REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Câţi bani trebuie să scoată din buzunar navigatorii pentru brevetul de ofiţer

Câţi bani trebuie să scoată din buzunar navigatorii pentru brevetul de ofiţer

Replica API 26 ianuarie 2016 | 14:06 3746

Cursuri, cazare şi masă

Cursuri, cazare şi masă

Proaspeţii absolvenţi ai marinei, şi nu numai, obţin brevetul de ofiţer din ce în ce mai greu. Acest lucru se întâmplă atât din cauza sumelor exorbitante investite de tineri în şcolarizare, cât şi din cauza timpului îndelungat alocat cursurilor de specializare, fapt ce îi obligă să refuze eventualele oferte.

Conform paginii oficiale a Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi (CERONAV), cursurile obligatorii pentru obţinerea brevetului de ofiţer sunt următoarele: Brevet Ofiţer Punte/ Mecanic/ Electrician- Managementul resurselor umane şi aplicarea principiilor de conducere şi munca în echipă în compartimentul punte/ maşini; folosirea ECDIS (ofiţer punte); GMDSS-GOC (ROC pentru navigaţie costieră) şi raportarea în conformitate cu principiile sistemului de raportare a navelor şi cu procedurile sistemului de dirijare a traficului navelor (ofiţer punte); program de pregătire de bază pentru siguranţa maritimă; competenţa în utilizarea mijloacelor de supravieţuire şi a bărcilor de salvare, altele decât bărcile rapide de salvare; prevenirea şi lupta contra incendiilor - nivel avansat; prim ajutor medical iniţial/ actualizare; familiarizare de securitate/ ofiţer cu securitatea navei.

Tarifele valabile sunt disponibile în cadrul ordinului nr. 1.703 din data de 22 decembrie 2014. Ca o sumă aproximativă pe care nebrevetaţii ar trebui să o aibă disponibilă doar pentru achitarea cursurilor depăşeştee 10.000 lei. Însă, nimeni nu se întreabă de unde obţin marinarii nebrevetaţi aceşti bani. Cei chibzuiţi reuşesc să strângă sumele infime primite drept salariul pe perioada cadeţiei. De exemplu, un cadet la punte, cu un salariu în valoare de 300 de euro pe lună, pe o perioadă minimă de 12 luni navigată, reuşeşte să strângă fix suma necesară obţinerii brevetului de ofiţer. Un mic avantaj îl au cadeţii licenţiaţi, care pot primi din partea firmelor de crewing chiar şi un salariu dublu faţă de ceilalţi. Alţii, mai puţin norocoşi, sunt obligaţi să apeleze la împrumuturi bancare, la cunoştinţe sau familie.

„Este dificil să strângi o sumă atât de mare, ca şi cadet. Eu am cerut ajutorul familiei şi doar aşa am reuşit să am banii necesari. Sigur că îi voi înapoia, dacă se poate, chiar din primul salariu de ofiţer”, spune Florin T. Referitor la această situaţie, Ovidiu Cupşa, directorul general al Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale, a declarat: „La noi preţurile sunt impuse prin ordin de ministru. Pentru marinarul român este un mare avantaj să aibă aici, în România, un centru care-l pregăteşte la standarde internaţionale. Alternativa este undeva prin Europa, unde preţurile sunt 30-40% mai mari faţă de cele de aici, la care se mai adaugă şi preţurile de deplasare, de cazare”.

Unde locuiesc navigatorii pe perioada cursurilor?

Durata cursurilor de obţinere a brevetului de ofiţer variază între două şi patru luni, în funcţie de succesiunea acestora. Dezavantajaţi în această situaţie sunt navigatorii care nu au domiciliul în judeţul Constanţa. Pentru aceştia, unele firme de crewing oferă cazare, pe o perioadă scurtă, în apropierea centrelor unde au loc cursurile. Ion A., un viitor ofiţer, se află printre cei norocoşi. „Am început cursurile pe data de 3 ianuarie şi le voi finaliza la jumătatea lunii martie. Până pe 15 ianuarie, firma mi-a oferit cazare la un hotel, cu trei mese incluse. E ok, însă după această dată voi fi nevoit să îmi caut ceva cu chirie.Banii obţinuţi pe perioada cadeţiei i-am investit în cursuri. Pentru celelalte cheltuieli, va trebui să mă descurc”.

Ca o soluţie la această problemă, Ovidiu Cupşa a precizat că intenţionează să demareze un proiect, al cărui beneficiari să fie înşişi cursanţii: „Sper ca anul acesta să intrăm pe dezvoltarea noului complex de învăţământ şi cazare pe care îl facem la Baza Nautică. Noi, momentan, oferim doar o varietate largă de cursuri. Însă, unul dintre obiectivele noastre este să furnizăm servicii integrate. Aceste servicii integrate se referă la tot ceea ce ţine de acomodarea cursanţilor - cazare, masă, atât pentru cei străini, cât şi pentru cei români”, a declarat, pentru „Replica”, Cupşa.

Diana NEAŢĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614