Cateva ganduri, de Ziua romanilor

De Ziua României se mai obişnuiesc declaraţii pompoase, "epistole" încurajatoare, bombastice, care mimează naţionalismul şi aşa mai departe. E ziua în care mulţi vor rosti, eventual cu o lacrimă în colţul ochilor (mă întreb: unde au butonul de comandă?), de ce sunt mândri că sunt români. În restul celorlalte zile, n-au nici o jenă să nu fie mândri că sunt români, să dea fraţillor uniţi în cuget şi simţiri câte una la gioale sau să bage mâna în buzunarul aceloraşi fraţi români. Deh, poate critic prea mult şi mă opresc să vă spun: la mulţi ani, românilor! Şi zău că nu am spus-o doar că aşa dă bine. Dar să revin acum la tonul de mai înainte. Aşadar, am constatat că Ziua Naţională e prilej pentru diverşi să se bată în articole. Că nu-ştiu-care organizează ziua nu-ştiu-unde... că nu-ştiu-cine o ţine la blat... că nu-ştiu-care face şi el pe naiba în patru să arate că el e mai român decât vecinul... român. Ce tâmpenie! Dar, ăştia ne sunt românii care vremelnic ne conduc acum. Uite, pe chestii de genul ăsta nu simt mândrie. Şi mai sunt lucruri care nu mă fac mândră că trăiesc în România condusă de unii. Eu cred că aşa, ca naţie, nu suntem chiar ultimii sau cei mai răi ori proşti ori puturoşi. Nu pot spune aşa orori, dar cu siguranţă avem momente când reacţiile ori vin prea târziu ori deloc. Bunăoară, îmi amintesc şi reproşez alor noştri că n-au avut reacţie şi sânge să oprească autocarele cu mâncare la vamă şi să le confişte "marfa", să o distrugă şi să le ureze fotbaliştilor şi fanilor "bun venit". Să îi cazeze la hotel şi să urmărim împăcaţi sufleteşte meciul românia-Franţa. E un incident mai vechi, dar care m-a şocat. Păi, în Ungaria, la vamă - şi noi îi considerăm pe unguri "ai dracului" cu turiştii români; aşa o fi - un sandviş considerat în plus la bagaj zboară cât colo în iarba verde de lângă postul de control. Acum, că am adus vorba de unguri, eu nu vreau ca istoria şi geografia să fie învăţată în altă limbă decât româna în România!