REPLICA ONLINE CONSTANTA

22° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
22° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Carnea de porc se va scumpi, pe fondul creşterii preţurilor la cereale

Carnea de porc se va scumpi, pe fondul creşterii preţurilor la cereale

Replica API 28 iulie 2012 | 00:00 145

Carnea de porc se va scumpi în perioada următoare, pe fondul creşterii preţurilor la cereale, estimează specialiştii din domeniu. "Preţul la carnea de porc sigur va creşte, pentru că, atât timp cât inputurile sunt pe un trend agresiv crescător, inevitabil ori creşti preţul ori intri în faliment - şi asta nu este o chestie exclusiv românească, ci se petrece la nivel mondial. Atunci când inputurile cresc foarte mult, trebuie să creşti, pentru că altfel dai faliment", a declarat, vineri, Gabriel Ionescu, coordonator consultanţă, AgroManager. Acesta nu a putut să facă o estimare cu privire la procentul cu care ar putea creşte preţul cărnii de porc, însă a precizat că impactul hranei animalului poate ajunge până la 70%. "Preţul cerealelor a crescut cu 50%, chiar cu 100% în unele cazuri, deci, inevitabil, se va regăsi şi în evoluţia preţului la carnea de porc", a explicat specialistul. Potrivit acestuia, preţul cărnii de porc, în viu, este în prezent, 6 lei/kilogram, în condiţiile în care în urmă cu câteva săptămâni era de 6,4 lei/kilogram. "Dacă ne uităm la ce se întâmplă în Europa, preţul ar trebui să fie undeva pe la 7 lei/kilogram. Este o inerţie care nu este în regulă, dar sperăm să-şi revină", a adăugat acesta, conform capital.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369