REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Câţi bani au primit partidele politice în prima decadă a lunii iulie

Câţi bani au primit partidele politice în prima decadă a lunii iulie

Replica API 12 iulie 2018 | 00:59 423

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a virat subvenţii de 1.095.622,62 de lei în contul partidelor politice în prima decadă a lunii iulie, se arată într-un comunicat citat de AGERPRES.

Potrivit sursei citate, valoarea subvenţiilor rezultate în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, a fost de 1.097.289,90 de lei, astfel: Partidul Social Democrat - 623.459,69 lei; Partidul Naţional Liberal - 285.645,72 lei; Uniunea Salvaţi România - 84.000,65 lei; Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - 62.088,06 lei; Partidul Mişcarea Populară - 40.428,50 lei; Uniunea Naţională pentru Progresul României - 1.667,28 lei.

AEP arată că acordarea subvenţiei lunare pentru UNPR s-a suspendat.

"Acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Naţionale pentru Progresul României, determinată potrivit algoritmului de repartizare a subvenţiei prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, coroborate cu prevederile art. 38 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată, s-a suspendat prin decizia preşedintelui AEP nr. 32 din 31.03.2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată", precizează AEP.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
usr ca nu a votat legea asadar ateptam sa ne spuna la ce casa de copii sau camin de batrani doneaza suma primita altfel vrajeala cu nevotarea sta la adapostul faptului ca oricum se asigura majoritatea si binenteles la aburirea credulilor
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218