REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Cartel ALFA lansează campanie publică de boicotare a produselor Electrolux

Cartel ALFA lansează campanie publică de boicotare a produselor Electrolux

Replica API 19 aprilie 2019 | 00:00 335

Bogdan Hossu

Confederaţia sindicală Cartel ALFA a decis lansarea unei campanii publice de boicotare a produselor Electrolux, cu scopul de a face cunoscut comportamentul companiei faţă de muncitorii săi.

"Având în vedere că lipsa de răspundere socială a angajatorului este determinantă - prin timpul îndelungat în care dialogul a fost blocat, presiuni permanente pe lucrători şi militanţi sindicali, procese juridice multiple - confederaţia Cartel ALFA a decis lansarea unei campanii publice de boicotare a produselor Electrolux, prin care facem cunoscut comportamentul companiei faţă de muncitorii săi şi solicităm colegilor din alte ţări să se solidarizeze în acest demers", se arată într-o scrisoare deschisă semnată de preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, transmisă directorului fabricii Electrolux Satu Mare, Dietmar Blomer.

În document, preşedintele Cartel Alfa acuză dispreţul cu care compania tratează cererile legitime ale muncitorilor arătând că oferta companiei ignoră elementele de bază ale solicitării greviştilor.

"(...) oferta companiei ignoră elemente esenţiale ale solicitării greviştilor, şi anume: o creştere în suma fixă de 350 lei net (2 lei pe oră) aplicată salariului de bază. Facem din nou precizarea că solicitarea muncitorilor grevişti, de acordare a unei măriri salariale în sumă fixă, este determinată în mare măsură de discrepanţele mari de salarizare din interiorul întreprinderii, discrepanţe care ar fi accentuate de o creştere procentuală. De exemplu, pentru un salariu de 10.000 lei, o creştere de 5% înseamnă 500 lei, pe când, pentru salariile muncitorilor, această creştere ar însemna doar 80 de lei. Mai mult, formula de creştere propusă de grevişti se încadrează în aproximativ acelaşi volum de creştere a fondului de salariu precum cea propusă de conducere. Creşterea salariilor muncitorilor nu ar fi presupus aşadar o creştere mai mare a cheltuielilor companiei", se menţionează în documentul Cartel ALFA.

Pe de altă parte, organizaţia sindicală critică Electrolux pentru ceea ce numeşte "asigurarea asistenţei 'emoţionale' pentru grevişti (în absenţa şi chiar în detrimentul celei materiale) prin servicii de consiliere telefonică sau plata unor firme de avocatură care să oprească în justiţie conflictul.

În context, organizaţia sindicală consideră că în realitate conducerea fabricii de la Satu Mare nu doreşte să găsească o soluţie acceptabilă pentru conflictul de muncă.

"Domnule director, dumneavoastră sunteţi un pericol pentru existenţa fabricii şi nu greviştii, care, pentru munca lor, doresc o remuneraţie care să le permită lor şi familiilor lor să îşi acopere cheltuielile de trai, un drept de altfel prevăzut şi în Codul de conduită al Companiei Electrolux (pct.5.12), iar dumneavoastră sunteţi responsabil, potrivit aceluiaşi Cod de Conduită, cu punerea în aplicare şi respectarea acestei politici a grupului. Modul în care vă comportaţi pare cel al unui stăpân de sclavi care doreşte să rămână stăpân de sclavi. Toate semnalele din partea lucrătorilor sunt că ei nu mai acceptă acest lucru, şi noi suntem alături de ei", se precizează în scrisoarea deschisă.

De asemenea, sindicaliştii solicită demisia directorului fabricii Electrolux de la Satu Mare.

"Dacă sunteţi realmente interesat de soarta fabricii şi de imaginea companiei Electrolux, ar trebui să demisionaţi imediat şi să lăsaţi locul altei persoane, care să aplice o politică adecvată de responsabilitate socială faţă de angajaţii de la Electrolux Satu Mare. Aşteptăm în continuare poziţia oficială a managementului Grupului Electrolux din Suedia şi considerăm că, în lipsa unei asemenea reacţii, Board-ul companiei tolerează această situaţie", se precizează în scrisoarea deschisă semnată de Bogdan Hossu.

Conducerea fabricii Electrolux din Satu Mare a prezentat, marţi, o nouă ofertă salarială angajaţilor aflaţi în grevă de şapte săptămâni, aceasta vizând o creştere salarială de aproximativ 12,7% şi un bonus anual de prezenţă în valoare de 200 de lei.

Peste 400 de muncitori de la fabrica de maşini de gătit Electrolux din Satu Mare au intrat, luni, în cea de-a şaptea săptămână de grevă.

Greva de la Electrolux a început în data de 4 martie, pe perioadă nedeterminată. Potrivit sindicaliştilor, muncitorii cer o creştere salarială de 350 de lei, adică 2 lei pe oră. Circa 250 dintre aceştia au depus sesizări la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), reclamând că nu au primit tichetele de masă pe luna anterioară.

În total, Electrolux are 930 de muncitori, care beneficiază de contractul colectiv de muncă.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
deocamdata nu discutam de investitori straini reali e doar specula din partea marilor companii care fac profituri uriase pe seama salariului mic platit aici. Si mai behaie unii ca guvernul a marit salariile, pai daca guvernul nu mareste pe asa zisii investitori nu-i intereseaza chestia asta, deaia trag toti cu muie si alte din astea in guvern. Cand basau taia cu 25 la suta le convenea ca taiau si ei imediat! da romanul e fraier se lasa usor manipulat!
2
0
Electrolux ameninta cu plecarea din Romania. Spre deosebire de chinezi, romanii nu au gasit solutii pentru asa zisii investitori care ameninta astfel. Deci chiar daca boicotam pot pleca si nici macar salariile actuale nu le mai iau oamenii. Si chiar, ce fac sindicatele ca vin pakistanezii, filipinezii pentru salarii mititele ....??
1
2
Cretin esti tu mai Cataline pt ca nici nu ai citit articolul, altfel aflai ca oamenii aia sunt in greva de 7 saptamani si ca sunt tratati in bataie de joc, compania are profit suficient sa acorde o marire minimala de salariu, dar nu o face. Nu poti negocia daca patronii nu vor si singurul mijloc de protest ramane greva.
2
0
Bravo, Hosule! Te-ai ingrasat pe banii sindicatului incat si creierul tau e acum un kg de untura. Nu mai cumparam ce produce Electrolux si astfel, in capul tau, salariile muncitorilor vor creste. Esti un cretin. Daca afcerea nu va mai merge, suedezii inchid afacerea si celor 930 de muncitori le dai tu leafa. Vai mama ta, umflatule! Negocierea, asta e solutia inteligenta, strategule de doi bani!
1
3

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218