REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
10.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Cardiolog: ”Tratamentul pentru hipertensiune poate deveni extrem de periculos, vara”

Cardiolog: ”Tratamentul pentru hipertensiune poate deveni extrem de periculos, vara”

Replica API 9 august 2022 | 00:00 757

Tratamentul pentru hipertensiune, vara, trebuie ajustat. Disconfortul cauzat de căldură este resimțit la cote maxime de cardiaci, care experimentează variații de tensiune, tulburări de ritm cardiac, dar și un risc crescut de infarct miocardic.

Hipertensivii, spune cardiologul Luminița Iliuță, ar trebui să-și reducă vara doza de medicamente, altfel organismul lor o va transforma în ”otravă.”

„Pentru a scădea natural tensiunea arterială, corpul apelează la vasodilatație periferică și transpirație. Dacă acest efect se suprapune peste cel al medicației antihipertensive, se ajunge la stări de rău precum amețeală, slăbiciune sau leșin”.

Infarctul, mai frecvent vara

Acum este și sezonul tulburărilor de ritm, cauzate de pierderea prin transpirație a mineralelor care asigură funcția normală a inimii (potasiu și magneziu).

„Deshidratarea și scăderea tensiunii arteriale se asociază cu o creștere a ritmului cardiac, periculos atât pentru persoanele sănătoase (care pot suferi leșinuri), dar mai ales pentru cei suferinzi de afecțiuni coronariene (depuneri de colesterol la nivelul arterelor care hrănesc inima)”, punctează cardiologul Luminița Iliuță, scrie doctorulzilei.ro.

Lovitura de grație data de căldură pacienților bolnavi de inimă este, de departe, infarctul. „Dacă inima are deja depuneri de colesterol, orice efort suplimentar asociat cu deshidratarea și oboseala crește riscul de infarct miocardic. Senzația de „prea cald”, de sufocare și de durere intensă în piept sunt câteva dintre simptomele care pot anunța un posibil infarct”, subliniază medicul.

5 reguli pentru cardiaci

Pentru a evita agravarea simptomelor afecțiunilor cardiovasculare, medicii au următoarele recomandări pentru milioanele de români care suferă de boli de inimă:

Programați un consult cardiologic la începutul sezonului cald pentru adaptarea schemei terapeutice.

Beți minimum 2,5 -3 litri de lichide în 24 ore (apă, ceai, suc natural de fructe, supe, ciorbe). Evitați cafeaua în cantități mari (o ceșcuță/zi), ceaiul negru sau verde și alcoolul.

Consumați cu prioritate alimente slab calorice (legume și fructe), bogate în vitamine și săruri minerale. De asemenea, consumați alimente bogate în minerale (potasiu, magneziu) cum sunt: legumele cu frunză verde, bananele, roșiile, kiwi, fasolea boabe.

Atenție la soare! Evitați să ieșiți din casă la orele de vârf și să faceți plimbări prea lungi pe căldură.

Faceți mișcare în fiecare zi, dimineața și seara pe răcoare. Alegeți sporturile de interior sau înotul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asa, sa nu mai ia tratamentul si sa aiba tensiunea 25, bv dottore...
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218