REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.5° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Casa Albă, transformată în local de petreceri, nepoata lui Joe Biden se mărită

Casa Albă, transformată în local de petreceri, nepoata lui Joe Biden se mărită

Valentina CAMARA 21 noiembrie 2022 | 00:00 590

Mireasa, în vârstă de 28 de ani, este o avocată care locuieşte la Casa Albă cu mirele, Peter Neal, în vârstă de 25 de ani, un proaspăt absolvent al unei facultăţi de drept, care provine din Jackson Hole, Wyoming, lucrează în prezent la Georgetown University Law Center On National Security. Cei doi s-au întâlnit în 2018.

Ceremonia a fost programată pentru ora locală 11 a.m. (14:00 GMT), pe peluza de sud a Casei Albe.

Un prânz pentru membrii familiei şi petrecerea de nuntă din interiorul Casei Albe vor urma ceremoniei, care se va încheia cu o recepţie de seară, cu desert şi dans.

Evenimentul va fi prima parte a unui weekend festiv pentru Biden, care duminică îşi va marca împlinirea a 80 de ani, înconjurat de familie.

De când fostul preşedinte John Adams s-a mutat la Casa Albă proaspăt construită, în 1800, cele 18 nunţi care au avut loc acolo au fost, de obicei, ale unor membri ai familiei preşedintelui şi ai primei doamne.

Potrivit Asociaţiei Istorice a Casei Albe, tradiţia a început în 1812, când Lucy Payne Washington, sora primei doamne Dolley Madison, s-a căsătorit cu judecătorul asociat al Curţii Supreme Thomas Todd.

Grover Cleveland a fost singurul preşedinte care s-a căsătorit la Casa Albă. El a schimbat jurămintele cu Frances Folsom în 1886, în Camera Albastră.

Naomi Biden este fiica fiului preşedintelui, Hunter Biden, şi a primei sale soţii, Kathleen Buhle.

Directorul de comunicaţii al lui Jill Biden, Elizabeth Alexander, a declarat că familia Biden va plăti pentru activităţile de nuntă care au loc la Casa Albă, în concordanţă cu alte evenimente private găzduite de prima familie şi urmând tradiţiile festivităţilor anterioare de nuntă la Casa Albă din administraţiile anterioare.

"Spre deosebire de unele asemenea ceremonii anterioare, festivităţile au fost închise presei de ştiri. Naomi şi Peter au cerut ca nunta lor să fie închisă presei, iar noi le respectăm dorinţele. Acesta este un lucru pe care l-a decis cuplul", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, reporterilor, potrivit realitatea.net .

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Doar a dat cu bidineaia!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367