REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Cantină socială şi Centru de zi la Năvodari, un proiect pe bani europeni

Cantină socială şi Centru de zi la Năvodari, un proiect pe bani europeni

Replica API 9 iunie 2012 | 00:00 357

Reabilitare şi modernizare

Reabilitare şi modernizare

La Năvodari a fost lansat, vineri, proiectul "Cantină socială şi Centrul de zi - reabilitare şi modernizare". Valoarea totală a proiectului se ridică la 4.765.000 lei, din care peste 3 milioane de lei reprezintă contribuţia financiară a Uniunii Europene. Beneficiarii proiectului sunt 200 de persoane provenite din familii nevoiaşe, care pot primi cel puţin o masă caldă pe zi, 25 de copii cărora li se acordă servicii socio-educative, şi 60 de persoane care pot beneficia zilnic de servicii sociale.

"Este un proiect la care am muncit doi ani şi acum este în implementare. Este unul dintre proiectele în valoare de 60 de miliarde de euro, care vor fi implementate la Năvodari. Acest proiect este un reper pentru locuitorii oraşului", au declarat, vineri, reprezentanţii administraţiei publice locale. Proiectul "Cantină socială şi Centru de zi în localitatea Năvodari - Reabilitare şi modernizare" este derulat prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013. Clădirea care va fi reabilitată este cea a fostei cantine din apropierea Liceului "Lazăr Edeleanu", aflată într-o avansată stare de degradare. Valoarea totală a proiectului se ridică la 4.765.000 de lei. Contribuţia financiară a Uniunii Europene prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională se ridică la 3.094.394 lei, contribuţia bugetului local este de 679.726,89 lei, iar contribuţia Primăriei Năvodari este de 77.022 de lei. Proiectul "Cantină socială şi Centul de zi" va fi compus din Centru de zi pentru persoane în vârstă, două centre de zi pentru copii, un cabinet psihologic, un cabinet stomatologic, un cabinet de medicină generală, o sală de tratamente medicale şi o cantină socială. Lucrările de reabilitare a viitorului centru social vor consta în amenajarea unor spaţii tehnologice şi a unui lift pentru alimente. De asemenea, vor fi reabilitate instalaţiile sanitare, termice şi electrice. Perioadă de implementare a investiţiei este de 18 luni. "Va fi un centru social multifuncţional pentru copii şi pentru persoanele în vârstă. Totodată, se creează şi locuri de muncă, a declarat primarul Nicolae Matei.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218