REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Cazul de la Caracal: Gheorghe Dincă participă la reconstituire în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu

Cazul de la Caracal: Gheorghe Dincă participă la reconstituire în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu

Replica API 16 septembrie 2019 | 00:00 172

Reconstituirea în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu continuă luni, la Caracal, de aproximativ două ore anchetatorii şi inculpatul Gheorghe Dincă fiind în casa în care ar fi sechestrat-o şi apoi ucis-o pe fată.

Dincă a fost huiduit de mai multe ori pe timpul reconstituirii, atât în comuna Dobrosloveni, cât şi la Caracal.

Părinţii Alexandrei Măceşanu nu participă la această reconstituire, în faţa casei lui Dincă din Caracal fiind însă prezenţi membri ai familiei Luizei Melencu, cealaltă fată dispărută despre care acesta a recunoscut că ar fi răpit-o şi ucis-o.

Gheorghe Dincă, inculpat pentru omor în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu, participă, luni, la reconstituirea efectuată de anchetatori, el fiind dus la Dobrosloveni şi Caracal, unde se reconstituie traseul acestuia şi al Alexandrei din ziua de 24 iulie, când fata a dispărut.

Dincă a fost dus luni dimineaţa la Dobrosloveni, în localitatea de domiciliu a Alexandrei Măceşanu, de unde, pe 24 iulie, ar fi luat-o pe adolescentă în maşină, la "ocazie", spre a o transporta la Caracal, în zona Liceului "Mihai Viteazul". După oprirea din apropierea liceului, unde pe 24 iulie ar fi lovit-o pe fată, Dincă a fost dus pe digul despre care adolescenta a menţionat în apelul la 112 şi unde ar fi aruncat telefonul fetei.

În faţa domiciliului său, Dincă a coborât din maşină, a deschis porţile din metal şi în jurul orei 11,00 a intrat în casă, împreună cu anchetatorii şi ţinând de braţ o tânără poliţistă având mâinile legate, care urcase în maşină pe locul din spate, la Dobrosloveni. În casa lui Dincă, în timpul reconstituirii, a fost dus şi un manechin din materiale sintetice.

Gheorghe Dincă a fost adus în urmă cu două zile în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt şi a fost preluat luni dimineaţa pentru a fi dus la Caracal în vederea efectuării reconstituirii faptelor pe care acesta le-ar fi săvârşit. Reconstituirea ar putea dura mai multe zile.

Pe 26 iulie, în urma unei percheziţii, în locuinţa lui Dincă din Caracal au fost găsite într-un butoi, printre cenuşă, resturi osoase de natură umană. Potrivit DIICOT, raportul de expertiză medico-legală a rezultat faptul că persoana de sex feminin evidenţiată în urma analizelor genetice ale probelor biologice de os este Alexandra Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112 şi, ulterior, i-a incinerat corpul. De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
las ca te ia primul sau prima pe tine!
0
0
Sa iti dea Dzeu sa te ia Dinca la ocazie !
0
2
Nemernic om. merita pedeapsa capitala.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218