Câştigătorul Eurovision, Salvador Sobral, a revenit pe scenă după transplantul de inimă
Salvador Sobral
A emoţionat o lume întreagă cu vocea sa, dar şi cu povestea de viaţă. Cântăreţul portughez Salvador Sobral, care a câştigat Eurovision 2017, a urcat pe scenă, sâmbătă, pentru prima dată după ce a suferit un transplant de inimă.
Artistul a interpretat alături de sora sa, Luísa Sobral, melodia „Amar pelos dois”, în cazinoul din Estoril - o parohie a municipiului portughez Cascais, scrie news.ro, care citează EFE şi Click.
Salvador Sobral a surprins publicul urcând pe scenă alături de Luísa Sobral, care susţinea un concert la cazinoul din Estoril. Cei doi fraţi au cântat „Amar pelos dois”, melodia cu care Salvador Sobral a obţinut prima victorie a Portugaliei la concursul Eurovision.
În decembrie, Salvador Sobral, în vârstă de 28 de ani, a fost supus unui transplant de inimă la spitalul Santa Cruz din Lisabona.
Salvador Sobral va deschide finala ediţiei din acest an a concursului Eurovision, care va avea loc în 12 mai la Lisabona.
'Vineri seara a fost distracţie mare la Cantina Liceului Tehnologic Cernavodă! Cezarina Giurcă a sărbătorit 5 ani...464
Andra nu este mulțumită de felul în care arată. Artista a mărtursit că de când a devenit mamă, a renunțat la...371
Ariana Grande a lansat prima piesă după atentatul de la Manchester, ”No Tears Left To Cry” (Nu mai am lacrimi să...276
Steven Soderbergh va reveni pe marile ecrane după producţiile "Logan Lucky" şi "Unsane" cu un film despre scandalul...265

nori împrăștiațiUmiditate: 79%
Vânt: 2.11 m/s din S
Presiune: 1024.72 milibari


România conduce Elveția cu 2-0 după victoria Simonei Halep în fața Viktorijei Golubic, scor 6-3, 1-6, 6-1. Irina...602
VICTORIE ROMÂNIA! Halep - Golubic 6-3, 1-6, 6-1. Triumf categoric în setul al treilea pentru Simona Halep, care a...968
Nicolae Stanciu a marcat în minutul 32 al disputei pe care Sparta Praga, echipa sa, a câştigat-o cu 2-0 în faţa lui...505
Surpriză pentru Tătăruşanu la derby-ul Estului, dintre Nantes şi Rennes, terminat 1-1. Fanii gazdelor au aruncat...579

Jandarmii au surprins în Constanţa, patru persoane care aveau asupra lor unsprezece pliculeţe autosigilante...1660
Un accident rutier a avut loc vineri, 20 aprilie, pe strada I.G. Duca din municipiul Constanța, în apropiere de...767
Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere și de igienizare a rezervoarelor destinate înmagazinării...362
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, în zona...497
ALDE îşi umflă muşchii! Potrivit unui sondaj realizat la comanda partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu, PNL...1208
Prin Progarmul lucrări de întreținere parte carosabilă și trotuare pe anul 2018, strada pe care se efectuează...686
Membrii Consiliului Judeţean Constanţa se întrunesc, vineri, 27 aprilie a.c., în cadrul unei şedinţe ordinare, în...613
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, joi, referitor la proiectul de lege depus la Oficiul...756
Şefii de guverne din Commonwealth au căzut de acord vineri ca prinţul Charles să îi succeadă mamei sale, regina...314
Echipe de deminare germane au început dezamorsarea unei bombe de 500 kg rămase din Al Doilea Război Mondial şi...273
Organizaţia separatistă bască ETA a recunoscut "răul" pe care l-a provocat în timpul luptei sale armate pentru...316
Numărul deţinuţilor a atins un nou record în Franţa pe 1 aprilie, cu 70.367 persoane încarcerate în...274
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că, în 2018, vor fi tipărite noi carduri de sănătate, în...966
Săptămâna trecută, cu prilejul controalelor pentru depistarea reziduurilor de pesticide, inspectorii Autorității...1532
Raed Arafat atrage atenţia că tot mai mulţi tineri sunt ademeniţi să încerce ţigările electronice prin campanii...2080
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că este importantă creşterea veniturilor...1500