CCE: Setul de instrumente de care dispune UE pentru a face faţă crizelor financiare s-a îmbunătăţit

Impactul pandemiei de COVID-19 depăşeşte cu mult impactul crizei datoriilor suverane dintre 2008 şi 2012, iar unda de şoc economic continuă să se propage, arată un raport publicat joi de Curtea de Conturi Europeană, în care instituţia face bilanţul evoluţiilor din ultimul deceniu de la nivelul arhitecturii economice şi financiare a UE şi semnalează provocările nesoluţionate, riscurile potenţiale şi lacunele în materie de politici.

Potrivit Curţii de Conturi Europene, criza financiară mondială din perioada 2008-2012, precum şi criza economică şi cea a datoriilor suverane din zona euro care au rezultat au avut efecte pe termen lung asupra creşterii şi a stabilităţii bugetare în UE. Efectele acestor crize au fost accentuate de deficienţele sistemului financiar al UE şi de inadecvarea instrumentelor de politică, a monitorizării şi a mediului normativ, precum şi de arhitectura instituţională incompletă a zonei euro. Pandemia de COVID-19 testează în prezent rezilienţa arhitecturii economice şi financiare a UE, din punctul de vedere atât al dimensiunii efectului economic, cât şi al amplorii răspunsului public, scrie Agerpres.

"Am considerat că este important să facem un bilanţ al răspunsurilor aduse de UE, după un deceniu de la criza financiară mondială", a declarat Ivana Maletic, membru al Curţii de Conturi Europene responsabilă de acest document de analiză. "Şocul economic antrenat de COVID-19 este mult mai mare decât cel produs de criza din 2008, dar dacă vom ţine seama de învăţămintele desprinse, acest lucru ne va ajuta să răspundem la dificultăţile actuale".

În cadrul acestui document de analiză, care se bazează pe audituri şi analize anterioare realizate de organizaţii internaţionale şi de alte organizaţii ale UE competente, Curtea observă că setul de instrumente de care dispune Uniunea Europeană pentru a face faţă crizelor financiare s-a îmbunătăţit în ultimii ani. UE a înfiinţat autorităţi de supraveghere la nivel european în sectorul financiar, a înăsprit reglementarea şi supravegherea bancară şi a creat un cadru pentru rezoluţia ordonată a băncilor. Aceste măsuri au contribuit la combaterea unora dintre deficienţele prezente în supravegherea şi în rezoluţia bancară în 2009. Au fost demarate de asemenea eforturi de construire a uniunii bancare şi a uniunii pieţelor de capital.

Curtea de Conturi Europeană subliniază însă că subzistă următoarele provocări: nivelul scăzut al profitabilităţii şi al posibilităţii de rezoluţie a băncilor, existenţa unor niveluri ridicate de credite neperformante în anumite state membre şi diversitatea legislaţiilor naţionale în materie de insolvenţă care se aplică băncilor; fragilizarea posibilă a sistemului financiar din cauza pierderilor aferente creditelor, în funcţie de durata şi de amploarea recesiunii cauzate de criza provocată de pandemia de COVID-19; în pofida unor eforturi importante de a standardiza supravegherea între statele membre, interesele divergente de la nivel naţional şi de la nivelul UE tot nu sunt gestionate în mod eficient şi arbitrajul de reglementare rămâne o problemă; instrumentele UE de detectare a riscurilor financiare sistemice se aplică deocamdată în principal sectorului bancar, în timp ce cadrul macroprudenţial pentru sectorul asigurărilor, pentru cel al pensiilor şi pentru intermediarii financiari nebancari este mai puţin dezvoltat şi face în continuare obiectul dezbaterilor la nivelul UE.

De asemenea, Curtea de Conturi Europeană atrage atenţia asupra a două condiţii care trebuie să fie îndeplinite dacă UE doreşte să îşi îndeplinească obiectivele ambiţioase de protejare, supraveghere şi consolidarea sectorului său financiar: UE trebuie să aloce resurse umane şi bugetare suficiente, iar uniunea pieţelor de capital şi uniunea bancară (al treilea pilon al acesteia lipseşte în continuare) trebuie să fie finalizate.

Înainte de criza din 2008, monitorizarea şi controlul finanţelor publice erau insuficiente, rezervele bugetare erau scăzute în anumite state membre, iar politicile economice nu erau bine coordonate la nivelul UE. Există unele analogii cu situaţia din 2020, având în vedere riscul actual ca disparităţile economice dintre statele membre să se adâncească, precum şi riscul unei deteriorări importante a deficitelor bugetare şi a datoriei publice, antrenată de criza provocată de pandemie, dat fiind că aceasta exercită o presiune considerabilă asupra cheltuielilor şi a veniturilor publice. Curtea consideră că existenţa unui nivel ridicat al datoriei într-un stat membru înainte de pandemie accentuează vulnerabilitatea acestuia şi are o influenţă importantă asupra capacităţii sale de a implementa politici, de a ajuta întreprinderile sau de a acorda un sprijin social general.