REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Ce conţine textul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului care va fi depusă vineri. Alternativa propusă de opoziţie în cazul în care Cabinetul Dăncilă pleacă

Ce conţine textul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului care va fi depusă vineri. Alternativa propusă de opoziţie în cazul în care Cabinetul Dăncilă pleacă

Replica API 12 decembrie 2018 | 00:00 95

Partidele de opoziţie reproşează Cabinetului Dăncilă, în textul moţiunii de cenzură, nerespectarea programului de guvernare şi modificarea legilor justiţiei şi a legii pensiilor. Documentul urmează să fie citit luni în plenul reunit al Legislativului, iar joi să fie votat, a spus Dan Barna.

„Guvernul marionetă al penalului Liviu Dragnea trebuie să plece azi! Aceasta nu este o cerere a opoziţiei, ci o urgenţă naţională! Grupul infracţional organizat, condus de Liviu Dragnea, care s-a instalat la conducerea României a slăbit statul, ca să şi-l supună, într-un moment în care avem nevoie de fim puternici, azi mai mult ca oricând. Afirmăm cu putere şi cu toată responsabilitate că este periculos pentru interesele naţionale ca ţara să rămână pe mâna acestui grup infracţional organizat, care distruge statul de drept şi dinamitează stabilitatea politică şi economică a României, într-un moment de instabilitate internaţională. Cei care vor încerca să-l salveze, din nou, pe Liviu Dragnea, împotriva României, vor purta pe umeri o răspundere istorică. Pentru că alegerea pe care o veţi face azi, doamnelor şi domnilor din PSD, ALDE şi UDMR, este între Liviu Dragnea şi România”, prevedere introducerea textului moţiunii de cenzură iniţiată de PNL-USR-PMP împotriva Guvernului.

În moţiunea de cenzură intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă, ruşinea României” opoziţia vorbeşte şi despre legile justiţiei.

„Justiţia nu este nici despre Dragnea şi nici despre Tudorel! Justiţia este despre o societate matură şi dezvoltată, care funcţionează după reguli şi după valori. Fără o justiţie independentă şi funcţională, nu vom putea spera la nimic bun! Domnia voastră NU aţi respectat niciuna dintre obligaţiile asumate în faţa Parlamentului, în temeiul art.103 din Constituţie! Aţi promis ,,Justiţie în slujba cetăţeanului!” şi negaţi prin ceea ce aţi făcut independenţa Justiţiei - pe care luptaţi din toate puterile să v-o aserviţi”, potrivit sursei citate.

De asemenea, opoziţia îi reproşează premierului Viorica Dăncilă că nu a repectat programul de guvernare asumat la începutul mandatului.

„Doamnă prim-ministru, atunci când aţi fost învestită, documentul aprobat de Parlament se numea ”Programul de Guvernare 2018-2020”. Toate acţiunile Guvernului condus de dumneavoastră au transformat acest document, cu caracter de lege, în ”Programul de Guvernare după anul 2021 ...”, deoarece toate angajamentele au fost amânate după această dată! Salariile cresc după anul 2021, pensiile cresc după anul 2022, autostrăzi şi căi ferate NU se construiesc decât după anul 2021, construcţia spitalelor regionale va începe tot după anul 2021. În acest context, de dispreţ total faţă de programul cu care aţi fost învestită, putem să considerăm că, în temeiul art. 103 din Constituţia României, sunteţi demisă de drept şi puteţi să vă încercaţi norocul după anul 2021”, susţin semnatarii moţiunii.

Partidele de opoziţie precizează că remanierile succesive ale Guvernului „demostrează incompetenţa acestuia”.

„Remanierile succesive nu au făcut decât să ne demonstreze că pentru un incompetent dovedit, PSD-ALDE are cel puţin alte 3-4 rezerve şi mai slab pregătite, cu care sunt umiliţi tinerii care au crezut în zicala „cine are carte, are parte”. Şi tinerii pleacă! 23% dintre tineri spun că au de gând să plece din ţară în următorul an, iar aproape jumătate în următorii cinci ani. Sărăciţi prin politicile voastre incompetente nu doar românii, ci chiar România, de viitorul ei! Deşi prin Guvernele PSD-ALDE s-au peridat peste 70 de miniştri, în mai puţin de 2 ani, calitatea actului de guvernare a scăzut constant, de la un guvern la altul, efectele văzându-se în economie, în educaţie, în sănătate sau în modernizarea ţării, care s-ar fi putut face cu miliardele de euro din fondurile europene gratuite. Aţi utilizat remanierile guvernamentale pentru a păcăli populaţia că lucrurile se vor schimba în bine, de mâine, de poimâine sau din 2021. În fapt, împărţeala de scaune guvernamentale nu a fost decât rezultatul răfuielilor şi împărţelilor, în stil mafiot, între găşti infracţionale în interiorul principalului partid de guvernare. Aţi girat o ultimă remaniere de guvern, însă constatăm că cei mai neperformanţi miniştri stau în continuare bine ţintuiţi în scaunele lor”, se arată în textul moţiunii.

În document, partidele de opoziţie vorbesc şi despre ministrul de interne, Carmen Dan, şi despre protestul din 10 august.

„Carmen Dan, ministrul care a dirijat în miez de noapte tunurile cu apă, bastoanele şi lacrimogenele împotriva cetăţenilor români paşnici, împotriva copiilor şi mamelor, pe care poliţia şi jandarmeria ar fi trebuit să-i apere, nu să-i gazeze şi brutalizeze, este în opinia dumneavostră un ministru de apreciat. Petre Daea, groparul zootehniei româneşti, care se plimbă prin târguri şi degustă pastramă şi must, în vreme ce sute de mii de porci sunt eutanasiaţi, iar mii de familii au rămas fără porc de Crăciun este expresia competenţei marca PSD. „Iexcelenţa” sa, Tudorel Toader, această icoană la care se închină toţi condamnaţii din penitenciare şi recidiviştii eliberaţi prin planul de golire a puşcăriilor, este un alt mare sinistru, considerat ministru, pe care toţi infractorii din România îl apreciază, iar oamenii oneşti se simt umiliţi numai la auzul vocii domniei sale. Eugen Teodorovici, ministrul care încă mai confundă ministerul cu discotecile, vă este util ca trompetă anti-europeană, atunci când vreţi să-i sancţionaţi pe românii plecaţi la muncă în străinătate. Pentru că au îndrăznit să protesteze împotriva Guvernului, l-aţi trimis să propună guvernelor partenere restricţii de neimaginat în calea libertăţii de circulaţie a lucrătorilor europeni. Dispreţuiţi şi detestaţi românii care-şi câştigă singuri existenţa, în străinătate sau acasă, şi sunt independenţi de pomenile Guvernului”, se arată în document.

Premierului i se reproşează, de asemenea, şi economia slabă a României.

„Aţi venit la guvernare găsind o visterie plină, pe care aţi golit-o şi chiar aţi cheltuit şi bani în avans, pe anul următor. I-aţi împrumutat pe români cu zeci de miliarde şi nu aţi construit nimic! Ce aţi făcut cu toţi banii pe care i-a creat economia sau i-aţi împrumutat, este greu de spus! Nimeni nu vede creşterea economică nicăieri! Salariile au crescut doar pe hârtie, iar pentru cei mai mulţi angajaţi ceea ce au câştigat a fost anulat de inflaţie. Majorările de pensii au fost spulberate de creşterile de preţuri, iar copiii aproape că nici nu există pentru politicile guvernamentale. Alocaţia de stat pentru copii nu asigură nici 3 covrigi cu susan pe zi! Aţi împrumutat bani de la organismele financiare internaţionale, chiar dacă dobânzile au crescut considerabil. Aţi împrumutat bani de la băncile din România lăsând mediul privat fără surse financiare de dezvoltare. Ce bancă mai creditează astăzi un IMM sau un plan de business îndrăzneţ, atunci când Guvernul vine şi aspiră toate resursele disponibile în piaţă? V-aţi împrumutat şi de la populaţie, pentru că nimeni nu mai are încredere să împrumute acest Guvern. Aţi ajuns să confiscaţi până şi banii companiilor de stat profitabile, care, în loc să investească în tehnologii, sunt condamnate să fie vândute la preţ de fier vechi sau pe un dolar. Să ne ferească bunul Dumnezeu de o frânare bruscă a economiei, căci voi aţi tăiat centurile de siguranţă şi le-aţi aruncat pe geam. Aţi spart până şi puşculiţa copiilor şi aţi consumat banii din ea!”, precizează opoziţia în moţiunea de cenzură.

De asemenea, semnatarii amintesc şi de situaţia „dezastruoasă” din spitalele româneşti.

„Doamnă Prim-ministru, am înţeles foarte bine de ce nu vă pasă de starea sistemului de sănătate din România, atât timp cât majoritatea şefilor şi colegilor dumneavoastră de partid, atunci când strănută mai tare, dau repede fuguţa în străinătate ca să se trateze. Miniştrii PSD-ALDE nici măcar nu au curajul să treacă pragul unui spital din România, pentru că ştiu foarte clar că, de la uşă, există riscul să se îmbolnăvească, din cauza bacteriilor care mişună nestingherite prin spitale! Spitalele româneşti sunt un teren de luptă, un teatru de război între microbi, nesimţire, neglijenţă şi oameni fragili. Dinspre minister nu există niciun plan de acţiune pentru scăderea ratei de infecţii intraspitaliceşti, deşi din lumea medicală, mai multe voci cu experienţă şi autoritate în domeniu, indică cu subiect şi predicat măsurile care ar trebui luate pentru a stopa acest flagel naţional. În acest caz nu vorbim doar de incompetenţă şi lipsa fondurilor. Vorbim, pur şi simplu, de rea-voinţă şi nepăsare”, conform sursei citate.

O altă nemulţumire amintită de opoziţie se referă la Legea pensiilor, care va intra în vigoare începând din septembrie 2019 : „Furaţi bani de la pensionari, pentru a doua oară într-un singur an! Mai întâi, atunci când aţi încălcat grosolan legea şi aţi amânat indexarea cu 6 luni, de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018. Tot prin nerespectarea legii, Guvernul taie pentru a doua oară pensiile a peste 5 milioane de români prin amânarea aplicării legii, în anul 2019. Începând 1 ianuarie 2019, PSD-ALDE taie în medie cca. 102 lei pe lună din pensia fiecărui român, drept pe care pensionarii îl aveau prin Legea pensiilor care este încă în vigoare, adică prin indexarea cu 100% creşterea preţurilor şi cu 50% din creşterea salariului mediu brut”.

Partidele de opoziţie îi transmit premierului să „nu se întristeze” că fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu a rămas fără mandat de ministru, aceasta fiind încă deputat.

„Nu ar trebui să fiţi tristă că doamna Olguţa Vasilescu a rămas fără scaun de ministru. Nu este şomer, ci deputat! După ce a garantat o lege inechitabilă a salarizării şi a băgat pe gâtul majorităţii parlamentare o lege a pensiilor foarte injustă, fără analize de impact, fără surse de finanţare, fără dreptate pentru cei care au contribuit o viaţă întreagă, doamna Vasilescu ar trebui să stea mult timp în afara Guvernului şi a politicii. Aţi făcut praf cel mai important principiu care stă la baza sistemului public de pensii – principiul contributivităţii. Aţi creat un val uriaş de aşteptare în rândul pensionarilor, fără să le spuneţi că legea propusă de PSD-ALDE urcă cheltuielile cu pensiile de la 6% din PIB în 2018, la 11% din PIB în 2022”, scriu semnatarii moţiunii în textul acesteia.

Partidele de Opoziţie vor depune vineri moţiunea de cenzură, astfel încât documentul, semnat de 163 de parlamentari, să fie citit luni în plenul reunit al Legislativului, iar joi să fie votat.

Pe 27 iunie, plenul reunit al Parlamentului a respins moţiunea de cenzură a Opoziţiei împotriva Guvernului Dăncilă. Parlamentarii PSD-ALDE au fost prezenţi în sală, pentru a asigura cvorumul la moţiune, dar nu au votat.

Ce program de guvernare propune opoziţia, dacă va fi adoptată moţiunea de cenzură în Parlament

În cazul în care Parlamentul va adopta moţiunea de cenzură, partidele de opoziţie propun un Guvern mai suplu, cu maximum 15 ministere şi 45 de secretari de stat, precum şi creşterea sumelor alocate educaţiei şi a majorării punctului de pensie de la începutul lunii ianuarie a anului viitor.

„Guvernul Dăncilă va fi demis, iar în locul acestuia vom propune un guvern suplu, european, cu maximum 15 ministere şi maximum 45 de secretari de stat. Vom demara un amplu proces de eliminare a risipei de bani publici, care va începe cu restructurarea administraţiei publice centrale, prin reducerea numărului de agenţii guvernamentale şi prin restructurarea cheltuielilor pentru bunuri şi servicii din administraţia publică centrală. Administraţia publică pusă în slujba clienţilor, nepoţilor şi cumetrilor va fi eliminată! Administraţia publică locală va trebui să primească o finanţare corespunzătoare, prin alocarea a 100% din impozitul pe venit şi 80% din redevenţele miniere, dar şi prin cotele defalcate din TVA”, susţin semnatarii, în textul moţiunii de cenzură.

Una dintre propunerile opoziţiei pentru un nou program de guvernare se referă la alocarea unui PIB de până la 6% pentru sistemul de educaţie.

„Credem cu tărie că fără educaţie nu putem să aşteptăm un viitor pentru România. De aceea, vom creşte de la 2,9% din PIB cât este în prezent, la 5% din PIB, în anul 2019, şi la 6% din PIB, în anul 2020, alocările pentru sistemul naţional de educaţie şi de cercetare. Prin operaţionalizarea programelor PNL – masă la şcoală, after school, masteratul didactic, investiţii în reţeaua şcolară – ne asumăm ca obiectiv central -Toţi copiii merg la şcoală!-, indiferent de mediul de rezidenţă sau de situaţia economică a familiei”, potrivit sursei citate.

De asemenea, opoziţia promite implementarea majorării punctului de pensie de la 1 ianuarie, în timp de Guvernul anunţă că punctul de pensie va creşte, potrivit Legii pensiilor care urmează să fie adoptată de Parlament, din septembrie 2019.

„Vom implementa majorarea punctului de pensie, aşa cum scrie în lege, de la 1 ianuarie al fiecărui an. Salariile din sectorul public vor urma tranşele de creştere prevăzute de lege, pentru că legea se respectă! Ceea ce ne propunem suplimentar este eliminarea nedreptăţilor din Legea salarizării, care continuă să nemulţumeacă încă mii de angajaţi: biochimiştii, chimiştii etc. De asemenea, toate aceste măsuri vor fi implementate astfel încât să nu genereze inflaţie. Noi nu vom permite ca veniturile populaţiei să fie erodate de o avalanşă de creşteri de preţuri. Pentru cei care vor ieşi în curând la pensie, ne vom menţine angajamentul de a creşte contribuţiile la Pilonul 2 de pensii, de la 3,75% în prezent, la 5% în anul 2019 şi 6% în anul 2020”, conform sursei menţionate.

O altă propunere pentru programul de Guvernare se referă la înlăturarea splitului TVA, a supra-accizei la carburanţi şi a supra-impozitării contractelor de muncă part-time.

„Avem pregătit un pachet important de măsuri pentru agenţii economici din România. În primul rând, vom înlătura o parte dintre măsurile aberante implementate în ultimii doi ani: Split TVA, supra-acciza la carburanţi, supra-impozitarea contractelor de muncă part-time. Vom avea măsuri specifice pentru stimularea angajaţilor din sectorul privat, angajaţi uitaţi cu totul de actuala guvernare”, precizează semnatarii documentului.

Semnatarii moţiunii de cenzură spun, de asemenea, că vor susţine „o justiţie independentă şi o luptă anticorupţie puternică”.

Mediafax

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
fac campanie electorala ca de facut s-a vazut ce au facut cat au fost la putere!!!
0
0
Opozitie de cacat cu vechii pdl care au daracit romanii
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614