REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Cazinoul a ajuns în situaţia de anul trecut: Mazăre se pregăteşte să-l vândă

Cazinoul a ajuns în situaţia de anul trecut: Mazăre se pregăteşte să-l vândă

Replica API 6 septembrie 2012 | 00:00 130

"Să dea Dumnezeu să-l cumpere vreun arab bogat sau vreun turc"

"Să dea Dumnezeu să-l cumpere vreun arab bogat sau vreun turc"

Pentru că statul român nu este în stare, Cazinoul din Constanţa va fi salvat tot de un investitor privat. Primarul Constanţei, Radu Ştefan Mazăre, a anunţat miercuri, 5 septembrie a.c., în cadrul şedinţei de Consiliu Local Municipal, faptul că vrea, printr-o Hotărâre de Guvern, să preia Cazinoul, astfel să revină administraţiei locale, urmând să demareze procedurile de vânzare a imobilului, prin intermediul unei licitaţii internaţionale. "Să dea Dumnezeu să-l cumpere vreun arab bogat sau vreun turc care se ocupă de cazinouri. Până atunci o să îl menţinem cu bănuţi puţini cât să nu cadă, să nu se degradeze. Nu pot să mă apuc să fac cazinouri, nici salon de nunţi", a afirmat Radu Mazăre.

Mazăre susţine că soluţia ca statul să investească bani în lucrările de reabilitarea nu e una viabilă. "Eu am spus dintotdeauna că soluţia ca statul să investească 10 milioane de euro în Cazino nu mi se pare o soluţie viabilă. Cu atât mai mult cu cât, după ce se investesc aceşti bani, Cazinoul ar urma să fie concesionat probabil cu 100-150 de mii de euro pe an. Soluţia care mi se pare viabilă este ca el să fie vândut, reabilitat de o firmă privată şi folosit ca şi cazino. Să dea Dumnezeu să avem cumpărători", a spus Mazăre. Potrivit edilului, solicitarea de preluare a Cazinoului survine nerespectării unei hotărâri a CLM Constanţa potrivit căreia, dacă într-un an de la transferarea clădirii respective în administrarea statului nu sunt începute lucrările de reabilitare, imobilul va reveni din nou administraţiei locale. "Anul trecut, după discuţiile pe care le-am avut cu madam Udrea (Elena Udrea -n.r.) şi în care spunea că ne va repara Cazinoul, am emis o hotărâre de Consiliu Local şi am fost de acord ca imobilul să ajungă la Ministerul Dezvoltării pentru un an de zile, timp în care ministerul este obligat să înceapă lucrările. Până la ora actuală nu a început lucrările. S-au încurcat în licitaţii, contestaţii... a expirat termenul. Ca atare, o să le facem solicitarea să ne dea Cazinoul înapoi, pe care îl vom scoate la vânzare şi vom organiza o licitaţie internaţională", a spus Mazăre. Primarul a mai afirmat că banii care fuseseră alocaţi anul acesta pentru repararea Cazinoului, respectiv 1,6 milioane de euro din totalul de 10 necesari, vor reveni tot Constanţei. "Am discutat cu ministrul Hellvig (ministrul Turismului -n.r.) şi vom construi din ei, până în sezonul viitor, un teleschi pe lacul Siutghiol, un teleschi care va avea 750 de metri lungime, va avea şi două pasarele în capete. De altfel, Ceauşescu însuşi avea un teleschi pe Lacul Siutghiol şi o să-l amplasăm exact în aceeaşi poziţie, respectiv la începutul staţiunii Mamaia, vizavi de Aqua Magic. Noi aveam studiu pentru aceste teleschi, SF, MF, cu tot ce este nevoie, acum doar am actualizat ce mai era necesar", a spus primarul. Acesta a afirmat că lucrările vor începe la sfârşitul lui noiembrie - începutul lui decembrie. Ministerul Turismului agrează ideea lui Mazăre.

Ce spune ministerul

"Ca minister, am fost informaţi de acest lucru şi ministrul Hellving va lua decizia potrivită. În cazul în care primăria va găsi un investitor, care să-şi asume repararea Cazinoului, mergem pe această idee. Este greu ca minister să reabilitezi o astfel de clădire, să-i dai o destinaţie publică, şi să fie transformată într-un cazino, jocuri de noroc. Legislaţia europeană este destul de restrictivă şi trebuie să ne încadrăm în aceste norme. De aceea este de preferat ca în momentul în care avem o astfel de solicitare de la Primăria Constanţa să acţionăm în consecinţă", a declarat secretarul de stat din cadrul Ministerului Turismului, Cristian Bărhălescu. Reamintim faptul că reporterii "Replica" de Constanţa au anunţat în ediţia print şi online din 3 septembrie a.c., faptul că decizia de a plasa Cazinoul în grija unui privat aparţine exclusiv Consiliului Municipal Local. "Absolut toată procedura, calea de urmat, va fi una transparentă. Chiar şi prima încercare de încheiere a unui contract de concesiune (firmei israeliene Queen -n.r.) a rezultat dintr-o licitaţie internaţională. Acesta este nivelul la care, probabil, ori o asociere, ori o vânzare, se va face o licitaţie. Sunt convins, dat fiind potenţialul pe care îl are Constanţa, rezultatul sezonului estival 2012, fiind cel mai bun an, cumulul pe proiecte care noi îl avem pentru modernizarea zonei Peninsulare, că un investitor va mirosi oportunitatea de a investi într-o clădire unicat, precum Cazinoul", ne-a explicat viceprimarul Decebal Făgădău. De menţionat că situaţia la care s-a ajuns în prezent este una agreată de Radu Mazăre care, anul trecut, iniţiase discuţii cu potenţiali investitori privaţi, fiind vehiculat în acest context interesul unor "misterioşi" evrei, alţii decât cei de la Queen.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614