie, Biroului permanent al Camerei Deputaţilor a decis convocarea sesiunii extraordinare în perioada 1 - 15 iulie, printre proiectele care se aflau pe ordinea de zi fiind iniţiativa USR "Fără penali în funcţii publice", care nu a fost încă luată în dezbatere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mai jegule ordinar, analfabetule, ai ridicat capul din pamant sau mi s-a parut ca ai avut niticaiva remuscari legate de cele aberatii pe care le-ai propus, aprobat si votat? Mi-ar fi rusine sa mai apar, dar ,cum voi nu detineti notiunea termenilor,la voi totul este posibil, ba mai noi , aplicati, in haita, calcatul pe cadavre- O sa va vina randul, na va indoiti de acest lucru
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102