rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Ce decizie a lui Ioana Năstase, după ce a depus actele de divorț! La ce renunță partenera de viață a tenismenului

Vestea care a zguduit showbizul românesc e că Ioana Năstase a decis să se despartă de Ilie Năstase, după ce în urmă cu două luni a fost victima unui episod nu tocmai plăcut al partenerului său! Deja actele de divorț au fost depuse, dar iată la ce va renunța aceasta imediat după separarea oficială de soțul său.

Dacă anul trecut vorbeam despre o nuntă ca-n povești, dar care a fost făcută destul de discret pentru Ioana și Ilie Năstase, iată că anul acesta deja trebuie să anunțăm despărțirea celor doi.

Ioana și Ilie Năstase divorțează!

Chiar Ioana Năstase a dat vestea că după cele două luni în care s-a gândit bine la ce decizie să ia în privința împăcării cu fostul tenismen, aceasta a hotărât că cel mai bine pentru ea și bineînțeles și pentru Ilie Năstase e să pună punct mariajului și fiecare să meargă pe drumuri separte în viață.

„Am fost și am făcut ce trebuia să fac. Am luat decizia, am stat 2 luni, m-am gândit foarte bine și am ajuns la concluzia că e cel mai bine așa. Pentru că așa și-a dorit soțul meu, așa a vrut el, de ce nu știu. Așa și-a dorit (n.r. de ce la tribunal și nu la notar)”, a spus Ioana Simion la Antena Stars.

Ei bine, iată că dacă mulți ar fi crezut că vor divorța la notar, ca totul să fie mult mai simplu între ei, iată că lucrurile nu stau așa, iar la dorința lui Ilie Năstase separarea oficială va avea loc în fața judecătorilor.

Potrivit surselor Antena Stars, se pare că Ioana Năstase nu vrea să mai aibă nicio legătură cu încă partenerul său, motiv pentru care a înaintat și dorința de a renunța complet la numele de familie pe care îl poartă în aceste momente, iar ea să revină la numele de fată, Ioana Simion, așa cum era cunoscută până la semnarea actelor de căsătorie.

Ioana Năstase vrea să-i dea lui Ilie Năstase toate bunurile care i se cuvin

Ioana Năstase a declarat la Antena Stars că lucrurile între ei ar trebui să se termine destul de repede, ea mărturisind că îi va da fostului tenismen tot ce i se cuvine, în ceea ce privește bunurile comune.

În cazul apartamentelor cumpărate de ea pentru fiul ei, acele lucruri nu se vor împărți cu partenerul său de viață, fiind cumpărată din banii săi.

„În cazul meu, nu este nevoie. Eu îi voi da tot ce este de dat. Dacă sunt bunuri acumulate în comun, eu îi voi da ce este de dat. Sunt o femeie pe picioarele mele, nu stau să mă țigănesc. Acele bunuri nu se vor împărți, probabil cadoul pe care mi l-a oferit. Nu știu de ce a ales această cale. Vom vedea în instanță”, a mai spus Ioana Năstase la Antena Stars, citat de spynews.ro

joi, 4 martie 2021835
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

00Pulile(4 mar 23:41)
Da gata VENIM VENIM pregatestene culcusul!!
01Ioana Nastase(4 mar 14:53)
vreau sa sug pulaaaaaa ! Toate pulile sa vina la mine !!!
mai mult...Monden
21 apr 00:00MondenBrigitte Pastramă: „M-am operat pentru bărbații de lângă mine. Primul soț m-a înșelat cu o prietenă cu sânii mai mari”

După Bianca Dăgușanu, Brigitte Pastramă candidează cu brio la titlul de cea mai operată vedetă din showbiz....578

21 apr 00:00MondenCătălin Moroșanu urmează să se opereze, după ce s-a accidentat la „Survivor România”362
21 apr 00:00MondenElena Băsescu nu s-a „vindecat” de lux nici în pandemie. Ținuta asta banală costă 6.500 de euro!548
21 apr 00:00MondenCameron, fiul lui Michael Douglas, povestește cum și-a revenit după dependența de droguri

Cameron Douglas povestește cum și-a revenit după dependența de droguri datorită tatălui, Michael Douglas, și a...424

21 apr 00:00MondenPremiile Gopo 2021 - Mai mult de 80 de producţii româneşti, în cursa pentru nominalizare251
21 apr 00:00MondenSute de obiecte ale cântăreţei Janet Jackson, inclusiv rochia ei de mireasă, scoase la licitaţie337
21 apr 00:00MondenCântăreaţa Taylor Swift, vizată de o nouă acţiune de hărţuire

Cântăreaţa americană Taylor Swift a fost vizată din nou de o acţiune de hărţuire, după ce un bărbat, care a...305

21 apr 00:00MondenOSCAR 2021: Artiştii nominalizaţi nu vor fi obligaţi să poarte măşti sanitare în faţa camerelor249
21 apr 00:00MondenMTV Movie & TV Awards: Serialul „WandaVision“ a primit cele mai multe nominalizări300
21 apr 00:00MondenAndra Day, nominalizată la Oscar: Interpretarea rolului cântăreţei Billie Holiday m-a făcut „mai curajoasă“

Cântăreaţa americană Andra Day a mărturisit, într-un interviu acordat Reuters, că interpretarea rolului...256

21 apr 00:00MondenActorul Matthew McConaughey ar putea deveni guvernatorul statului Texas, potrivit intenţiilor de vot317
21 apr 00:00MondenAscensiunea şi decăderea producătorului de telefoane mobile Nokia, prezentate într-un serial TV274
Vremea
16.1°13.7° - 16.1° miercuri, 21 aprilie 2021
ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 2.31 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/4912223662337
5/4023223141920
joker211025143
Horoscop
mai mult...SPSportRT
21 apr 00:00SportDinamo Bucureşti - UTA Arad 0-1

UTA Arad a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara, în deplasare, într-o partidă din...380

21 apr 00:00SportVictorie foarte importantă pentru FC Viitorul (1-0 vs Gaz Metan Mediaș)

FC Viitorul s-a impus acasă, marţi, cu scorul de 1-0, împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş, în etapa a II-a a...449

21 apr 00:00SportHoria Tecău s-a calificat în sferturile probei de dublu

Perechea Horia Tecău / Kevin Krawietz (România / Germania) s-a calificat, marți, în sferturile probei de dublu din...281

21 apr 00:00SportAstra Giurgiu, victorie în deplasare (3-1 vs FC Hermannstadt)

Astra Giurgiu s-a impus, marți, pe terenul celor de la ​FC Hermannstadt, cu scorul de 3-1, în primul meci al etapei...262

Local
21 apr 13:31LocalPERICOL! MORMAN de PASTILE, aruncat la voia întâmplării, în mijlocul străzii!

Situație alarmantă în comuna Mihail Kogălniceanu după ce au fost găsite zeci de cutii cu medicamente aruncate...1188

21 apr 23:11LocalPrimăria anunță DISTRIBUIREA tichetelor RESPECT

Primăria Municipiului Constanța anunță că începând de mâine, 21.04.2021 demarează distribuirea la domiciliu a...1096

21 apr 23:10LocalPERCHEZIȚII într-un dosar de FURT de KEROSEN

1168

21 apr 23:12LocalRAEDPP Constanța: Comerțul cu carne de miel se va desfășura în două dintre piețele agroalimentare din oraș

În perioada 21 aprilie – 1 mai, în piețele agroalimentare administrate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului...972

21 apr 23:11LocalNoi locuri de parcare, pentru locuitorii din Tomis Nord

Terenul viran din zona Școlii Gimnaziale Nr. 36 „Dimitrie Știubei” a fost transformat într-o parcare...863

21 apr 23:11LocalAsociația Patronală RESTO Constanța a lansat Campania „Membru RESTO - restaurant sigur“

Asociația Patronală RESTO Constanța a lansat Campania „Membru RESTO - restaurant sigur - Noi ne-am vaccinat pentru...498

21 apr 23:10LocalCOVID-1: 56 de NOI CAZURI de INFECTARE la Constanţa, 2921 la nivelul ţării

COVIDPe teritoriul României, până marţi, 20 aprilie, au fost confirmate 1.034.003 cazuri de persoane infectate cu...1088

21 apr 23:10LocalRegulamentul de organizare și funcționare a cimitirelor musulmane din CONSTANȚA, în consultare publică!

În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația...812

21 apr 23:09LocalMOARTE SUSPECTĂ! Un bărbat a fost găsit DECEDAT într-o locuință din CERNAVODĂ

883

Politică
21 apr 00:00PoliticăCîţu: România trebuie să facă rapid pasul către o economie competitivă, digitalizată

România trebuie să facă "rapid", în următorii patru ani, tranziţia către o economie competitivă, care...276

21 apr 23:59PoliticăTurcan: Între doi salariaţi cu aceeaşi funcţie din administraţia locală e o diferenţă de salariu de 10.000 euro anual

Un angajat la un Consiliu Judeţean câştigă un salariu anual cu aproape 10.000 de euro mai mare decât un salariat...799

21 apr 18:34PoliticăCîţu: Restaurantele cu tot personalul vaccinat ar putea rămâne deschise

1026

20 apr 00:11PoliticăCîţu: Valul trei a început să scadă fără carantinare de tip lockdown

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că valul trei al pandemiei de COVID-19 în România a început să scadă...661

21 apr 18:34PoliticăAndrei Baciu: Nu a scăzut dorința de vaccinare a populației, sub 10 la sută are o ezitare semnificativă

Secretarul de stat Andrei Baciu, căruia premierul i-a delegat atribuțiile de ministru interimar al Sănătății,...559

21 apr 18:35PoliticăCîțu: Succesul campaniei de vaccinare nu depinde de Guvern - „Vrei să mergi la mare, trebuie să te vaccinezi“

1142

Interviuri
2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...3005

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...3032

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

4030

6 mar 00:02InterviuriSOCEANU, primarul din TECHIRGHIOL: Singura sursă pentru INVESTIȚII sunt fondurile europene

Iulian Soceanu este unul dintre cei mai implicați edili din județul Constanța. Și nu-l lăudăm noi, ci o spun chiar...4030

5 mar 00:03InterviuriMariana GÂJU nu ÎNȚELEGE CINE oprește CT BUS să AJUNGĂ la CUMPĂNA

”În spetele unei femei puternice, stă întotdeauna un bărbat puternic”, spune primarul localității Cumpăna,...7500

4 mar 00:07InterviuriViceprimarul RUSU: În MAMAIA, nu vor mai fi ȘANTIERE și MUZICA tare, în sezonul estival

8356

Monden
21 apr 00:00MondenCântăreaţa Taylor Swift, vizată de o nouă acţiune de hărţuire

Cântăreaţa americană Taylor Swift a fost vizată din nou de o acţiune de hărţuire, după ce un bărbat, care a...305

21 apr 00:00MondenOSCAR 2021: Artiştii nominalizaţi nu vor fi obligaţi să poarte măşti sanitare în faţa camerelor

La gala premiilor Oscar de anul acesta, artiştii nominalizaţi şi însoţitorii lor nu vor fi nevoiţi să poarte...249

21 apr 00:00MondenMTV Movie & TV Awards: Serialul „WandaVision“ a primit cele mai multe nominalizări

300

Mapamond
21 apr 00:00MapamondBulgaria suspendă utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani cu risc de tromboză

Bulgaria a suspendat utilizarea vaccinului anti-COVID19 de la AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani care prezintă un...273

21 apr 00:00MapamondCoronavirus: Portugalia a relaxat de luni restricţiile, iar magazinele au fost luate cu asalt

Cozile la intrarea în magazine, mai ales la cele de haine, la primele ore ale zilei de luni, au marcat trecerea la o...249

21 apr 00:00MapamondCoronavirus: Finlanda redeschide localurile cu acces limitat după o scădere a incidenţei de COVID-19

231

Sănătate
21 apr 00:00SănătateSemne promițătoare în reversia bolii Alzheimer

Noi cercetări dezvăluie o nouă abordare a bolii Alzheimer, care ar putea inversa pierderea de memorie, semnul...312

21 apr 00:00SănătateStudiu: Uleiul de pește, util în insuficiența cardiacă

Uleiul de pește, bogat în acizi grași Omega-3, este cunoscut pentru numeroasele beneficii pentru organism. Mai puțin...257

21 apr 00:00SănătateStudiu - Apariția cancerului: cum produc toxinele mutații în celule

278

21 apr 00:00SănătateTot mai multe dovezi leagă sănătatea gingivală de riscul de AVC

Un nou studiu sugerează că persoanele adulte care suferă de gingivită ar fi două ori mai predispuse să sufere un...269

21 apr 00:00SănătateUn "vaccin" pentru cancer a eliminat tumorile la șoareci

Cercetătorii de la Universitatea Stanford au descoperit că activarea celulelor T în tumori a eliminat chiar și...277

21 apr 00:00SănătateVitamina D îmbunătățește creșterea în greutate și dezvoltarea creierului la copii

Dozele mari de suplimente cu vitamina D îmbunătățesc creșterea ponderala și dezvoltarea limbajului și a...251

21 apr 00:00SănătatePilula contraceptivă, asociată cu un risc scăzut de artrită reumatoidă

Femeile care iau anticoncepționale, mai ales dacă le folosesc 7 ani sau mai mulți ani consecutivi, au un risc mai...242

21 apr 00:00SănătateBeneficiile uleiului de Borago

Uleiul de Borago este obținut prin presarea semințelor plantei Borago officinalis care se regăsește pe continentul...246

21 apr 00:00SănătateExerciții pentru brațe puternice și tonifiate

268

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT