rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 28 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Campanie de sterilizare GRATUITĂ pentru câini şi pisici, demarată la Constanța

Primăria Municipiului Constanța, în parteneriat cu Animal Society și Four Paws International, continuă proiectul „Efort comun pentru un viitor mai bun“. A doua campanie de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună din oraș a început miercuri, 23 iunie a.c. și se va derula până pe 22 iulie a.c.

Timp de o lună, persoanele interesate pot face o programare sunând la numărul de telefon - 0754 208 630, iar echipa Animal Society va efectua operații de sterilizare în Constanţa, la sediul Adăpostului public pentru animale abandonate din str. Vârful cu Dor nr. 5.

Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța: „Știm că mai avem multe de învățat în ceea ce privește gestionarea problemei animalelor fără stăpân la Constanța și tocmai de aceea am adus alături de noi specialiști. Vreau să asigur constănțenii că aceasta este una dintre prioritățile noastre. De aceea, facem apel la ei să ne întindă o mână de ajutor pentru a proteja animalele pe care le îndrăgesc și să nu le ascundă, ci să le aducă la sterilizare. Este gratuită. La Constanța animalele nu se eutanasiază, ci se sterilizează și se adoptă, mai ales. Mai mult decât atât, facem toate demersurile pentru ca voluntarii Animal Society să-i pregătească pe colegii noștri care se vor ocupa de capturarea animalelor comunitare. Avem nevoie de expertiza lor, mai ales că vom face acest lucru pentru prima dată cu resurse proprii“.

Anca Tomescu, președintele Asociației Animal Society: „Singura soluție umană și eficientă de a controla numărul animalelor fără stăpân este sterilizarea în masă și concomitentă, atât a celor aflate deja pe domeniul public, cât și a celor din proprietatea privată. Vă invităm, așadar, să luați cea mai bună decizie pentru animalele dumneavoastră și să le programați pentru sterilizare. Vă rugăm să vă implicați alături de noi și de autorități în soluționarea umană și responsabilă a problemei câinilor maidanezi“.

Sterilizarea aduce beneficii câinilor și pisicilor, prin eliminarea riscului de apariție a unor boli ce pot fi letale. De asemenea, reprezintă soluția umană și sustenabilă a problemei înmulțirii necontrolate și a suprapopulației câinilor și pisicilor de rasă comună. Totodată, conform legii nr. 258/26.09.2013, sterilizarea câinilor de rasă comună este obligatorie, iar nerespectarea prevederilor legale se amendează cu sume cuprinse între 5.000 și 10.000 Lei.

A.F.

joi, 24 iunie 20211553
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

25gogu(23 iun 17:49)
ati auzit USR-istilor, hai repede sa nu va mai inmultiti!!!
mai mult...Local
28 iul 11:48LocalSPITALUL din PALAZU se PREGĂTEȘTE de VALUL 4: cumpără echipamente medicale

Spitalul Clinic de Pneumofiziologie Constanța face deja demersuri pentru preîntâmpinarea valului patru al pandemiei....772

28 iul 00:20LocalVAL de INCENDII în județul Tulcea. Pompierii au INTERVENIT324
28 iul 01:13LocalAccident rutier în Cumpăna. Un PIETON a fost RĂNIT484
28 iul 00:12LocalRestricțiile ar putea fi reintroduse, din cauza creșterii numărului de noi cazuri

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat marţi că măsurile adoptate de la 1 august au legătură cu...727

28 iul 21:43LocalNoi locuri de PARCARE, disponibile în zona Dacia634
28 iul 21:41LocalCOMPONENTE AUTO CONTRAFĂCUTE, RIDICATE de POLIȚIȘTI484
28 iul 21:41LocalAventura „LUDIS Fest” continuă în parcurile din Constanța

Festivalul mișcării ajunge vineri, 30 iulie, în Parcul Tomis 2. Începând cu ora 16:00, puteți experimenta noua...321

28 iul 21:42LocalMai mulți elevi din Constanța participă la programul de vară ”Hai la facultate”1134
28 iul 00:24LocalPrins BEAT la VOLAN, pe drumurile din județ662
28 iul 21:42LocalPolițiștii și jandarmii, RAZII în stațiunea MAMAIA

În vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru descurajarea faptelor...572

28 iul 21:42LocalBărbat din Mangalia, condamnat pentru trafic de droguri!699
28 iul 21:42LocalDOI CONSTĂNȚENI, IMPLICAȚI într-un ACCIDENT RUTIER în TULCEA599
Vremea
30.9°25.9° - 30.9° miercuri, 28 iulie 2021
ConstanțaUmiditate: 55%
Vânt: 6.56 m/s
Presiune: 1015 milibari

Loto
6/49252220274842
5/40182244401
joker32331482920
Horoscop
mai mult...SPSportRT
28 iul 00:00SportDavid Popovici s-a calificat la Tokyo 2020 în semifinalele de 100 m liber, proba lui favorită

David Popovici a concurat marţi la Tokyo 2020 în serii la 100 m liber, proba lui „de semnătură” și s-a...454

28 iul 00:00SportJO 2020: Programul finalelor de miercuri 28 iulie la Tokyo

...280

28 iul 00:00SportJO 2020 - Tenis: „Prea multă presiune“, a afirmat Naomi Osaka după eliminarea de la Tokyo

Japoneza Naomi Osaka, eliminată în optimile de finală ale turneului de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice de la...345

28 iul 00:00SportJO 2020: Medalie de aur în valoare de 655.000 dolari pentru Hidilyn Diaz, prima campioană olimpică a Filipinelor

Viaţa se va schimba total pentru halterofila Hidilyn Diaz, devenită luni prima sportivă din Filipine care cucereşte...451

Local
28 iul 21:41LocalAventura „LUDIS Fest” continuă în parcurile din Constanța

Festivalul mișcării ajunge vineri, 30 iulie, în Parcul Tomis 2. Începând cu ora 16:00, puteți experimenta noua...321

28 iul 21:42LocalMai mulți elevi din Constanța participă la programul de vară ”Hai la facultate”

Proiectul ”Hai la facultate” este un program de vară pentru elevi de liceu, organizat de Universitatea Politehnică...1134

28 iul 00:24LocalPrins BEAT la VOLAN, pe drumurile din județ

662

28 iul 00:12LocalRestricțiile ar putea fi reintroduse, din cauza creșterii numărului de noi cazuri

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat marţi că măsurile adoptate de la 1 august au legătură cu...727

28 iul 21:43LocalNoi locuri de PARCARE, disponibile în zona Dacia

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a finalizat lucrările de amenajare a trei parcări...634

28 iul 21:41LocalCOMPONENTE AUTO CONTRAFĂCUTE, RIDICATE de POLIȚIȘTI

Poliţiştii de la transporturi maritime au ridicat, în vederea indisponibilizării, 32 de grile-bară design, mărfuri...484

28 iul 21:42LocalPolițiștii și jandarmii, RAZII în stațiunea MAMAIA

În vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru descurajarea faptelor...572

28 iul 21:42LocalBărbat din Mangalia, condamnat pentru trafic de droguri!

La data de 26 iulie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Mangalia au identificat un bărbat...699

28 iul 21:42LocalDOI CONSTĂNȚENI, IMPLICAȚI într-un ACCIDENT RUTIER în TULCEA

599

Politică
28 iul 14:01PoliticăAUR îi ”SPRIJINĂ” pe ELEVI, dar îi HUIDUIE pe TINERI

Membrii AUR sunt peste tot. Unde văd o mică adunare, hop și ei să protesteze pentru „dulcea lor țară”....943

28 iul 23:24PoliticăKlaus Iohannis: ”Roșia Montană trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului”

Președintele Klaus Iohannis a salutat decizia prin care situl Roșia Montană a fost acceptat pe lista Patrimoniului...282

28 iul 23:23PoliticăClaudiu Năsui anunță eliminarea unor sinecuri: 19 ani au luat banii degeaba și luau salarii colosale

991

Interviuri
24 iul 00:31InterviuriȘEFA DSP, Cristina SCHIPOR, ne spune de ce VIRUSUL Delta este mult mai VIOLENT! Video

Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, a făcut față cu brio pandemiei de coronavirus, chiar dacă, la fel ca...1846

19 iul 00:32InterviuriViorel CATARAMĂ: În MAMAIA se mănâncă mai BINE ca la CANNES sau MONACO! Video

De când a început sezonul estival, litoralul a devenit a doua casă pentru afaceristul și omul politic Viorel...11212

26 iun 23:09InterviuriCRISTINA RIZEA, USR: Constanța NU a avut proiecte MATURE pe Sănătate, care să intre în PNNR! Video

1408

25 iun 23:17InterviuriSeptimiu BOURCEANU, despre PSD Constanța: NU pot să-i contrazic că au fost INCOMPETENȚI! Video

Preşedintele Organizaţiei municipale a PNL Constanţa, senatorul Septimiu Bourceanu, a venit în studioul Replica,...2154

25 iun 23:14InterviuriPetre ENCIU, USR: Dacă problemele din Coaliție nu se rezolvă, IEȘIM de la guvernarea LOCALĂ!

De aproximativ opt luni, de când se află la conducerea Consiliului Județean, vicepreședintele USR, Petre Enciu a...2631

24 iun 23:15InterviuriANTONIADIS: Ai fost la PUTERE și acum spui că NU e nimic bine... mie mi-ar fi RUȘINE. VIDEO

3454

Monden
28 iul 00:00MondenUn serial Pokemon live-action, pregătit de Netflix

Un serial Pokemon live-action, asemănător filmului „Detective Pikachu”, este pregătit de Netflix, potrivit unor...150

28 iul 00:00MondenCatherine Zeta-Jones, Sean Connery, Meg Ryan, Tom Hanks şi Brad Pitt, în august la TNT

Catherine Zeta-Jones, Sean Connery, Meg Ryan, Tom Hanks şi Brad Pitt sunt protagoniştii filmelor de acţiune şi...206

28 iul 00:00MondenGary Rossington, chitaristul trupei Lynyrd Skynyrd, operat pe cord

132

28 iul 00:00MondenJennifer Lopez a sărbătorit 52 de ani la bordul unui iaht, alături de actorul Ben Affleck

Cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez a sărbătorit, sâmbătă, 52 de ani la bordul unui iaht, distribuind pe...302

28 iul 00:00MondenAl doilea album al rapperului Pop Smoke apărut postum, în fruntea Billboard 200

„Faith”, al doilea album al rapperului Pop Smoke apărut postum, o colecţie de colaborări cu nume importante din...162

28 iul 00:00MondenSpotify va avea un flux cu noutăţi legate de artiştii preferaţi

142

Mapamond
28 iul 00:00MapamondCoronavirus: Israelul va folosi localizarea prin GPS pentru a verifica respectarea carantinei

Israelul va folosi mesaje text şi localizarea prin GPS pentru a verifica dacă persoanele care se întorc din ţările...140

28 iul 00:00MapamondCoronavirus: Danemarca va asigura o a treia doză celor inoculaţi cu vaccinuri diferite împotriva COVID-19

Persoanele inoculate cu două vaccinuri diferite împotriva COVID-19 vor primi o a treia doză în Danemarca, relatează...151

28 iul 00:00MapamondGuvernul britanic încearcă să excludă China din proiectele sale nucleare

130

Sănătate
28 iul 00:00SănătateAflă ce regim de slăbire ți se potrivește

Totul ar trebui să fie mult mai simplu astăzi când avem atât de multe surse de informare la îndemână. Însă...189

28 iul 00:00SănătateCe îngheţată să mănânci ca să nu te îngraşi

Îngheţata este pretutindeni desertul vedetă al sezonului estival, fiind la mare căutare mai ales când canicula...212

28 iul 01:49SănătateLeucoreea: de ce apare și de câte feluri este

179

28 iul 00:00SănătateObezitatea ar putea fi tratată cu un medicament experimental

Un studiu de fază 1, publicat în jurnalul științific The Lancet, sugerează că o combinație de medicamente ar...180

28 iul 00:00SănătateTotul despre schinduf sau fân grecesc: remedii, beneficii și contraindicații

Schinduful mai este numit și "fân grecesc" și este o plantă ce are numeroase beneficii pentru sănătate. Frunzele...150

28 iul 00:00SănătateRegimul alimentar la copiii cu vărsături

Vărsăturile și diareea sunt frecvente la bebeluși și copii mici. În majoritatea cazurilor, nu durează mai mult de...128

28 iul 00:00SănătateDieta DASH, reguli și beneficii pentru inimă

Dieta DASH îți permite să mănânci de toate, în timp ce slăbești treptat. Concepută inițial pentru...165

28 iul 00:00SănătateEpidemie de Norovirus la Râşnov. Peste 140 de persoane s-au prezentat la medic

O epidemie de Norovirus este în evoluţie în oraşul Râşnov, peste 140 de persoane prezentându-se la medic pentru...211

28 iul 01:40SănătateCoronavirus: 13 persoane internate, diagnosticate cu tulpina Delta, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iași

137

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT