REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.6° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

CAMPIONUL MONDIAL Cristian Lupu a făcut SCANDAL într-un BAR din COSTINEȘTI! VIDEO

CAMPIONUL MONDIAL Cristian Lupu a făcut SCANDAL într-un BAR din COSTINEȘTI! VIDEO

Replica API 1 iulie 2020 | 19:49 16206

Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Costinești, în dimineața de miercuri, 1 iulie, în jurul orei 02.30, au fost sesizaţi despre producerea unui incident care ar fi avut loc în incinta unui bar din stațiunea Costinești. Potrivit informațiilor noastre, autorul conflictului a fost Cristian Lupu, campion mondial la Wu Shu.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că un agent de pază, aflat în timpul serviciului, în vârstă de 21 de ani, ar fi fost agresat fizic de către doi bărbați, pe fondul unui schimb de replici.

Cristi Lupu

În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe şi tulburarea ordinii și liniștii publice.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor care au condus la producerea incidentului și identificarea tuturor persoanelor implicate în acesta.

Cristian Lupu, cunoscut ca scandalagiu

El a mai fost implicat într-un scandal prin 2007 şi la acea dată se pare că ar fi doborât mai mulţi oameni fără să clipească, după care a fost angajat ca şi bodyguard de către omul de afaceri George Frasin.

Video: Momentul în care Lupu loveşte victima

sursa video: Buliga Mihai/Facebook

Și asta nu e tot. Lupu a mai fost implicat în scandaluri, inclusiv în Costinești, în 2010, dar și în 2014.

Update: A fost identificat și cel de-al doilea autor, are 42 de ani si este din Suceava.

Update2: Bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în CRAP al IPJ Constanța. Mâine va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propuneri legale.

Referitor la celălalt bărbat, polițiștii continuă cercetările.

Citește DETALII AICI:Campionul mondial la arte marţiale Cristi Lupu a făcut-o din nou lată: a tâlhărit o vânzătoare

L.I.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta e prost de mic, urla prostia in tot neamu de la mic la mare.
0
0
Usor ma taranusilor ca sunteti buni doar sa latrati ham ham si cand il vedeati cadeau tampoanele din voi
2
3
Nu-l mai faceti campion mondial.In 2008 nu sa tinut competitia.E probabil un impostor.Nu a fost niciun camionat modial in 2008 in Italia.
2
1
asta nu e prostituata lu' Raiciu?de l-a futut raiciu in cur?
0
1
La puscarie cu tine, lupule.Mare rahat de om esti Creer din puuullaaa Mare si prost
1
1
Rebut uman care nu stie sa respect sportul si cu atat mai mult artele martiale , se intoarce Bruce Lee in mormant !!!!! Un luptator de arte martiale nu face rau , asta este o javra !!!!!! Sa lupte cu uun adevarat luptator de arte martiale si mai vedem . La puscarie pe viata cu el , poate il omoara cineva !!!!!!!!
0
0
Asa este justitia in Romania trebuiau de mult bagati la racoare dupa ce au talharit si agresat mai multe persoane este clar ca cei doi reprezinta un pericol social atata timp cat lovesc pe cineva cu pumnii si picioarele si dupa mai si danseaza un pic ca si cum au realizat ceva maret. Locul lor este la puscarie sa iasa la aer o ora pe zi si sa se iubeasca intre ei.
4
2
are antrenament si e pacat, apoi dati i cu suspendare ca arata in poza mare!
0
1
De mic a fost prost acum doar se joaca unde mai pui ca si trage pe nas si umbla in p..a goala printre cumnate
3
0
Lupu e un prost,un gunoi...
8
0
gonococii societatii
6
1
de unde la ti facut si pe drogatul asta campion??daca nul batea RAICIU nu stia nimeni de el !!!sa folosit bolbocenu de el la m ai aruncat in foc ca e mare boul si da bine in poze in rest un sifon si un drogat si a batut o femeie pentru o sticla de alcol !! si atunci tot voi lati facut stringator de taxe de protectie
11
1
Hlal campion Halal campin
10
0
Tarani cocliti
13
0
Ambii campioni ai pwlyy pusi pe scaunul electric si ei sa inceapa numaratoarea inversa cu voce tare si sa strige cine face ca mine, ca mine sa pateasca, si apoi pac 380 volti si gata cu campionii.
16
0
Sa vina sa ii fut vre o 30 de sabii in gat
16
1
Nu este nici un clan.lupu lupi sau plm.este un gunoi care a batut o data o vanzatoare si a furat un bax de bere k.el.ia taxa de protectie si acuma.la.batut pe baiatu asta.Lupu nu iese din casa de cat daca re cerere scrisa de la Nicu.are voie sa plimbe cainele atata tot in rest este pielea puli la 40ani.il.bate pe ala.de 20. Nu este interlop nu este nimic ptr costinesti esti fix pula azi statea milog in fata la.politia si trimitea lumea la poarta la Elegantu.Puscaria este facuta de oameni ptr Oameni.asa ca succes.Interlopule.
19
0
CAMPIONU PULI DEL BATEA LUMEA ANI IN URMA,DACA IE ASA BATAUS DECE NU SE DA LA UNU DE MARIMEA LUI !!
23
1
un glont in cap secaturii, i-ar curma viata mizerabila.
13
0
Luptator fara creier!Un animal care trebuie legat, isi masoara fortele cu oameni normali.JEGURI UMANE
17
2
de la bifurcatie incolo, spun saru'mana
7
0
Bai cretinilor cate un glont in cap la fiecare si aruncati in cana. Bagatiati pula in Mata care va facut. Futuva in gura . Dati in copii
11
0
pai dai NV? Fmm de parsiv...
21
0
Daca nu e arestat confirma banuielile cum ca sigur este sifon la Militie! Toata lumea stie. Lupu sifonul
22
1
Asta nu e ala care plangea pe la politie si tribunale ca il bat baietii? Acuma a devenit smardoi, bate copii ? Campion de wu shu la gaini...
20
0
aia doi trebuiau eutanasiati acolo, pe loc, societatea nu ar fi avut de pierdut, doar de castigat
18
0
Un luptator nu are voie sa loveasca asa pe cineva . Fie el si bodigard . Pentru ca un luptator este antrenat sa lupte in ring nu sa se lupte pe strada sau in baruri . Ar trebui reglementata legea . Ca pedepsele aplicate pentru luptatori profesionisti atunci cand lovesc pe cineva sa se considere intentie de crima . Nu este normal sa lovesti in halu in care a lovit un om obisnuit . Sper sa il dea in judecata si sa ii ceara daune incat sa munceasca si copii lui pentru loviturile date .
24
0
avocat bun si sa vina banutzii zic .sa l arda pe ,,campeon '' cu creier de mainutza de ceva banuti
25
1
Proverb din Vaslui, o vorba in plus, un dinte in minus. Cine pula mea maine si grasu asta?
8
1
S-au luat de copilul ala de 21 de ani ... iti dai seama ce smecheri sunt placintele astea doua . Lupule roaga-te sa te duci la puscarie ca daca te prinde Ovi e vai de muschii tai si de rabla aia care a dat NV !
24
0
Smecheri pana ies din costinesti
26
1
EXCLUS din viata sportiva .
14
1
Si pe mine ma batut .Jegul asta de om i-am fost Catel credincios
4
0
Ia mancat creierul botanicile
15
0
Mi-ar placea sa se ajunga, intr-o buna zi, la urmatoarea situatie: Sunt campion la Wushu Kung Fu, bat pe strada pe cine vreau, fara motiv. Sunt campion la tir sportiv, impusc pe strada pe cine vreau, fara motiv. Sunt campion la haltere, dau de pamant cu cine vreau. Si tot asa... Ce parere aveti? Fiecare sa faca abuz de calitatile sale fizice. As vrea sa-l vad pe acest cacat de campion pus fata in fata cu un campion de tir, ambii facand uz de propriile calitati sportive. Sa vedem atunci, care este mai tare? Pumul acestui prost sau plumbul tras de al doilea?
14
1
lupu campion la Ka Kat
23
2
Nu a dat de cine trebuie .. cauta victime nu adversari ..
16
3
Pumni lui minte nu are!
18
1
Catelusii mei
7
2
Campion mondial ? eu stiu ca Mike Tyson a fost campion mondial hahahahhah am vazut filmarea la cat de greu se misca daca era ospatarul mai infipt il si batea . si fraieru celalalt i a dat una cand nu era atent . jeguri de oameni cum sa bati un om care e la munca sa isi castige paine. merita cate 10 ani de puscarie fiecare sa se invete minte
31
2
Asa se intampla cand ai multi muschi si minte putina!
40
1
La puscarie cu el ca acolo ii e locu lu distrusu asta, nu ii face pielea 2 bani
34
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218