REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Catrinoiu e hotărâtă să conducă Universitatea Ovidius: "Acum e o cloacă şi fiecare îşi caută iahtul de salvare"

Catrinoiu e hotărâtă să conducă Universitatea Ovidius: "Acum e o cloacă şi fiecare îşi caută iahtul de salvare"

Replica API 14 martie 2014 | 00:00 514

Cu "binecuvântarea" Facultăţii de Medicină

Cu "binecuvântarea" Facultăţii de Medicină

Universitatea Ovidius se scaldă în ape tulburi. Tensiunile se ţin lanţ, iar alegerile bat la uşa universitarilor. Din luna aprilie se dă startul campaniei electorale pentru alegerea noului rector, funcţie rămasă liberă după arestarea economistului Dănuţ Tiberius Epure. Tot din luna aprilie se vor cunoaşte şi candidaţii. Cert este faptul că Facultatea de Medicină şi-a desemnat candidatul încă de anul trecut. Mediciniştii îşi pun speranţele în Doina Catrinoiu, medicul şef al Secţiei Medicală I din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Calendarul alegerilor a fost bătut în cuie la cea mai recentă şedinţă de Senat, dar şi faptul ca prof. univ. dr. Ion Bordeianu să mai rămână rector interimar încă 45 de zile lucrătoare. Astfel, în perioada 2 - 10 aprilie vor avea loc înscrierile candidaţilor. Din 11 aprilie şi până în data de 9 mai este programată campania oficială de promovare a programelor manageriale, iar pe 12 mai se va stabili cine rămâne la cârma instituţiei de învăţământ superior de stat.

Reporter: Facultatea de Medicină urmează să anunţe candidatura dumneavoastră pentru funcţia de rector al Universităţii Ovidius. Sunteţi hotărâtă să candidaţi?

Doina Catrinoiu: Da, îmi voi depune candidatura. Mă onorează Facultatea de Medicină, sunt toţi alături de mine. Asta spune că oamenii au încredere în mine şi eu îmi doresc să realizez ce nu s-a realizat până acum în Universitatea Ovidius, să fie linişte, să fie stabilitate şi oamenii să poată să muncească. Până la urmă, asta ne dorim cu toţii. Noi suntem formatori ai unor personalităţi şi cred că trebuie să fim primul lor model. Dacă nu facem, atunci din start lucrurile vor sta rău.

Rep.: Există o stare de tensiune la Universitatea Ovidius. Domnul rector Ion Bordeianu a renunţat la interimat, apoi a revenit. Cum vedeţi lucrurile până la alegeri?

D.C.: Din păcate, tensiunile nu sunt recente, tensiuni sunt de foarte multă vreme şi eu consider că nu este o situaţie normală când nu există un rector adevărat care să rezolve problemele. În această Universitate sunt foarte multe probleme, majoritatea create de oameni, sunt ape tulburi. Domnul profesor Bordeianu sigur că a renunţat pentru că probabil a obosit. E foarte greu să lucrezi într-un mediu academic în care ceea ce crezi că există, nu există şi noi n-avem decât să ne ducem stindardul mai departe, să sperăm că oamenii o să înţeleagă şi eu, personal, cred că Universitatea mai are nevoie de o şansă.

Rep.: Vă asumaţi o responsabilitate extraordinar de mare. Care vor fi priorităţile dumneavoastră în cazul în care, într-adevăr, veţi fi aleasă rectorul Universităţii Ovidius?

D.C.: Este adevărat că îmi asum o mare responsabilitate. Este adevărat că ştiu că nu va fi deloc uşor, dar sunt câteva lucruri care sunt prioritare, în primul rând ordinea, liniştea şi stabilitatea. Eu doresc să colaborez cu oamenii şi să văd ce nevoi au şi, în măsura posibilităţilor, să le şi satisfac. Cel mai important lucru este ca oamenii să ştie că această facultate va merge înainte şi că ei vor avea un loc de muncă şi că vor fi plătiţi pentru cât muncesc. Sigur, e un fel de a spune, eu aş vrea ca toată lumea să muncească mult şi să câştige mai mult. Asta probabil că n-o să fie posibil, dar nu vă ascund că există nişte probleme legate de salariile angajaţilor Univesităţii, se adevereşte faptul că salariile sunt mici şi asta s-a spus întotdeauna. S-a ştiut întotdeauna că în învăţământ şi medicină salariile sunt foarte mici. Mă întreb de ce oi fi ales eu aceste două specialităţi? Bani în Universitate sunt. Toate facultăţile, până acum, în ciuda a ce se spune, au făcut treabă bună şi ele sunt pe plus ca bani. Deci bani pentru salarii sunt. Eu mă refer la ceea ce se întâmplă în mod normal. Oamenii sunt insuficient plătiţi şi ar trebui să găsim o modalitate să îi motivăm. Motivaţia vine din bani, din plăcerea de a munci, să mă corectaţi dacă greşesc, dar eu nu cred că greşesc. Dacă munceşti cu plăcere, câteodată o faci şi pe bani puţini şi vă arăt o groază de exemple în acest sens, dar motivaţia trebuie să existe. La momentul acesta nu au nici o motivaţie. Li se spune că nu sunt bani în Universitate, deşi sunt pentru salariile lor. Lucrează într-o atmosferă de tensiune şi de presiune permanentă şi de ameninţate, ceea ce mi se pare complet aiurea şi atunci, da, am o misiune grea şi trebui s-o iau încet, încet. Mă bazez pe încrederea pe care oamenii o au în mine. Nu este prima oară când pornesc la un drum foarte greu şi nu văd de ce m-aş împiedica acum.

Rep.: Când veţi depune candidatura? S-a stabilit data?

D.C.: Sigur veţi afla, nu s-a stabilit încă data.

Rep.: Veţi renunţa la activitatea din Spitalul Judeţean dacă veţi fi aleasă rector?

D.C.: Nu voi renunţa niciodată la pacienţii mei pe care îi îndrăgesc şi sper că şi ei mă îndrăgesc pe mine. Sufletul meu trebuie să se împartă, dar asta nu înseamnă că renunţ la pacienţi.

Rep.: Vă mulţumesc pentru interviul acordat. Succes şi să aveţi contracandidaţi care să nu depăşească graniţa bunului-simţ.

D.C.: Nu au cum să o depăşească, pentru că eu nu o voi depăşi şi atunci dacă ei vor încerca altceva vor fi în dezavantaj. Eu nu pot să nu-mi respect contracandidaţii, suntem în mediu universitar, nu putem să aruncăm cu pietre, cu noroi, nu se face aşa ceva. Dar, mă rog, aşa se vrea, se spune că în apele tulburi se pescuieşte foarte uşor, dar nu e chiar aşa.

Rep.: Cel mai bun trebuie să câştige...

D.C.: Dacă o să fiu rector, foarte bine, dacă n-o să fiu, iarăşi foarte bine. Sper să fie ales un rector care să ducă Universitatea aceasta unde trebuie, nu în cloaca în care este acum, pentru că acum e o cloacă şi fiecare îşi caută colacul de salvare sau iahtul de salvare. Însă, stare de disconfort există peste tot.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218