REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Campionul la tenis de masă Ovidiu Giurescu, din nou în atenţia Poliţiei

Campionul la tenis de masă Ovidiu Giurescu, din nou în atenţia Poliţiei

Replica API 15 aprilie 2013 | 00:00 1412

Reclamat de vecin pentru o construcţie

Reclamat de vecin pentru o construcţie

Campionul la tenis de masă Florin Ovidiu Giurescu este din nou în atenţia oamenilor legii. El a fost reclamat de dată recentă, de un vecin, pentru o construcţie ridicată în vecinătatea Restaurantului Taverna Sârbului. Momentan, atât poliţiştii, dar şi Parchetul, fac verificări cu privire la legalitatea construcţiei. Situaţia este delicată pentru constănţeanul Giurescu, având în vedere că el a fost, în 2011, protagonistul unui scandal relatat pe larg de presă, el fiind etichetat drept "şmecherul cu BMW" şi chiar "interlop constănţean". În fapt, Giurescu a fost acuzat că a lovit şi înjurat doi lucrători ai Serviciului Rutier Deva, judeţul Hunedoara, fiind trimis în judecată. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara transmiteau, la acea dată, că lucrătorii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe DN 7, în localitatea Ilia, un automobil marca BMW, întrucât şoferul ar fi efectuat o depăşire neregulamentară. La volanul maşinii se afla constănţeanul Florin Ovidiu Giurescu, care intenţiona să părăsească ţara. Poliţiştii au mai susţinut că, în momentul în care Giurescu a fost tras pe dreapta şi i s-a adus la cunoştinţă că va rămâne fără permis, sportivul constănţean l-ar fi înjurat pe poliţist, iar apoi ar fi sărit în spatele unui alt rutierist căruia i-a rupt cămaşa. Toată tevatura s-a încheiat, în instanţă, cu condamnarea la 1 an cu suspendare a lui Giurescu, sportivul susţinând la acea vreme, prin intermediul avocatului său, că poliţiştii i-ar fi dat de înţeles că acceptă şapgă şi scapă de problema cu permisul.

A.A.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218