REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.1° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Ce AVERE are George Dorel POPA, fost ȘEF la ”Doi și-un Sfert”, numit la conducerea ANR

Ce AVERE are George Dorel POPA, fost ȘEF la ”Doi și-un Sfert”, numit la conducerea ANR

Replica API 24 septembrie 2021 | 09:42 8766

Fostul șef al IPJ Constanța, precum și al SIPI (mai cunoscută sub denumirea Doi și-un Sfert), a venit în postura de șef al Direcției Juridice din Autoritatea Navală Română (ANR) cu o avere cât se poate de modestă. Fostul comisar șef nu are decât o casă, rubricile destinate mașinilor, bijuteriilor sau altor bunuri rămânând necompletate. În schimb, Popa se poate lăuda cu o pensie de peste 9.100 de lei pe lună.

George Dorel Popa

George Dorel Popa este din august 2021 șeful Direcției Juridice, Reglementări și Resurse Umane din cadrul Autorității Navale Române (ANR), funcție pe care o ocupă în urma unui concurs organizat de Ministerul Transporturilor.

Zilele trecute, ANR a publicat și declarația de avere a noului său șef, iar informațiile cuprinse de acest document sunt interesante. Astfel, aflăm că Popa nu deține niciun teren, nu are nicio mașină, nu are bijuterii, ceasuri ori alte obiecte de valoare; singura sa avere este o casă de 107 mp din Constanța, pe care o deține din 2010 împreună cu soția sa.

Tot din 2010 datează și singurul său cont bancar, în care are 23.114 lei, iar restul rubricilor din declarația de avere semnată pe 10 august 2021 au rămas goale, cu excepția celor referitoare la venituri.

George Dorel Popa a declarat venituri de 104.400 lei de la Universitatea Maritimă Constanța, la care se adaugă 53.097 lei câștigate de soția sa de la Căpitănia Constanța, o indemnizație de 4.222 lei și un salariu de 6.704 lei, de la o entitate necunoscută, în condițiile în care scrisul de pe declarația de avere este pur și simplu indescriptibil.

Demis de la șefia SIPI după doar o lună

Cele mai importante venituri ale noului șef de la ANR vin sub forma pensiei militare pe care George Dorel Popa o încasează de la stat: 110.520 lei, adică peste 9.100 de lei pe lună.

George Dorel Popa a fost comisar șef, fost comandant al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, iar în perioada 2011-2015 a fost șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă Constanța. Interesant este că, în 2011, la doar o lună de la numirea în funcție, Popa a fost demis de la șefia SIPI Constanța din ordinul fostului ministru de Interne Traian Igaș, în contextul scandalului creat de dosarul corupției din Portul Constanța. Dosar care avea să se transforme ulterior într-unul dintre cele mai rușinoase eșecuri din istoria DNA, după ce toți suspecții au fost achitați definitiv de instanță.

În perioada 2015- 2017, fostul comisar șef a fost consilier diplomatic în problema justiției la Ambasada României în SUA. George Dorel Popa este, de asemenea, profesor de științe juridice la UMC.

Andreea POPA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Vina o are papusa aia de la RU Giurgiu, omul baronului.In rest povesti.
46
0
Mai bine, hai la Tarul la brevete.
1
0
Marele sef siguranta navigatiei din portul Herastrau despre care se zice ca este angajat..........cand era taticutu DG al ANR acum se ocupa de angajari la Capitania SRL ? Tarul O....a chiar nu mai are limita ?
57
0
Hai la Oprea la brevete !
0
0
Baronu de Giurgiu se plange pe aici ca nu are oameni, dar tine un sofer degeaba pentru Catana pe post de baiat de casa. De ce nu il cheama la Giurgiu sa ii dea de treaba ?
107
2
Cuuuum maaaaa ?????? Sa il oblige sa dea declaratiile fara sa fie obligat de lege ?????? Asta este clar un abuz grosolan ! Masuri luate ?
2
0
DELOG RAU SAU GRESIT CE ZICI. SITUATIA MASINILOR SI A SOFERILOR, A UNORA DESIGUR ESTE UN SUBIECT TABU IN ANR. SPECIAL DIN TERITORIU. UN CONTROL AL ACTIVITATII SOFERILOR, SAU ASA ZISILOR SOFERI S AR IMPUNE.
113
2
Averea imensa a familiei baronului de la capitania SRL cum a crescut asa doar dintr-un salariu ? Ar fi trebui sa il plateasca ANR cu cel putin 20 000 E. Pe el nu il vedeti cum iti sufla in nas fumul de trabuc fff scump de parca este un Don.
47
3
Mai ANR istule, verificati masinile si soferii, mai putin pe cei din Buc. si Giurgiu.
14
6
ANR istule povestea cu auto si soferii pe post de baieti de casa ai unora de pe aici, dar si de prin teritoriu este foooarrte veche. Se cere colantarea nasinilor de peste 10 ani dar opozitie in special din partea baronilor de zonale.
71
2
MAI BINE AVETI GRIJA DE CUM SE CHELTUIE AVEREA ANR-ULUI. INCEPETI CU AUTO. IN CE SCOPORI SUNT FOLOSITE MASINILE INSTITUTIEI, UNDE SUNT ACELE MASINI, UNDE SUNT SOFERII SI CE FAC, CINE ARE SOFER SI MASINA PE BANII ANR-ULUI.
119
2
Copchilu la ala care a fost DG si a fost demis ptr incompetenta ? Scarboasa aratare !
3
0
Astazi la ANR oaspete de onoare. Sef siguranta navigatiei barcilor. Se pregateste pentru investirea in fotoliul de Cmd.de rangul intaiu in locul lui olea?
6
1
Pe cine deranjeaza cu ce avere A VENIT Popa la ANR ? Despre averile celor din ANR, ale baronilor locali, chiar referire mai jos, cu masini de jdemii de E si case pe numele tuturor din casa si neam cand ?
17
0
Buna asta cu capitania zonala SRL. De la vanzari de permise de barca i se trage sau asta este statutul lor ? Oricum sunt no 1 pe tara la permise.
53
2
LA CAPITANIA ZONALA SRL TOTUL, ABSOLUT TOTUL ESTE POSIBIL.
67
1
,,numit la conducerea ANR,, . Andreea tu sti ce inseamna asta ?
1
0
Obligat, desi nu trebuia ? G R A V !
16
0
Pensionarii trebuie sa ramana la pensie, nu in alte posturi bine platite tot din banii contribuabililor care le platesc pensiile umflate pe nedrept. Altii au muncit din greu o viata si au 1000 de lei pensie, daca au noroc.
7
16
Astia care ies la pensie la 45,50 ies ca lucreaza intr-un mediu ff stresant.Corect? Atunci de ce ii angajaza alte firme daca ei saunt ffff obositi si stresati?Nu le este frica ca fac greseli di cauza asta?
12
19
Un articol de foi lei. Omul are o casa dupa o viata de munca in posturi bine platite. Are pensie ca a muncit cred 25 sau 30 ani si are salariu pt ca inca merge zilnic la munca. Sunt o groaza de smecheri putrezi de bogati si nu au muncit si nici nu vor munci vreodata
19
12
Da le vorba ceea...
1
0
Tot la cap.Declaratii avere un caz UNIC in ANR. La o zonala, parca cea cu SRL unui angajat i sa cerut sa depuna declaratia de avere, chiar daca acesta nu era oblogat. Neplacut dar adevarat. Declaratiile sunt pe site ANR. Cum este posibil ? Care a fost motivul ? De ce ?
44
2
Pensie si salariu de la Stat? Stiam ca nu se mai cumuleaza
8
17
averile unor bagabonti
6
6
Adica omul pe langa rechinii din ANR este chiar sarac. Ca munceste sii are si pensie asta arata ca este cinstit. Bravo lui! Succes
26
10
Dar cu spaga care a luat-o de la fostul primar MATEI NICOLAE cum ramane???
13
18
daca el nu stie ce si cum s a declare averea ,cine altul!
8
5
Nu stiu andreea cu cine ai fc matematica..dar 110.520 pe an inseamna 9210 lei pe luna...nu 91.000. oricum baiatu cu ochi albastri de la anr, chiar ii are albastri
15
2
Gunoiul asta de ziar scrie numai la comanda baronilor
16
2
La el nu se aplica ordonanta de guvern care interzice cumulul pensiei cu salariu sau este asimilat imbuibatilor magistrati.
20
13
Orice om de afaceri DE SUCCES ar fi invidios pe acela. Totul dintr-un modest salariu de la ANR. Nu verificati repede declaratiile ca acolo se gaseste doar o parte. Succesuri pe mai departe.
62
3
face si bot de bani astia ! asta e omul bun la toate ?!
11
13
Nu are nici o sansa sa il ajunga pe baronul de ca capitania zonala SRL. Om de afaceri, director, baron, sef de clan.
144
2
Si mai impresionant este cum poti sa lncasezi venituri de la trei entitati ale statului in acelasi timp. Pensie militara, director ANR si profesor UMC.
34
15
Si ce este impresionant Sunt altii care iau pensii de 2 sau 3 ori mai maril .si au avetri impresionante.
23
2
Aritmetica??
9
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614