rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Când şi cum vor deveni disponibile vaccinurile anti-COVID-19?

Grupul Pfizer Inc şi partenerul său BioNTech şi compania Moderna au publicat o serie de date, obţinute în urma unor studii clinice, potrivit cărora vaccinurile lor anti-COVID-19 au o eficienţă de aproximativ 95% în prevenirea acestei maladii, în timp ce compania AstraZeneca a anunţat în această săptămână că vaccinul său are o eficienţă care poate să ajungă până la 90%, informează Reuters, citată de Agerpres.

Dacă autorităţile cu rol de reglementare pe piaţa medicamentelor vor aproba oricare dintre aceste vaccinuri în săptămânile următoare, cele trei companii au anunţat că distribuirea lor ar putea să înceapă aproape imediat, iar guvernele din lumea întreagă vor decide care sunt persoanele care le vor primi primele şi în ce ordine vor fi vaccinate grupele de populaţie.

Jurnaliştii de la Reuters au publicat miercuri un rezumat al acestui proces.

Când vor distribui companiile farmaceutice un vaccin?

Pfizer, Moderna şi AstraZeneca au început deja să îşi fabrice vaccinurile anti-COVID-19. Pentru acest an, Pfizer a anunţat că va produce o cantitate suficientă pentru a inocula 25 de milioane de persoane, Moderna va dispune de o cantitate suficientă pentru 10 milioane de persoane, iar AstraZeneca va avea suficiente doze pentru a vaccina peste 100 de milioane de persoane.

Departamentul american al Apărării şi Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) vor coordona distribuirea vaccinurilor în Statele Unite, care va începe cel mai probabil la jumătatea lunii decembrie, cu o cantitate iniţială de 6,4 milioane de doze la nivel naţional.

Autorităţile din Marea Britanie intenţionează să distribuie cât mai repede posibil un vaccin aprobat, această etapă fiind aşteptată tot pentru luna decembrie.

În Uniunea Europeană, fiecare ţară dintre cei 27 de state membre va trebui să aleagă momentul în care va începe să distribuie vaccinul către populaţia sa.

Cine va primi un vaccin aprobat şi când se va întâmpla acest lucru în Statele Unite?

În funcţie de aprobarea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, reprezentanţii CDC au anunţat că primul grup de persoane care vor fi vaccinate va consta în aproximativ 21 de milioane de angajaţi din sectorul medical şi 3 milioane de rezidenţi din centrele de îngrijire a vârstnicilor.

Angajaţii din sectoarele esenţiale, un grup de 87 de milioane de persoane ce ocupă locuri de muncă de o importanţă crucială, implicând activităţi ce nu pot fi realizate de la domiciliu, vor alcătui cel mai probabil următorul grup care va fi vaccinat. În această categorie sunt incluşi pompierii, poliţiştii, angajaţii din învăţământ, muncitorii din transporturi, angajaţii din producţia alimentară şi din agricultură, dar şi cei din serviciile de alimentaţie.

Circa 100 de milioane de adulţi din grupele medicale de risc şi 53 de milioane de adulţi cu vârste de peste 65 de ani, incluşi la rândul lor în categoria oamenilor cu riscuri sporite de a dezvolta forme severe ale maladiei COVID-19, vor alcătui al treilea grup de persoane care vor fi vaccinate.

Oficialii americani din domeniul sănătăţii publice spun că vaccinurile vor fi în general disponibile pentru majoritatea americanilor în farmacii, clinici şi cabinete medicale începând din aprilie 2021, pentru ca fiecare persoană care doreşte să se vaccineze să poată să primească aceste doze până la sfârşitul lunii iunie.

Deocamdată nu este cunoscut momentul în care un astfel de vaccin va deveni disponibil şi pentru copii. Pfizer şi BioNTech şi-au testat vaccinul pe voluntari cu vârste de peste 12 ani.

Când va fi disponibil un vaccin în celelalte ţări?

Uniunea Europeană, Marea Britanie, Japonia, Canada şi Australia desfăşoară la rândul lor procese accelerate de reglementare a vaccinurilor anti-COVID-19.

Multe dintre dozele fabricate de AstraZeneca pentru acest an sunt aşteptate să ajungă în Marea Britanie, unde oficialii din domeniul sănătăţii au spus că, dacă acest vaccin va fi aprobat, atunci vaccinarea populaţiei ar putea să înceapă în decembrie 2020. În fruntea listei de priorităţi se află persoanele care trăiesc şi cele care lucrează în căminele pentru vârstnici.

În UE, Agenţia Europeană pentru Medicamente a precizat că ar putea să se pronunţe în privinţa siguranţei unui vaccin anti-COVID-19 în luna decembrie.

Cele mai multe ţări au anunţat că primele vaccinuri vor fi inoculate persoanelor vârstnice, persoanelor vulnerabile şi angajaţilor din prima linie de luptă împotriva acestei maladii, precum medicii şi infirmierele.

Reprezentaţii statelor membre au anunţat că vor achiziţiona vaccinuri prin intermediul unei scheme comune de achiziţie creată de Comisia Europeană, care a încheiat contracte pentru şase vaccinuri diferite, ce însumează aproape 2 miliarde de doze.

Calendarul de livrare variază şi cele mai multe ţări se află încă în etapa de alcătuire a planurilor lor naţionale ce vizează distribuirea şi administrarea dozelor de vaccin.

Italia se aşteaptă să primească primele doze cu vaccinuri Pfizer-BioNTech şi AstraZeneca la începutul anului viitor. Spania intenţionează să înceapă vaccinarea populaţiei sale din ianuarie 2021.

În Bulgaria, inspectorul-şef din domeniul sănătăţii se aşteaptă ca primele livrări cu vaccinuri aprobate să sosească în martie-aprilie. Ministerul de Externe din Ungaria a spus că primele doze vor ajunge în ţară cel mai devreme în primăvara anului 2021.

Germania, ţara în care se află sediul companiei BioNTech, se aşteaptă să distribuie acest vaccin la începutul anului 2021 în centre de vaccinare în masă, ce vor fi amenajate în săli de expoziţii, terminale de aeroporturi şi săli de concerte. De asemenea, Germania va folosi echipe mobile pentru vaccinarea rezidenţilor din aziluri. Angajaţii din prima linie a sectorului medical şi persoanele din grupele cu riscuri sporite de a dezvolta forme severe de COVID-19 vor fi primii care vor primi acest vaccin.

Când vor avea acces ţările în curs de dezvoltare la vaccinuri?

COVAX, un program coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi alianţa GAVI pentru vaccinare, care strânge fonduri de la ţările bogate şi de la asociaţii non-profit pentru a cumpăra şi a distribui vaccinuri în zeci de ţări sărace, beneficiază deja de o finanţare de 2 miliarde de dolari.

Obiectivul său principal constă în vaccinarea a 3% din populaţia acestor ţări şi obiectivul final urmăreşte atingerea unui prag de vaccinare de 20%. COVAX a semnat un acord provizoriu pentru a cumpăra vaccinul AstraZeneca, ce are avantajul că nu necesită depozitare în echipamente specializate la temperaturi extrem de scăzute, aşa cum este cazul vaccinului dezvoltat de Pfizer.

Se aşteaptă, dar nu este o certitudine, ca ţările mai puţin bogate din Africa şi Asia de Sud-Est, precum India, să primească vaccinuri la costuri mai mici sau chiar în regim de gratuitate în virtutea acestui program, în 2021. Alte ţări, precum cele din America Latină, ar putea să cumpere la rândul lor aceste vaccinuri prin intermediul programului COVAX. Există şi ţări care au încheiat acorduri individuale de aprovizionare cu diverşi producători de vaccinuri.

Cât vor costa aceste vaccinuri?

Producătorii de vaccinuri şi guvernele ţărilor au negociat preţuri variabile, însă nu toate au fost făcute publice. Guvernele au plătit sume ce variază de la câţiva dolari pentru vaccinul AstraZeneca şi până la 50 de dolari pentru cele două doze ale vaccinului Pfizer. Multe state au anunţat că vor acoperi costurile generate de vaccinarea cetăţenilor lor.

joi, 26 noiembrie 20201006
Comentarii

01rucnialup(25 noi 23:56)
Nu-mi trebuie nici gratis!
12vaccinul ca vaccinul(25 noi 18:20)
banul conteaza, e in joc sansa lui nu a omului , asta s a vrut , asta s a obtinut!
mai mult...Sănătate
22 ian 00:00SănătateCOVID-19: Tratamentul cu statine scade riscul de deces cu până la 25%

Noul coronavirus a infectat peste 40 de milioane de persoane în întreaga lume și a cauzat peste un milion de decese,...390

22 ian 00:00SănătateHipertensiunea la adulții de orice vârstă poate accelera declinul cognitiv361
22 ian 00:00SănătateStudiu: Carența de vitamina D a mamei, asociată cu autismul la băieți327
22 ian 00:00SănătateCum eviți sedentarismul dacă nu-ți place să faci sport?

Faptul că nu-ți place să faci sport nu înseamnă că nu poți fi o persoană care face mișcare și își...442

22 ian 00:00SănătateTotul despre lentilele de contact: cum se aleg, cum se îngrijesc, riscuri și beneficii325
22 ian 00:00SănătateCele mai bune suplimente pentru imunitate400
22 ian 00:00SănătateOboseala și buzele crăpate, semne ale carenței de vitamina B6

Vitaminele sunt foarte importante în funcționarea corectă a organismului. Ce simptome îți indică faptul că ai...356

22 ian 00:00SănătateCele 7 tipuri de memorie și cum se pot îmbunătăți388
22 ian 00:00SănătateLacrimile artificiale, eficiente dacă ai ochii obosiți324
22 ian 00:00SănătateAnticoagulantele pot crește riscul de AVC la cei de peste 65 de ani

Persoanele cu vârste peste 65 de ani ar putea să aibă un risc crescut de accident vascular cerebral (AVC) prin faptul...400

22 ian 00:00SănătateFemeile cu menstruație precoce au risc crescut de probleme cardiovasculare și de AVC335
22 ian 00:00SănătateStudiu: Un atac cerebral (AVC) crește semnificativ riscul de demență335
Vremea
5.9°5.9° - 7.8° vineri, 22 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 85%
Vânt: 4.54 m/s
Presiune: 1015 milibari

Loto
6/4926128124924
5/40422540921
joker41251383113
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 ian 00:00SportValencia a remizat cu Osasuna, scor 1-1, datorită unui autogol

Formaţia Valencia a remizat, joi seară, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Osasuna, într-un meci din etapa a XIX-a...230

22 ian 07:36SportPortughezul Paulo Sousa este noul selecţioner al Poloniei

Federaţia Poloneză de Fotbal a anunţat, joi, că noul selecţioner al echipei naţionale este portughezul Paulo...278

22 ian 00:00SportEibar - Atletico Madrid 1-2 | Meci superb al lui Luis Suarez! A marcat și portarul gazdelor

Atletico Madrid, liderul la zi din La Liga, a avut parte de un start neașteptat de meci cu Eibar, cu Aleix Garcia,...331

22 ian 07:18SportCornella - Barcelona 0-2

Într-un final, catalanii au scăpat de rușine. Calificarea în optimi s-a decis în cele două reprize de prelungiri,...343

Local
22 ian 00:09LocalCampania de vaccinare anti-COVID: Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile, imunizate în etapa a II-a

Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se pot vaccina anti-COVID în etapa a II-a a...582

22 ian 00:09LocalAccident rutier la ieșire din Satu Nou. O tânără a fost rănită GRAV

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi, 21 ianuarie a.c., la ieșire din localitatea...916

22 ian 00:08LocalACCIDENT RUTIER GRAV la OVIDIU: Mai MULTE VICTIME! Video

5101

22 ian 00:07LocalCoronavirus: Amenzi în valoare de 59.000 de lei, aplicate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...569

22 ian 00:08LocalCoronavirus: 3.551 de persoane se află în carantină, la Constanța

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 29.074 de persoane...602

22 ian 00:08LocalAlte 7 DECESE, la Constanța, din cauza COVID-19

Până joi, 21 ianuarie a.c., 17.554 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...928

22 ian 09:16LocalPrefectul Silviu COȘA s-a VACCINAT anti-COVID

Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a primit, miercuri, 20 ianuarie, prima doză a vaccinului...858

22 ian 13:07LocalȘedință EXTRAORDINARĂ a Consiliului Local: se înființează noua societate de Termoficare a Constanței

Consiliul Local al Municipiului Constanţa a fost convocat în şedinţă extraordinară, vineri, 22 ianuarie 2021. Pe...1614

22 ian 00:10LocalUn CONSTĂNȚEAN, TRANSPORTAT de URGENȚĂ la IAȘI după ce s-a ELECTROCUTAT

2217

Politică
22 ian 00:00PoliticăBarna: Ivan Patzaichin a spus că va fi implicat în procesul de selecţie a guvernatorului Deltei

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a precizat că, în urma discuţiilor cu Ivan Patzaichin, acesta şi-a...464

22 ian 00:00PoliticăMituleţu-Buică: Criza sanitară a schimbat optica privind organizarea proceselor electorale

Criza sanitară generată de pandemia de COVID-19 a schimbat optica privind organizarea proceselor electorale, iar AEP...365

22 ian 00:00PoliticăPreşedintele Senatului, întrevedere cu noul ambasador al Franţei în România

332

22 ian 00:03PoliticăMotivarea CCR pe redeschiderea piețelor: Principiul bicameralismului a fost încălcat de Parlament

CCR a publicat, joi, motivarea deciziei prin care a declarat neconstituțională legea adoptată de Parlament în...573

22 ian 20:18PoliticăTribunalul Bucureşti: Diploma de doctor a lui Darius Vâlcov, anulată

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, miercuri, cererea Academiei de Studii Economice din Bucureşti privind...1141

22 ian 20:17PoliticăDesființarea SIIJ intră în linie dreaptă: Guvernul a aprobat memorandumul de dizolvare a Secției

1088

Interviuri
12 ian 00:27InterviuriPrefectul COȘA: Întoarcerea la NORMALITATE este POSIBILĂ doar dacă ne VACCINĂM! Video

Noul an a venit cu speranţă şi încredere că vom trece cu bine peste această perioadă grea, însă reîntoarcerea...1772

19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

Sistemul de termoficare din Constanța a încetat să mai producă căldură și apă caldă în parametri normali,...4633

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

3804

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

Mircea Dobre, candidat din partea Pro România la Camera Deputaților, a acordat un interviu ziarului Replica, în care...3337

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

Este economist, antreprenor, voluntar civic și mamă. I-au plăcut provocările, iar candidatura la parlamentare este,...3280

3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța

4981

Monden
22 ian 00:00MondenOlivia de Havilland a fost îndrăgostită de James Stewart dar i-a refuzat cererea în căsătorie

Olivia de Havilland a avut o carieră de succes pe parcursul a zeci de ani. Oamenii erau interesaţi nu doar de cariera...501

22 ian 00:00MondenSecretele iepuraşilor Playboy din anii '60: La angajare erau verificate de agenţi sub acoperire

Într-o perioadă în care femeilor le lipsea încă independenţa financiară, iepuraşii Playboy din anii 1960 au...597

22 ian 00:00MondenBen Affleck vorbește încă frecvent cu fosta iubită. De la ce a provenit, de fapt, ruptura

433

22 ian 00:00MondenActorul Arnold Schwarzenegger a anunţat că s-a vaccinat împotriva COVID-19

Actorul şi fostul politician Arnold Schwarzenegger, cunoscut sub numele de "Terminator", a anunţat miercuri că s-a...339

22 ian 00:00MondenPaul Stanley, solistul trupei KISS, anunţă un nou proiect muzical şi disco

Paul Stanley, membru fondator şi solist al trupei Kiss, a anunţat miercuri lansarea pe 5 martie a albumului "Now And...322

22 ian 00:00MondenActriţa franceză Nathalie Delon a decedat la vârsta de 79 de ani

510

Mapamond
22 ian 00:00MapamondPoliţia bulgară a descoperit o fermă de canabis în staţiunea Sunny Beach

Poliţia bulgară a descoperit o plantaţie de canabis într-un spaţiu închis, în staţiunea Sunny Beach de pe...364

22 ian 00:00MapamondCoronavirus: Ungaria avansează spre achiziţia vaccinului rusesc Sputnik V

Organismul ungar de reglementare în sectorul sanitar a aprobat vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V, a relatat...338

22 ian 00:00MapamondRusia: Un recrut care a ucis opt militari a fost condamnat la peste 24 de ani de închisoare

346

22 ian 00:00MapamondCel puţin 28 de morţi şi peste 70 de răniţi în urma unui dublu atentat sinucigaş la Bagdad

Cel puţin 28 de persoane au fost ucise şi alte peste 70 au fost rănite într-un dublu atentat sinucigaş cu bombă...323

22 ian 00:00MapamondCoronavirus: Un cartier din Shanghai, evacuat după trei cazuri de COVID-19

Un cartier rezidenţial din centrul Shanghai-ului a fost evacuat joi, după descoperirea a cel puţin trei cazuri de...367

22 ian 19:07MapamondPapa a făcut un prim pas spre canonizarea medicului francez care a descoperit sindromul Down

338

Sănătate
22 ian 00:00SănătateOboseala și buzele crăpate, semne ale carenței de vitamina B6

Vitaminele sunt foarte importante în funcționarea corectă a organismului. Ce simptome îți indică faptul că ai...356

22 ian 00:00SănătateCele 7 tipuri de memorie și cum se pot îmbunătăți

Multe persoane știu că avem două tipuri de memorie - pe termen lung și pe termen scurt - însă există și...388

22 ian 00:00SănătateLacrimile artificiale, eficiente dacă ai ochii obosiți

324

22 ian 00:00SănătateCum eviți sedentarismul dacă nu-ți place să faci sport?

Faptul că nu-ți place să faci sport nu înseamnă că nu poți fi o persoană care face mișcare și își...442

22 ian 00:00SănătateTotul despre lentilele de contact: cum se aleg, cum se îngrijesc, riscuri și beneficii

Lentilele de contact pot face o diferență majoră când vorbim despre viața celor care le poartă, deoarece asigură...325

22 ian 00:00SănătateCele mai bune suplimente pentru imunitate

Medicii nutriționiști subliniază că ar trebui să încercăm să consumăm o varietate largă de alimente și să...400

22 ian 00:00SănătateAnticoagulantele pot crește riscul de AVC la cei de peste 65 de ani

Persoanele cu vârste peste 65 de ani ar putea să aibă un risc crescut de accident vascular cerebral (AVC) prin faptul...400

22 ian 00:00SănătateFemeile cu menstruație precoce au risc crescut de probleme cardiovasculare și de AVC

Studiile arată că femeile care au avut menstruație precoce (la o vârstă fragedă, adică în jur de 12 ani), au...335

22 ian 00:00SănătateStudiu: Un atac cerebral (AVC) crește semnificativ riscul de demență

335

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT