REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Carosabilul umed a făcut prăpăd la Constanţa: mai multe maşini şi-au încheiat cursele cu roţile în sus

Carosabilul umed a făcut prăpăd la Constanţa: mai multe maşini şi-au încheiat cursele cu roţile în sus

Replica API 23 ianuarie 2014 | 00:00 127

Carosabilul umed şi neatenţia şoferilor au dus la evenimente rutiere neplăcute, înregistrate pe drumurile Constanţei. Mai multe autoturisme şi-au încheiat cursele într-un mod neplăcut, răsturnându-se în afara părţii carosabile. În plus, unul dintre şoferi chiar era băut. Pentru a evita momentele neplăcute din trafic, oamenii legii vă recomandă să fiţi prudenţi. Din lanţul autoturismelor care s.au răsturnat, amintim accidentul rutier provocat de un şofer băut. Din fericire, toţi ocupanţii maşinii s-au ales cu răni uşoare. Potrivit poliţiştilor rutieri, nefericitul eveniment s-a petrecut în data de 20.01.2014, în jurul orelor 18.45, când Dumitru Dicu, de 44 ani, din Comana, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultat de 0,89 alcool pur în aerul expirat, a condus un autoturism, pe DN 38 în afara localităţii Comana, dinspre localitatea Comana către localitatea Negru Vodă şi ajungând la km 42+900 m, într-o curbă la stânga, din cauza neadaptării vitezei, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei şi a ieşit în afara părţii carosabile către dreapta sensului său de mers unde s-a răsturnat. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto şi a două pasagere, respectiv Viorica Roşu, de 39 de ani, din Comana, şi Ioana Dicu, de 47 de ani, tot din Comana. Un alt astfel de caz a avut loc în apropiere de Topalu. Potrivit oamenilor legii, evenimentul rutier a avut loc marţi, la ora 13.20, când B.V., de 44 ani, a condus un autoturism pe DJ 223 din judeţul Constanţa dinspre localitatea Capidava către Topalu şi, din cauza neadaptării vitezeii la condiţiile de drum (carosabil umed), a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto şi a doi pasageri din autoturism. Însă, evenimentele neplăcute nu s-au oprit aici. În data de 21.01.2014, în jurul orelor 16.29, Florea Ţeican, de 51 ani, a condus un autoturism pe DN22, dinspre municipiul Constanţa către municipiul Tulcea şi, ajungând la km 252, din cauza neadaptării vitezei în curbă, a părăsit partea carosabilă către dreapta şi s-a răsturnat. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto. La scurt timp, la orele 18.16, Dănuţ Ionuţ Călin, de 35 de ani, a condus un autoturism marca Opel pe DN39, dinspre localitatea Agigea către localitatea Constanţa şi la km 6+700 m pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a derapat, a lovit zidul de protecţie dintre cele două sensuri şi a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un autoturism marca Fiat condus regulamentar pe banda nr. 2, de către Ana Maria Oprea, de 31 ani, autoturism pe care l-a proiectat spre dreapta, unde a intrat în coliziune cu un microbuz, care s-a răsturnat.

De ce s-au răsturnat atâta maşini într-o perioadă atât de scurtă?

Potrivit poliţiştilor rutieri constănţeni, accidentele s-au produs din pricina neadaptării vitezei la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed. În acete condiţii, şoferii trebuie să fie foarte atenţi şi să micşoreze viteza. Poliţiştii rutieri vă recomandă să păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile, să reduceţi viteza, să folosiţi în mod corespunzator sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru o mai bună vizibilitate. De asemene, şoferii începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţă redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. Dacă au mai puţin de un an de practică, viteză maximă admisă în afară localităţilor este cu 20 km/h mai mică.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218