REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Cazinoul Constanţa va fi igienizat şi reparat cu bani din DONAŢII

Cazinoul Constanţa va fi igienizat şi reparat cu bani din DONAŢII

Replica API 23 iulie 2014 | 00:00 322

Ideea echipei Calup devine realitate

Ideea echipei Calup devine realitate

Echipa Calup a anunţat, prin intermediul unui comunicat, că a reuşit să strângă banii pentru lucrările de igienizare şi de reparaţie necesare pentru a stopa, pentru moment, degradarea Cazinoului din Constanţa.

"Ne bucurăm să vă anunţăm că am primit confirmarea succesului campaniei de crowdfunding. Creştem Idei a primit ieri dovada plăţii a 4.750 de EUR, care ne-au adus deasupra pragului de 10.000 EUR. Împreună am reuşit să strângem cea mai mare sumă adunată pe o platformă de crowdfunding în România, ce urmează să finanţeze prima fază a proiectului CaziNou: lucrările de igienizare şi de reparaţie necesare pentru a stopa, pentru moment, degradarea clădirii. Vă mulţumim foarte mult pentru sprijinul şi încrederea acordate. Contribuţia celor 259 de donatori a reuşit să facă diferenţa între o atitudine indiferentă şi o implicare benefică, transformând iniţiativa grupului Calup în realitate", a anunţat Calup. Însă, adaugă iniţiatorii proiectului, evenimentul cultural programat a fi găzduit de Cazinou nu va avea loc deoarece nu s-au strâns şi fondurile necesare pentru concretizarea acestuia. Prin urmare, s-a hotărât implementarea primei faze a proiectului, igienizarea şi stoparea degradării clădirii, anul acesta, şi amânarea programului cultural pentru anul viitor, cu condiţia semnării unui nou acord cu Primăria Constanţei. "Considerăm că într-un an de zile vom avea timp suficient pentru strângerea unei sume substanţiale, prin care să se concretizeze deschiderea CaziNoului către publicul larg, pentru 10 zile de evenimente culturale", conchide echipa Calup.

Calup este un proiect de regenerare urbană care are ca scop reintegrarea spaţiilor valoroase inactive în circuitul cultural şi economic al oraşului, printr-o platformă ce încurajează atât implicarea publicului larg, cât şi a tinerilor profesionişti din industria creativă (http://calup.ro).

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367