REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Căutările turistului dispărut pe mare la Costineşti continuă!

Căutările turistului dispărut pe mare la Costineşti continuă!

Replica API 5 iunie 2015 | 00:00 171

De negăsit

De negăsit

Liviu Tudoran – Dragotă

Scafandrii din cadrul ISU Dobrogea, echipaje ale Gărzii de Coastă, mai mulţi salvamari dar şi o şalupă a ARSVOM au continuat căutările la Costineşti, joi, 4 iunie. Însă, din nefericire, până la orele serii, fără nici un rezultat. Tânărul din Craiova, Liviu Tudoran – Dragotă, este de negăsit. Acesta a venit la mare în minivacanţa de Rusalii, cazându-se la Costineşti, unde urma să se vadă cu câţiva prieteni.

Pe 1 iunie, la ora16.00 ar fi închiriat o barcă şi dus a fost. Barca a fost găsită de firma de la care fusese închiriată, plutind în derivă, în interiorul ei aflându-se hainele lui Liviu. Alarma a fost dată în aceeaşi zi, la orele 20.00, reprezentanţii clubului nautic din Costineşti alertând Poliţia. Oamenii legii au declanşat o anchetă, luând la rând spaţiile de cazare din Costineşti, astfel aflând că bărbatul de 32 de ani venise din Craiova.

Au luat legătura cu familia, care a venit într-un suflet la Constanţa, începând investigaţiile pe cont propriu. Mama lui Liviu a ajuns chiar şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, însă fiul ei este de negăsit. Aceasta este disperată, gândindu-se la tot ce este mai rău.

De asemenea, administratorul clubului nautic a spus că tânărul părea abătut şi i s-a părut ciudat că a închiriat barca de două ori în aceeaşi zi. Menţionăm că Liviu a fost văzut pe mare de către un bărbat, care l-a întrebat dacă totul e ok, după care barca a fost găsită goală. În acea zi marea era lină şi, potrivit apropiaţiilor, bărbatul ştia să înoate.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614