REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Cătălin Anghel ar putea reveni în politică. „Partidele nu s-au reformat. Nu le mai lăsăm să ne păcălească”

Cătălin Anghel ar putea reveni în politică. „Partidele nu s-au reformat. Nu le mai lăsăm să ne păcălească”

Replica API 28 august 2015 | 00:08 141

Se mai gândeşte

Se mai gândeşte

Cătălin Anghel

„Este vremea să luăm atitudine! Hai să ne spunem păsul! Invită şi tu constănţenii pe care îi cunoşti! Hai să luăm pulsul Constanţei!”, este mesajul de mobilizare pe două pagini de Facebook menite să organizeze constănţenii pentru un marş de protest. „Avem acest grup pentru a centraliza nemulţumirile noastre şi a promova propunerile de a face lucrurile mai bine. Dar şi de a face puţină educaţie civică”, se arată pe pagina intitulată „Constanţa protestează!”.

Pagina este controlată de Cătălin Anghel, cunoscut în Constanţa ca activist civic. Totodată, a avut şi o scurtă experienţă politică, fiind liderul local, până în primăvara anului trecut, al partidului Noua Republică. Între timp, Anghel pune la cale un protest, dar nu ar spune „nu” unei reveniri în spaţiul public. „Nu este o dorinţă a mea să activez neapărat în zona publică, dar nu exclud această posibilitate. Adică, nu fac din asta un scop în sine.

Eu sunt activ de vreo trei-patru ani. Nu fac astăzi ce nu făceam acum un an sau acum doi ani. (...) Cred că, prin implicarea dintre noi, putem să facem lucrurile mai bune pentru noi, pentru oraşul Constanţa. Dacă nu credeam asta nu îmi pierdeam timpul. Prin educaţie ridicăm nivelul conştiinţei civice, ne implicăm mai mult, fiecare între noi. Eu organizez şi un protest, “Marş pentru Constanţa”. Încerc să fac câte ceva, să vedem câtă lume mai aderă la ideile acestea”, a spus Anghel, pentru „Replica”.

Totodată, Cătălin Anghel se arată dezamăgit de faptul că partidele încă nu s-au reformat, însă „schimbând mentalităţi şi crescând implicarea noastră pe fiecare bucăţică, eu zic că nu îi mai lăsăm să ne păcălească aşa uşor domnii guvernanţi, fie ei şi locali”, susţine Anghel. „Vreau să se strângă mai mulţi oameni care iubesc oraşul şi care nu vor să mai lase lucrurile aşa cum au fost până acum câţiva ani sau chiar până anul acesta.

Să existe mai multă transparenţă în cheltuirea banului public, să existe prioritizarea cheltuirii resurselor locale conform dorinţelor oamenilor, să existe mai multe proiecte culturale, să nu se mai construiască pe fiecare spaţiu verde. Problemele cu care ne întâlnim cu toţii în fiecare zi. (...) Deocamdată, lumea a căpătat curaj, spune mai uşor ce o frământă şi, încet-încet, va apărea şi soluţia pentru Constanţa. Văd că partidele nu se reformează. Trebuie să forţăm partidele să ţină cont de părerea oamenilor.

Din ce în ce mai mult, nu spun că se va schimba peste noapte, dar, schimbând mentalităţi şi crescând implicarea noastră pe fiecare bucăţică, eu zic că nu îi mai lăsăm să ne păcălească aşa uşor domnii guvernanţi, fie ei şi locali”, a concluzionat Cătălin Anghel, pentru „Replica”.

Mai mulți constănțeni au confirmat participarea la protestul pașnic care va avea loc în Piața Ovidiu, pentru a trage un semnal de alarmă față de felul în care arată orașul și modul în care este administrată Constanța, pe 20 septembrie a.c.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614