REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Campanie "Votul ilegal înseamnă închisoare!", desfăşurată la Mangalia

Campanie "Votul ilegal înseamnă închisoare!", desfăşurată la Mangalia

Replica API 27 iulie 2012 | 00:00 176

Ieri, în Mangalia şi în staţiunile din sudul litoralului, poliţiştii constănţeni, reprezentanţii I.J.J. Constanţa, G.M.J. "Tomis", ai Gărzii de Coastă Constanţa şi I.S.U. "Dobrogea" au desfăşurat activităţi de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la prevederile legale pentru referendumul care va avea loc la data de 29 iulie a.c.

Acţiunea face parte din campania de informare a Ministerului Administraţiei şi Internelor derulată la nivel naţional, care are ca scop informarea cetăţenilor cu privire la sancţiunile prevăzute de lege în cazul votului ilegal, având ca slogan "Votează Legal! Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!".

Reprezentanţii M.A.I. au informat cetăţenii cu privire la sancţiunile care se aplică în cazul nerespectării legii referendumului, înmânând pliante cu caracter informativ-preventiv, avându-se în vedere creşterea gradului de conştientizare a opiniei publice cu privire la riscurile unui vot ilegal, indiferent de forma pe care acesta o ia în ziua referendumului.

Pentru sesizarea unei fapte care încalcă prevederile legislaţiei referendumului cetăţenii pot apela 112, iar pentru mai multe informaţii pot accesa pagina web "www.votlegal.mai.gov.ro".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218