REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Captură record în Portul Constanţa: aproape 1 milion de pachete de ţigări, confiscate

Captură record în Portul Constanţa: aproape 1 milion de pachete de ţigări, confiscate

Replica API 18 iunie 2014 | 00:00 278

Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în colaborare cu lucrătorii vamali, au depistat în Portul Constanţa Sud Agigea şi indisponibilizat 993.110 pachete cu ţigarete mărcile Ashima şi Marble, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 2.300.000 euro dacă ar fi originale. "În ziua de 16.06.2014, acţionând în baza unor informaţii privind punerea în circulaţie a unor mărfuri contrafăcute, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container încărcat cu ţigarete, care sosise din direcţia Grecia şi avea ca destinaţie finală o societate comercială din R. Bulgaria. În urma controlului efectuat de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, au fost descoperite 505.550 pachete cu ţigări mărcile Ashima şi Marble, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 1.100.000 euro dacă ar fi originale. În aceeaşi zi, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au continuat verificările containerului identificat în data de 12.06.2014, din care iniţial fuseseră indisponibilizate 191.650 pachete cu ţigări marca Marble, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 500.000 de euro", au precizat oamenii legii. A fost luată măsura indisponibilizării cantităţii totale de 993.110 pachete, existentă în ambele containere, şi lăsarea în custodia liniei de shipping până la finalizarea investigaţiilor referitoare la statutul juridic al mărfurilor şi luarea măsurilor legale ce se impun. Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală, cercetările fiind continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218