Cătălin Beciu își anunță demisia din ALDE
Cătălin Beciu își anunță demisia din ALDE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCătălin Beciu, care s-a autosuspendat din funcția de vicepreședinte ALDE după ce a criticat pe pagina sa de socializare protestele din ultima perioadă, își anunță demisia din partid.
"Încă ceva... Ca să nu mai fie discuții, până la protest îmi voi depune demisia din partid. Adică, acum", a scris Beciu, luni, pe pagina sa de Facebook.
Ulterior, acesta a revenit cu o nouă postare în care explică faptul că anunțarea demisiei nu reprezintă o delimitare de acțiunile de până acum ale partidului.
''Precizări: — anunțarea demisiei nu înseamnă o delimitare de acțiunile de până acum ale partidului, ci reprezintă strict dorința mea de a protesta activ, în stradă, împotriva abuzurilor; — Biroul Național va discuta această situație, moment în care ne vom lămuri cu privire la ceea ce crede forul de conducere al ALDE despre felul în care aleg să acționez. Atât. Aș mai spune doar că nu mă simt singur, considerând numărul mare de colegi care m-au sunat cerându-mi să-mi reanalizez intenția. Nu mă așteptam. Le mulțumesc pentru sprijin'', a mai scris Cătălin Beciu.
Comisia de fuziune a ALDE a hotărât să propună Delegației Permanente Naționale excluderea lui Cătălin Beciu, ca urmare a "declarațiilor politice grave care au afectat imaginea partidului", se arată într-un comunicat al ALDE citat de AGERPRES.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News