REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Candidează Stroe la primărie? S-a dezlănţuit: Avem mall-urile lu’ peşte prăjit! Nu există pachete în atribuţiile primarului

Candidează Stroe la primărie? S-a dezlănţuit: Avem mall-urile lu’ peşte prăjit! Nu există pachete în atribuţiile primarului

Replica API 24 octombrie 2015 | 19:27 497

Execuţie cu zâmbetul pe buze

Execuţie cu zâmbetul pe buze

Felix Stroe

Relaxat şi cu zâmbetul pe buze, noul preşedinte PSD Constanţa, Felix Stroe, s-a lansat într-un atac de o duritate extremă şi fără precedent la adresa predecesorilor săi, fără a pomeni nici măcar o singură dată numele Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu în două ore cât a ţinut conferinţa de presă ţinută vineri în micul sediu de partid din zona Trocadero. În sediul cel mare nu se mai putea, întrucât organizaţia judeţeană a rămas fără acesta, după ce „proprietarii ciprioţi” (Stroe a evitat aici al treilea nume de referinţă din fosta echipă, Sorin Strutinsky- n.red.) au dat afară PSD Constanţa din clădirea fostului hotel Astoria, de pe Bulevardul Mircea cel Bătrân.

Un alt episod din bătălia subterană care se duce între fosta şi actuala gardă din PSD Constanţa. Una peste alta, impresia unuia care citeşte printre rândurile celor rostite de Felix Stroe este că acesta se pregăteşte mai degrabă de o candidatură la Primăria Constanţa, decât de o simplă reorganizare de partid. Cu atât mai mult, cu cât a existat în ultimele două înfăţişări publice senzaţia unui scenariu bine pus la punct, cu întrebări şi probleme sensibile ridicate atent la fileu, de unde erau punctate decisiv, cu răspunsuri atent gândite.

Iar indiciile unei candidaturi (ne)anunţate la Primăria Constanţa au fost vineri cu nemiluita. Felix Stroe l-a înţepat „elegant” pe Decebal Făgădău, văzut ca urmaş al echipei Mazăre şi, din câte se pare, prematur anunţat ca şi candidat al PSD la Primăria Constanţa. Apoi, l-a ridiculizat pe Gabi Stan, vicele fostului primar Mazăre- „nu merită să fie subiect de conferinţă de presă. N-am fost niciodată lipit de el, ca să mă dezlipesc”, a vorbit despre pachetele pentru nevoiaşi care nu ar fi trebuit să intre în atribuţiunile unui primar, a spus că vrea să reintroducă transportul electric (trimitere evidentă la decizia fostului edil de a renunţa la tramvaie şi troleibuze), s-a referit în termeni batjocoritori la „mall-urile lu’ peşte prăjit” care au împânzit oraşul (de asemenea, alt atac la adresa politicii Mazăre), în timp ce noul (re)venit şi bunul său prieten, Gheorghe Donţu, plecat din PSD în mandatul Mazăre, a punctat, silabisind, cu deplinul său acord: „Constanţa este un oraş absolut mizerabil”.

Stroe: Şi dacă nu fugea Ponta cu elicopterul şi tot se ţineau alegeri. Făgădău să clarifice problema consilierilor locali PSD care au boicotat şedinţa

„Un partid trebuie să aibă o viaţă internă de organizaţie, care să arate că e viu, că funcţionează. Dacă PSD Constanţa a avut până acum un domeniu în care şchiopăta, şi au fost mai multe, dar cel în care şchiopăta foarte tare a fost această viaţă internă. N-a funcţionat 12 luni pe an, ci doar în campaniile electorale, iar oamenii n-au uitat asta. Departe de urechile presei, în aceste luni de vară, partidul a progresat foarte mult, a fost revigorat”, şi-a început Felix Stroe tirul, care avea apoi să se intensifice violent împotriva echipei Mazăre.

„Alegerile interne din PSD n-au fost pricinuite de plecarea lui Ponta. Şi dacă nu fugea Ponta cu elicopterul, tot se ţineau alegeri în partid. Avem acum oameni tineri, care nu mai pot fi acuzaţi că au fost securişti şi comunişti. N-am să mai admit nici o bisericuţă, cooperativă, că mă recomandă prietenia cu nu ştiu cine. Toţi candidaţii din judeţ vor fi discutaţi la biroul judeţean, listele de consilieri vor trebui să trezească respectul. Suntem puţin întârziaţi cu selecţia candidaţilor, recunosc.

Principalele criterii vor fi competenţa profesională, realizările dovedite şi activitatea în partid. Pe de altă parte, nu ne-am propus să funcţionăm ca o organizaţie dizidentă, revoluţionară şi să persiflăm structura de conducere de la centru”, a declarat Felix Stroe. Adică tot ce nu a însemnat fosta conducere. Referindu-se la problemele penale ale candidaţilor, liderul PSD a spus că trebuie respectată prezumţia de nevinovăţie, dar nici nu vor fi căutaţi în mod special astfel de candidaţi: „Ce înseamnă problemă penală?

Aş vrea să avem o democraţie ca în Anglia, Germania, Suedia, nu o exagerare până dincolo de limitele bunului simţ. Aţi văzut în Germania mascaţii să intre peste cei de la Volkswagen? Nu vom căuta cu lumânarea candidaţii cu probleme şi categoric le vom cere celor implicaţi în dosare penale trimise în judecată să facă un pas în lateral până la lămurirea situaţiei”. Apoi a început execuţia. Primul a „căzut” Decebal Făgădău.

Fără nici o legătură cu subiectul anterior, Felix Stroe a fost pus să explice boicotul consilierilor locali PSD, care a dus la suspendarea unei şedinţe, la începutul acestei luni. „Făgădău trebuie să clarifice problema. Chiar este un om serios şi cu o perspectivă frumoasă în PSD.

Am avut o discuţie cu el şi cu Dragomir (Cristinel Dragomir- n.red.) şi am convenit să pregătim mult mai atenţi aceste şedinţe, astfel încât să nu se mai repete ce s-a întâmplat”, a spus Stroe. Într-o singură frază indică vinovatul, Făgădău, care nu ştie să-şi ţină oamenii în frâu, aluzie care subminează clar ideea de autoritate, îl atenţionează pe Dragomir să nu facă la fel şi se prezintă ca mediator, care nu va mai permite aşa ceva.

Stroe: Primarul trebuie să se ocupe de altceva, nu de pachete. Avem mall-urile lu’ peşte prăjit, care au omorât tot comerţul în Constanţa!

„După cum am spus, mă delimitez cu fermitate de tot ce a însemnat PSD Constanţa. Nu a fost o democraţie de partid, nu s-a lucrat de jos până sus în mod responsabil, nu s-au discutat problemele la biroul judeţean, ne trezeam cu numiri pe funcţii de care habar n-aveam, ne întreabm unii pe alţii cine-i doamna sau cine-i domnu’. Vă dau cuvântul meu de onoare că aşa ceva nu se va mai întâmpla”, a mai spus Felix Stroe.

„Nu există pachete în atribuţiile din lege ale primarului. Oamenii săraci trebuie ajutaţi altfel, nu cu pachete. Cred că trei sferturi din cei primesc pachete nici măcar nu votează cu PSD. Să-i plăteşti 5 metri cubi de apă, energia, aşa trebuie ajutaţi. Primarul trebuie să se ocupe de altceva, nu de pachete. De trama stradală, de infrastructura oraşului, de siguranţa cetăţenilor. Şi aşa trebuie să fie toţi primarii din judeţ. Eu îmi doresc o viaţă mai bună toţi. Îmi doresc, de pildă, reintroducerea transportului electric în Constanţa. Noi avem mall-urile lu’ peşte prăjit!

Au omorât tot comerţul în Constanţa, au lăsat mii de oameni fără afaceri şi un loc de muncă”, a completat Stroe, într-un atac virulent la adresa lui Mazăre. Şi l-a ascultat, la fel de zâmbitor şi aprobator, pe Gheorghe Donţu, care a tras şi el o salvă în fostul edil. „Un tip de administraţie colonială a oraşului Constanţa a murit de facto. De jure, va trebui să moară la alegeri. Un tip de a face politică în Constanţa care, o dată cu alegerea lui Felix Stroe, a luat sfârşit.

Acest deşert prin care a trecut Constanţa are originile nu doar în pachetele date, ci şi în complicitatea politicienilor din celelalte partide. Avem un oraş absolut mizerabil, din toate punctele de vedere. E o nebunie întreagă, au blocat tot oraşul. PER are soluţii pe care le pune acum la dispoziţia PSD-ului”, a declarat Donţu. Care a adus în discuţie şi suflul ecologist inspirat de PSD prin revenirea sa: „Vă promit că nici un metru pătrat de iarbă nu va mai fi defrişat”, completat imediat de Felix Stroe: „Nu că nu va mai dispărea nici un metru pătrat, dar trebuie să punem câteva milioane de metri pătraţi de iarbă în oraş”.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218