REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

CCR va analiza pe 18 septembrie sesizarea privind legea care modifică regimul armelor şi al muniţiilor

CCR va analiza pe 18 septembrie sesizarea privind legea care modifică regimul armelor şi al muniţiilor

Replica API 12 iulie 2019 | 02:12 418

Curtea Constituţională va analiza pe 18 septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea pentru modificarea şi completarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, au anunţat, joi, surse din CCR.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale, marţi, o sesizare de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Şeful statului solicită CCR să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său.

Potrivit sesizării, actul normativ încalcă prevederile constituţionale care consacră principiul legalităţii, pe cele privind principiul bicameralismului, precum şi prevederile referitoare la rolul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Iohannis susţine că, în cadrul procedurii legislative, iniţiatorul nu a respectat obligaţia legală, conform căreia Consiliul Suprem de Apărare a Ţării avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind securitatea naţională. "Solicităm Curţii să constate că legea a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii şi ale art. 119 referitoare la rolul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării", se arată în sesizare.

Conform şefului statului, sfera de reglementare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor vizează domeniul securităţii naţionale, "fapt care impune obligativitatea solicitării avizului CSAT".

"Or, în dezacord cu exigenţele art. 4 lit. d) pct. 1 din Legea nr. 415/2002, iniţiatorul nu a solicitat avizul CSAT. Faţă de noua optică la nivel european cu privire la asigurarea securităţii Uniunii Europene concretizată chiar prin directivele europene transpuse prin legea criticată, este nerelevant faptul că atât Legea nr. 295/2004, în varianta sa iniţială, cât şi modificările ulterioare ale acesteia nu au fost adoptate cu solicitarea unui aviz din partea CSAT. Prin modificările aduse prin legea criticată sunt reglementate aspecte ce ţin de domeniul securităţii naţionale, acestea fiind calificate ca atare prin însăşi Directiva europeană transpusă, aspect ce impune avizarea de către CSAT în cadrul procedurii legislative a actului normativ supus controlului de constituţionalitate", explică preşedintele.

De asemenea, şeful statului afirmă că Legea de modificare şi completare a Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor a fost adoptată "cu nesocotirea prevederilor art. 61 şi ale art. 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate, Senatul, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Camera Deputaţilor".

Klaus Iohannis susţine că, în forma adoptată, actul normativ nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, aceasta fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament.

"Camera Deputaţilor, adoptând în calitate de Cameră decizională Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere sesizate completări care vizează aspecte importante ale legii, precum impunerea unor condiţii mai restrictive de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale, prin extinderea sferei persoanelor care nu pot obţine această autorizaţie la toate persoanele inculpate de săvârşirea unei fapte penale, cu intenţie, ceea ce contravine art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie", se mai arată sesizare. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Da, e adevarat, guvernarea PSD & ALDE distruge tara asta, dar CCR-ul e unealta ticaloasa cu care face asta. Si trebuie neaparat schimbata Constitutia, atunci cand o sa ne revenim ca natie dupa betia cumplita din 2016, prin care am dat conducerea tarii unor talhari dovediti.
4
0
CCR demisia!
2
0
EU oricum sug pula de e bine de e rau
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614