REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Camera Deputaţilor votează joi Codul fiscal

Camera Deputaţilor votează joi Codul fiscal

Replica API 2 septembrie 2015 | 21:56 240

Reexaminarea, aprobată de Senat

Reexaminarea, aprobată de Senat

Cererea de reexaminare a proiectului Codului fiscal, transmisă Parlamentului de către şeful statului Klaus Iohannis, a fost adoptată de Senat în prima şedinţă de plen a celei de-a doua sesiuni ordinare din acest an. În favoarea solicitării preşedintelui s-au exprimat 130 de senatori, în timp ce „împotrivă” au fost înregistrate patru voturi şi o abţinere, notează agerpres.ro. Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat a avizat, luni, favorabil cererea de reexaminare a Codului Fiscal, cu amendamentele convenite de liderii partidelor politice. Raportul Comisiei de specialitate a fost aprobat de plen cu 130 de voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi o abţinere.

Amendamentele vizează reducerea TVA la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017. În plus, eliminarea taxei pe construcţiile speciale şi a supraaccizei la carburanţi se amână tot pentru 1 ianuarie 2017. În schimb, rămâne în vigoare eliminarea taxei pe construcţiile speciale pentru investiţiile în agricultură începând cu 1 ianuarie 2016. În privinţa impozitului pe dividende, reducerea de la 16% la 5% va intra în vigoare tot de la 1 ianuarie 2017. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis Senatului, în luna iulie, cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal, subliniind că „legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată şi raţională, de natură a nu genera disfuncţionalităţi care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislative”, motiv pentru care „în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalităţi excesive, dar nici relaxări accentuate”. Proiectul Codului fiscal are un caracter organic, iar Senatul l-a dezbătut în calitate de primă Cameră sesizată. Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decisional, mai relatează agerpres.ro. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit ca plenul să dezbatăă şi să voteze joi cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind Codul fiscal.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367