rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 15 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

CE 2018 - Elena Panţuroiu s-a calificat în finală la triplusalt

Atleta română Elena Andreea Panţuroiu s-a calificat în finala probei feminine de triplusat din cadrul Campionatelor Europene de atletism în aer liber, ediţia 2018, care se desfăşoară la Berlin.

Miercuri, în calificări, Panţuroiu a reuşit o săritură de 14,20 m din a treia încercare, graţie căreia şi-a asigurat prezenţa în ultimul act. Cea mai bună săritură i-a aparţinut grecoaicei Paraskevi Papahristou (14,49 m).

Atletele române Bianca Răzor şi Andrea Miklos s-au calificat la rândul lor miercuri în semifinalele probei feminine de 400 m din cadrul CE 2018. Răzor a concurat în seria a 2-a de calificare, fiind cronometrată în 52sec.19/100, cel mai bun timp al său din acest sezon, în timp ce Miklos a luat startul în seria a 3-a şi a fost înregistrată cu timpul de 52sec.40/100.

În schimb, la 200 m masculin, reprezentanţii României, Ionuţ Neagoe şi Alexandru Terpezan, au ratat calificarea în semifinale. Neagoe a ocupat poziţia a şasea în seria a 2-a, fiind cronometrat în 21sec.21/100, în timp ce Terpezan a fost al şaptelea în prima serie, în 21sec.39/100.

sursa: agerpres.ro

joi, 9 august 2018408
Comentarii
mai mult...SPSportRT
15 oct 00:00SportMirel Rădoi, declarația serii înainte de meciul cu Norvegia: „Sper să nu se supere Cosmin pe mine”

După 3-0 cu Irlanda de Nord, în preliminariile EURO 2021, Mirel Rădoi a vorbit despre duelul România - Norvegia, din...50

15 oct 00:00SportTurcia, încă o surpriză: 1-1 în Franța. Anglia face show cu Bulgaria, iar Ucraina doboară Portugalia lui Ronaldo48
15 oct 00:00SportMirel Rădoi, după a doua victorie la rând cu 3-0: „Am intrat și am încântat publicul! Construim o generație”43
15 oct 00:00SportCosmin Contra: Dacă vom juca prost şi vom câştiga cu 1-0 eu voi fi fericit

Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că ar fi fericit ca naţionala României...46

15 oct 00:00SportLars Lagerback (Norvegia): România are o echipă interesantă, i-am analizat pe titulari47
15 oct 00:00SportRoger Federer a anunţat că va participa la JO 202046
15 oct 00:00Sport''Este prea devreme să tragem concluzii'' despre Răzvan Marin (Ajax), spune un ziarist olandez

"Este prea devreme să tragem concluzii" despre Răzvan Marin, a estimat Freek Jansen, ziarist olandez care se ocupă de...42

15 oct 00:00SportMonica Niculescu s-a calificat pe tabloul principal la Luxemburg46
15 oct 00:00SportRaluca Olaru, calificată în sferturile probei de dublu la Moscova43
14 oct 00:00SportSpaniolii au făcut praf România după meciul cu Feroe: „A fost ridicolă! Joc fără idei și fără profunzime”

Prestația slabă a elevilor lui Cosmin Contra a fost subliniată și de presa din Spania. Ziariștii de la As au făcut...696

14 oct 00:00SportIon Țiriac a blocat lucrările la linia de tren Gara de Nord - Otopeni, care trebuia făcută pentru EURO 2020970
14 oct 00:00SportCoco Gauff, direct în istorie! La doar 15 ani, a câștigat primul titlu al carierei571
Vremea
12.9°12.7° - 12.9° marţi, 15 octombrie 2019
ConstantaUmiditate: 96%
Vânt: 1.28 m/s
Presiune: 1020.54 milibari

Loto
6/4912332354244
5/408122224309
joker5822233613
Horoscop
mai mult...Replica
15 oct 00:00ReplicaUn bărbat din Constanța, CERCETAT PENAL după ce mama iubitei sale minore a mers la POLIȚIE!

Un bărbat din județul Constanța a fost condamnat la un an și patru luni cu suspendare pentru act sexual cu un minor...19

15 oct 00:00ReplicaTeatrologul Anaid Tavitian: 'Sunt o fiică a Dobrogei! Sfătuiesc părinții să-i ducă pe cei mici cât mai des la teatru'

Anaid Tavitian, un teatrolog de excepție și un expert în tot ceea ce înseamnă viața culturală a orașului de la...29

15 oct 00:00ReplicaAngajații unui magazin din Constanța, AGRESAȚI de un individ RECALCITRANT!

Un tânăr care a împlinit recent 18 ani, și care, pe vremea când era minor, a mai fost internat într-un centru...72

15 oct 00:00ReplicaS-a URCAT BEAT la VOLAN și a AVARIAT o altă mașină! Ce a decis instanța!

Un bărbat sa urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice, provocând un accident rutier soldat cu daune...38

Local
14 oct 00:46LocalEstimările meteorologilor: zile cu soare în Constanța!

Potrivit specialiștilor de la Centrul Meteorologic Regional Dobrogea vom avea o săptămână cu vreme în general...460

14 oct 01:13LocalAccident rutier în zona Taberei Năvodari

Un alt accident rutier a avut loc duminică, 13 octombrie, în județul Constanța. Medicii au intervenit în zona...1537

14 oct 01:13LocalPolițiștii de frontieră au intervenit pentru a remorca o ambarcațiune avariată

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au intervenit pentru remorcarea unei...461

14 oct 01:20LocalUn pieton a fost grav rănit în urma unui accident rutier, în Constanța

Un accident rutier a avut loc duminică, 13 octombrie a.c., în Constanța, mai exact la intersecția dintre străzile...779

14 oct 01:14LocalIncendiu la o casă părăsită din Constanța

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de duminică, 13 octombrie a.c., în municipiul Constanța, la o casă...608

14 oct 01:14LocalIncendiu la fabrica de pâine din localitatea Chirnogeni

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de duminică, 13 octombrie a.c., în jurul orei 02:00 la Fabrica de pâine...1733

14 oct 01:14LocalAccident rutier cu victime, în Crucea: o mașină a lovit o turmă de oi

Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, 12 octombrie a.c., pe DN 2A, în comuna Crucea din județul Constanța....2369

14 oct 00:21LocalBEAT și fără permis, s-a suit pe un ATV, alături de un amic de pahar: au luat în brațe primul copac ieșit în cale!

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a produs un accident rutier în seara zilei de sâmbătă, 12 octombrie a.c., mai...1958

14 oct 01:15LocalTrei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier, în Constanța

Un accident rutier a avut loc sâmbătă, 12 octombrie a.c., în municipiul Constanța.Din primele informații, în urma...964

14 oct 00:20LocalUn tânăr de 21 de ani din Tulcea s-a răsturnat cu motocicleta. Era băut și nu avea permis de conducere!

La data de 11.10.2019, ora 23:55, un barbat de 21 de ani, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice...1830

Politică
14 oct 01:22PoliticăIohannis: Ați văzut fețele PSD-iștilor la moțiune? Îngropăciune, nu alta!

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, la o ședință regională a filialelor PNL desfășurată la...646

14 oct 01:12PoliticăAEP: Valoarea subvenţiilor virate în conturile a 5 partide în octombrie - peste 21 de milioane de lei

Valoarea totală a subvenţiilor virate în conturile PSD, PNL, USR, ALDE şi PMP în prima decadă a lunii octombrie...355

14 oct 01:12PoliticăAEP a aprobat încă 270 de secţii de votare în străinătate

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aprobat prin hotărâre, la propunerea misiunilor diplomatice şi oficiilor...315

14 oct 01:21PoliticăLudovic Orban recunoaște că va fi premier: „Reducem numărul de structuri birocratice, oficii, agenţii, autorităţi de toate felurile“

Viitorul Guvern care ar putea fi format de PNL şi alte partide politice va acorda o atenţie sporită refacerii...845

14 oct 01:20PoliticăSorina Pintea reacționează la plângerea penală făcută, la DNA, de un deputat USR: „Nu mă tem, s-a procedat oarecum corect, s-a făcut economie“

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a răspuns acuzaţiilor deputatului USR, Emanuel Ungureanu, potrivit cărora a...555

14 oct 01:21PoliticăCuc: În urma restructurărilor şi reducerii de posturi de conducere, CNAIR va economisi anual la fondul de salarii 3 milioane de euro

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va economisi anual la fondul de salarii între...516

14 oct 01:19PoliticăInstalarea Comisiei Europene se amână. Comisarul României, unul din motive

Preşedintele Parlamentului European (PE), italianul David Sassoli, a apreciat sâmbătă că va fi probabil imposibil...537

14 oct 01:19PoliticăPaleologu o umileşte pe Dăncilă: 'Cei pe care Dumnezeu vrea să îi piardă, mai întâi îi înebuneşte'

Theodor Paleologu spune despre Viorica Dăncilă că „dă impresia că nu mai are simţul realităţii”: „Quos...758

14 oct 01:15PoliticăTăriceanu se vrea iar premier: Am o experiență care ar fi utilă

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că experiența lui ar putea fi utilă...720

14 oct 01:17PoliticăTraian Băsescu anunță IMINENȚA concedierilor de la stat: Aparatul bugetar e cel mai MARE furnizor de cheltuieli

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, anunță PNL că va fi nevoit să facă reduceri în aparatul bugetar,...1069

Monden
15 oct 00:00MondenDe ce nu merge Antonia cu Alex Velea la Asia Express

Cântăreața Antonia, a explicat care este motivul pe care nu participă la show-ul Asia Express alături de partenerul...50

15 oct 00:00MondenȚiriac Jr. se iubeşte cu Sorana Cârstea? Cum a ajuns în brațele tenismenei după divorțul de Ileana

Cu siguranţă divorţul dintre Ileana Lazariuc şi Ion Alexandru Ţiriac a fost ştirea săptămânii. Fiul magnatului...55

15 oct 00:00MondenAndreea Marin, victima unei campanii false cu donaţii. Ce mesaj este trimis în numele ei

Fosta „Zână a Surprizelor” este de mai mult timp personajul preferat al reţelelor de infractori care acţionează...49

15 oct 00:00MondenCum a fost primită Andreea Antonescu în familia noul ei iubit. Ştefan Manolache a prezentat-o părinţilor

Andreea Antonescu trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Ştefan Manolache, reporter la emisiunea "Acces Direct"...57

15 oct 00:00MondenGigi Becali, 1 milion de euro cadou de nuntă pentru fiica sa. Câți bani au dat invitații

Gigi Becali a fost socru mic pentru prima dată, așa că nu s-a uitat deloc la bani. Darul său de nuntă a fost unul...56

15 oct 00:00MondenOana Zăvoranu, naşă de botez. Ce bine îi stă cu bebeluşul în braţe

Pentru toate există un început, iar Oana Zăvoranu a debutat într-un rol în care nu credeam că o să o vedem...52

15 oct 00:00MondenToto Cutugno, total schimbat după suferinţa trăită. Cum arată acum artistul

Artistul care a reuşit să îi cucerească pe români cu muzica lui e total schimbat la 76 ani. Toto Cutugno a albit...52

15 oct 00:00MondenJane Fonda, arestată la 81 de ani

Lupta pentru mediu e cea mai importantă pentru ea! Actriţa Jane Fonda a luat o pauză de la filmările pe care le avea...51

15 oct 00:00MondenTrupele Fleetwood Mac şi Led Zeppelin nu vor concerta la Festivalul Glastonbury 2020, a precizat organizatoarea evenimentului

Organizatoarea Festivalului Glastonbury, Emily Eavis, a precizat că trupele Fleetwood Mac şi Led Zeppelin nu vor urca...51

15 oct 00:00MondenActorul britanic Stephen Moore a încetat din viaţă

Actorul britanic Stephen Moore, cunoscut în special pentru rolul androidului paranoic Marvin din seria radiofonică...51

Mapamond
15 oct 00:00MapamondMarea Britanie: Brexit-ul la 31 octombrie şi reforme pe plan intern, priorităţile guvernului Johnson în discursul citit de suverană

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a dat citire luni priorităţilor guvernului conservator condus de Boris...52

15 oct 00:00MapamondUngaria: Rezultatele finale arată un triumf al opoziţiei în alegerile locale

Partidele de opoziţie din Ungaria au înregistrat câteva victorii majore în alegerile locale desfăşurate duminică,...51

15 oct 00:00MapamondStatele Unite retrag circa 1000 de militari din nordul Siriei

Secretarul american al apărării, Mark Esper, a anunţat duminică retragerea a circa 1000 de militari americani din...74

15 oct 00:00MapamondFranţa doreşte încetarea imediată a ofensivei turce lansate în nord-estul Siriei

Franţa îşi va intensifica eforturile pentru o ''încetare imediată a ofensivei turce'' contra forţelor kurde în...51

15 oct 00:00MapamondNew York Times: Rusia a bombardat în luna mai patru spitale siriene într-un interval de 12 ore

Avioane militare ruse au bombardat pe 5 mai, într-un interval de 12 ore, patru spitale în zone controlate de rebeli...52

15 oct 00:00MapamondPremierul Trudeau, hotărât să-şi continue campania în pofida ameninţărilor la adresa securităţii sale

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat că îşi va continua campania electorală fără să schimbe nimic, după...55

15 oct 00:00MapamondCondamnări până la 13 ani de închisoare pentru liderii separatişti catalani

Curtea Supremă a Spaniei a pronunţat luni condamnări între nouă şi 13 ani de închisoare în dosarul rebeliunii...51

15 oct 00:00MapamondCorespondenţii de la Casa Albă condamnă o înregistrare video falsă în care Trump este ilustrat masacrând jurnalişti

Asociaţia corespondenţilor de presă de la Casa Albă (WHCA) a condamnat duminică o înregistrare video în care...49

15 oct 00:00MapamondErdogan: Embargourile asupra vânzărilor de arme nu vor face Turcia să dea înapoi

Decizia unor ţări europene de a opri vânzările lor de arme către Turcia nu va opri operaţiunea turcă în Siria, a...51

15 oct 00:00MapamondGermania: Mii de persoane la un miting la Berlin împotriva antisemitismului şi violenţei de extremă dreapta după atacul de la Halle

Mai multe mii de persoane s-au adunat duminică în centrul Berlinului pentru un miting împotriva antisemitismului şi...53

Sănătate
12 oct 04:54SănătateBoala mâinilor murdare! Aproximativ 100 de copii din Constanța, diagnosticați cu hepatita A

Peste 130 de persoane au fost spitalizate în ultimele trei luni în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța cu...2617

10 oct 15:26SănătateDirectorul medical al Spitalului Județean Constanța, Bogdan Obadă: 'Suntem singura secție de Ortopedie din Dobrogea care rezolvă urgențele'

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța a primit, în ultimii doi ani, o finanțare...3417

9 oct 00:00SănătateEste nevoie de sânge! Participă şi tu la acţiunea de donare de la Hârşova!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, Primăria Oraşului Hârşova şi Spitalul Orăşenesc Hârşova...528

30 sep 00:00SănătateFonduri nerambursabile pentru dotarea Spitalului Orăşenesc Hârşova

Primarul Orașului Hârșova, Viorel Ionescu, a semnat luna trecută contractul de finanțare a proiectului „Dotarea...724

30 sep 02:35SănătateUn medicament cu ranitidină a fost retras de pe piață: specialiștii consideră că produce cancer

Un medicament care conține ranitidină este suspectat că ar putea produce cancer și a fost retras dintr-un mare lanț...1506

28 sep 01:01SănătateStroe: Spitalul Militar va fi transformat în Spital Regional; va fi gata în 2 ani, în parteneriat cu turcii

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a anunțat într-o conferință de presă că spitalul regional va fi gata...4868

27 sep 01:04SănătateO reţea de trafic de ovare şi nou-născuţi, destructurată de poliţia greacă

O reţea de traficanţi care vindeau nou-născuţi şi ovare prelevate de la femei provenite în principal din Bulgaria...930

26 sep 01:01SănătateProiect de rectificare bugetară pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța!

În luna august a acestui an, bugetul Spitalulului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța a fost rectificat, la...2122

25 sep 16:26SănătateCompartimentul de Terapie Intensivă Neonatală inaugurat cu sprijinul unor asociaţii şi a unei fundaţii

Opt mii de ore de muncă, 14 kilometri de cablu de date, 70 tone de nisip şi aproape 14.000 de cărămizi, sunt doar...2649

24 sep 01:28SănătateANUNŢ PROGRAM DONARE DE SÂNGE!

Toate persoanele care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă...1034