rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 2 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Ce este cerclajul cervical?

Cerclajul cervical este o procedură menită să întărească cervixul și, pe această cale, să prevină deschiderea sa în mod prematur în sarcină. Cerclajul se realizează printr-o sutură în jurul cervixului pentru a preveni dilatarea acestuia, procedură cunoscută și drept sutură sau cusătură cervicală, scrie doc.ro.

Sursa foto: Shutterstock

Află ce presupune cerclajul, dar și care sunt riscurile și beneficiile acestei proceduri.

Ce este insuficiența cervicală?

Spre finalul perioadei de sarcină, este normal ca cervixul să înceapă să se scurteze și să devină mai moale, în momentul apropierii termenului de naștere. Cu toate acestea, în anumite cazuri, cervixul poate începe să se slăbească prea devreme, ceea ce reprezintă un risc crescut de naștere prematură sau chiar de avort spontan.

Insuficiența cervicală, cunoscută și sub denumirea de incompetență cervicală, se produce atunci când cervixul se scurtează și se deschide în mod prematur în timpul sarcinii. De obicei, insuficiența cervicală este diagnosticată în cel de-al doilea trimestru de sarcină. Această afecțiune apare la aproximativ 1% din femeile însărcinate.

Insuficiența cervicală poate da următoarele complicații:

- Prolapsul sacului amniotic, care protejează fătul, în deschizătura cervicală

- Ruptura prematură a sacului amniotic, cunoscută și sub numele de ruperea apei

- Pierderea sarcinii în cel de-al doilea trimestru

- Nașterea prematură

Riscul de insuficiență cervicală este mai crescut în următoarele situații, în care cerclajul se impune ca măsură de ajutor:

- Un istoric de sarcini pierdute în cel de-al doilea trimestru

- Un istoric de intervenții chirurgicale la nivel cervical

- Cervixul este mai scurt de 25 ml la început de sarcină (dimensiunea cervixului se poate depista cu ajutorul unei ecografii)

- Cervixul începe să se dilate înainte de împlinirea a 24 de săptămâni de sarcină

În cazul femeilor cu factori de risc pentru insuficiență cervicală, medicul poate recomanda o procedură de cerclaj pentru a asigura ducerea la termen a sarcinii, fără probleme.

În mod normal, această procedură se realizează până la 24 de săptămâni de sarcină. În ceea ce privește femeile cu un istoric de asemenea intervenții în trecut, pe durata altor sarcini, cerclajul se poate efectua chiar și la 12 săptămâni de sarcină.

În ce situații nu se recomandă cerclajul?

Intervenția de cerclaj cervical nu este indicată femeilor cu un cervix slăbit. Așadar, această procedură nu este recomandată în următoarele situații:

- Nașterea prematură

- Sângerări vaginale

- Infecții active la nivelul uterului

- Ruperea sacului amniotic în mod prematur

- Sarcină multiplă (gemeni, tripleți, etc.)

- Prezența anumitor anomalii ce pot afecta sănătatea fătului

Riscurile cerclajului

La fel ca în cazul oricărei proceduri, medicul îți va explica, mai întâi, beneficiile și posibilele riscuri asociate cu cerclajul, înainte de a iniția intervenția. Printre principalele riscuri se numără:

- Infecția

- Ruperea sacului amniotic în mod prematur

- Durerile abdominale sau de spate

- Sângerările vaginale

- Leziunile cervicale, în special dacă sutura nu este îndepărtată până la momentul nașterii

- Nașterea prematură

Cum decurge o procedură de cerclaj?

Cerclajul colului uterin este considerată o intervenție chirurgicală, prin urmare va fi nevoie să rămâi internată în spital pentru câteva zile, după caz, în funcție de tipul de anestezie folosit și de metoda de sutură.

Dacă ai trecut deja prin intervenția de cerclaj cervical, este important să nu depui niciun efort fizic la câteva zile după procedură și să eviți orice factori de stres. Ulterior, medicul îți va spune când îți vei putea relua, în mod treptat, activitățile de zi cu zi.

Înainte de a programa această procedură, medicul te va consulta pentru a determina dacă poți fi supusă unui cerclaj cervical. Acesta poate să solicite:

- O ecografie pentru a confirma stadiul sarcinii

- Anumite analize genetice

- Un consult clinic complet

- Analize pentru a depista o posibilă infecție în organism

De asemenea, medicul îți va explica pașii necesari de făcut după intervenție, precum și posibilele complicații.

Cea mai frecvent utilizată metodă pentru un cerclaj cervical este cea transvaginală, adică sutura va fi aplicată în colul uterin prin vagin. Dacă procedura transvaginală nu poate fi dusă până la capăt, medicul poate lua în calcul cerclajul printr-o incizie făcută la nivelul abdomenului. Acest tip de intervenție poartă numele de cerclaj abdominal și poate fi efectuată chiar și înainte de sarcină în cazul în care factorii de risc sunt majori.

Cerclajul colului uterin se face, de regulă, cu anestezie generală sau locală, pentru a controla durerea survenită pe durata procedurii.

Ce se întâmplă după procedură?

Medicul va efectua o ecografie, după plasarea cerclajului, pentru a evalua condiția colului uterin și pentru a verifica starea fătului.

Anumite femei însărcinate pot manifesta, după cerclaj, crampe abdominale și sângerări ușoare, pentru câteva zile. Pentru orice nelămuriri cu privire la aceste simptome este recomandat să te consulți cu medicul curant.

În funcție de cât de slăbit este colul uterin, e posibil să fie nevoie să petreci câteva zile în plus în spital, pentru observație.Totodată, medicul îți va da anumite indicații specifice cu privire la nivelul de activitate fizică pe care îl poți face după procedură și cât va trebui să aștepți pentru a putea întreține relații sexuale din nou.

După intervenția de cerclaj, va trebui să mergi la medic la fiecare două săptămâni, pentru monitorizare, până la naștere.

Îndepărtarea cerclajului

Îndepărtarea suturii se face, de obicei, între săptămânile 36 și 38 de sarcină. Dacă apar semne ce indică o posibilă naștere prematură, cerclajul va fi eliminat mai devreme, pentru a reduce riscul de posibile lezini la nivelul colului uterin.

Dacă intenționezi să naști prin cezariană, cerclajul va fi putea fi îndepărtat în momentul operației. Procedura de îndepărtare a cerclajului este, de regulă, destul de simplă și poate fi efectuată în cabinetul medicului. În situații mai complicate, e nevoie de spitalizare, dar medicul îți va spune dacă este cazul.

Dacă ai avut un cerclaj transabdominal, este posibil să fie nevoie să naști prin cezariană, astfel că incizia pentru cezariană se va face deasupra inciziei pentru cerclaj.

luni, 14 iunie 2021257
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Sănătate
2 aug 00:00SănătateCât de grav este este să faci duş sau să dormi cu lentile de contact?

Aproape toți cei care poartă lentile de contact - 99% - dorm sau fac duş cu ele, conform unui sondaj din 2014...108

2 aug 00:00SănătateSalată „Vitamina” cu țelină, morcovi, sfeclă roșie, mere și susan134
2 aug 00:00SănătateDe ce ne îmbătrânește pielea?134
2 aug 00:00SănătateHidratare cu pepene roșu

În timpul verii, mai ales pentru persoanele active, crește riscul deshidratării. De cele mai multe ori vorbim de o...133

2 aug 00:00SănătateCNCAV: A fost atins pragul de 5.000.000 de persoane vaccinate cu o singură doză101
2 aug 14:49SănătatePreşedintele Colegiului Medicilor critică medicii care nu se vaccinează: 'Este imoral şi nedeontologic'381
2 aug 14:49SănătateSe schimbă regulile de acordare a concediilor medicale. Noile reglementări, au intrat în vigoare de la 1 august

Noi reglementări referitoare la modul de acordare a concediilor medicale au intrat în vigoare începând cu data de 1...647

2 aug 14:50SănătateGheorghiță: Cine ar trebui să plătească pentru testarea periodică a personalului medical nevaccinat559
2 aug 14:50SănătateCercetători: Protecția asigurată de vaccinurile anti-COVID-19, foarte probabil să scadă în timp479
2 aug 14:50SănătateCNAS a lansat „Ghidul asiguratului“, în care este prezentat modul de funcţionare a sistemului

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat ''Ghidul asiguratului'', care ajută publicul să...321

2 aug 14:51SănătateDe duminică, a început imunizarea cu vaccinul Spikevax a tinerilor cu vârste între 12 și 17 ani1541
2 aug 14:52SănătateCNCAV: Răspunsuri la întrebări legate de vaccinul anti-COVID și fertilitatea la femei și bărbați, sarcina și alăptarea451
Vremea
37.4°32.1° - 37.4° luni, 2 august 2021
ConstanțaUmiditate: 52%
Vânt: 9.25 m/s
Presiune: 1007 milibari

Loto
6/4953313113546
5/403618229825
joker15422645113
Horoscop
mai mult...SPSportRT
2 aug 15:53SportJO 2020: Programul sportivilor români în competiţiile de luni 2 august

Sportivii români vor evolua luni 2 august la trei discipline sportive la Jocurile Olimpice de la Tokyo, atletism,...283

2 aug 00:00SportJO 2020: Programul finalelor de luni 2 august la Tokyo

Nu mai puţin de 23 de titluri olimpice se vor decerna luni 2 august la Jocurile de la Tokyo, cele mai multe finale...179

2 aug 00:00SportJO 2020 - Înot: Dressel a obţinut a cincea medalie de aur la Tokyo, cu ştafeta de 4x100 m mixt

Titlul în proba masculină de ştafetă 4x100 m mixt la Jocurile Olimpice de la Tokyo a fost câştigat, duminică, de...176

2 aug 00:00SportFotbal - Sassuolo: Juventus speră să-l aducă pe Manuel Locatelli

Clubul Juventus Torino speră să îl poată transfera pe mijlocaşul italian Manuel Locatelli, campion european cu...125

Local
2 aug 23:42LocalRAZII pe șoselele din TULCEA: 6 certificate de înmatriculare retrase!

În această perioadă, polițiștii rutieri au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor...429

2 aug 23:43LocalFelicia OVANESIAN dă cărțile pe față: „Corupție, achiziții cu dedicație...”

City managerul municipiuui Constanța, Felicia Ovanesian, vine cu explicații pentru cetățenii care au în...2847

2 aug 23:43LocalUn TURIST și-a RECUPERAT PORTOFELUL cu ajutorul JANDARMILOR

538

2 aug 23:41LocalCoronavirus: Polițiștii constănțeni au aplicat AMENZI în valoare de 7.000 de lei, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...264

2 aug 23:41LocalCoronavirus la Constanța: 43.078 de persoane infectate cu SARS-CoV-2

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 43.078 de persoane...411

2 aug 23:41LocalRezultatele LOTO 6/49, Joker, 5/40 și Noroc de duminică, 1 august

Duminică, 1 august a.c., au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după...661

2 aug 23:44LocalRAZII pe străzile din CONSTANȚA: ȘAPTE PERMISE REȚINUTE. VIDEO

În noaptea de 31 iulie/1 august, în intervalul orar 20.00 - 04.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța...527

2 aug 23:44LocalACCIDENT RUTIER în CERNAVODĂ: TREI PERSOANE au ajuns la SPITAL

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină duminică, în Cernavodă, acolo unde a avut loc un...871

2 aug 23:44LocalALERTĂ ALIMENTARĂ! Îngheţată retrasă din magazinele Metro

3413

Politică
2 aug 19:26PoliticăIohannis: România este locul în care diversitatea etnică, religioasă şi culturală este respectată

Preşedintele Klaus Iohannis participă duminică, la „Săptămâna Haferland”, festivalul comunităţii săseşti,...215

2 aug 19:27PoliticăKlaus Iohannis, mesaj duminical: 'Îşi riscă zilnic viaţa'

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică, un mesaj de Ziua Naţională Salvamont, el apreciind că salvatorii...320

2 aug 19:27PoliticăAlexandru Rafila: ”Dacă nu se schimbă nimic în campania de vaccinare, nu există mari speranțe”

543

2 aug 19:27PoliticăSe strâng semnături pentru demiterea primarului USR Clotilde Armand

Liderii PSD au decis să ia măsuri cu privire la criza interminabilă din Sectorul 1 pornind o campanie de strângere...740

2 aug 19:28PoliticăDiscuții între miniștrii de externe român și israelian după atacul asupra petrolierului Mercer Street

Miniștrii de externe român și israelian au discutat, sâmbătă, despre incidentul violent produs în zona...456

2 aug 19:28PoliticăUSR, acuzat că a votat alături de AUR și PSD împotriva interzicerii exportului de animale vii pe timpul verii

432

Interviuri
16 iul 00:36InterviuriPSIHOLOG: Bullyingul în școli este urmarea FRUSTRĂRILOR din SUFLETUL unui COPIL! Video

Psihologul Gabriela Bâzâitu, care este și psihoterapeut, a fost prezent în studioul Replica de Constanța, unde a...1233

24 iul 00:31InterviuriȘEFA DSP, Cristina SCHIPOR, ne spune de ce VIRUSUL Delta este mult mai VIOLENT! Video

Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, a făcut față cu brio pandemiei de coronavirus, chiar dacă, la fel ca...2103

19 iul 00:32InterviuriViorel CATARAMĂ: În MAMAIA se mănâncă mai BINE ca la CANNES sau MONACO! Video

11526

26 iun 23:09InterviuriCRISTINA RIZEA, USR: Constanța NU a avut proiecte MATURE pe Sănătate, care să intre în PNNR! Video

Deputatul USR, Cristina Rizea, a fost prezent în studioul Replica, unde, în cadrul unui interviu, a vorbit despre...1465

25 iun 23:17InterviuriSeptimiu BOURCEANU, despre PSD Constanța: NU pot să-i contrazic că au fost INCOMPETENȚI! Video

Preşedintele Organizaţiei municipale a PNL Constanţa, senatorul Septimiu Bourceanu, a venit în studioul Replica,...2230

25 iun 23:14InterviuriPetre ENCIU, USR: Dacă problemele din Coaliție nu se rezolvă, IEȘIM de la guvernarea LOCALĂ!

2723

Monden
2 aug 17:50MondenA murit celebrul actor din filmele „Breaking Bad” și „The Lone Ranger”

Saginaw Grant, un prolific actor și șef ereditar al Națiunii Sac & Fox din Oklahoma, a murit la vârsta de 85 de ani,...743

2 aug 00:11MondenConstănțeanca Alexandra STAN nu mai face TOPLESS pentru că... NU o LASĂ SOȚUL!

Alexandra Stan este una dintre cele mai sexy artiste de la noi și nu a ezitat să arate acest lucru, în mediul...4113

2 iul 17:50MondenAlexandra Stan, reguli stricte de când a devenit o femeie măritată!

1275

Mapamond
2 aug 15:07MapamondIncendii violente în Grecia: Patru sate au fost evacuate

Patru sate din nord-vestul Peninsulei Peloponez, în apropiere de oraşul Patras, au fost evacuate sâmbătă de...509

2 aug 15:08MapamondVaccinarea anti-COVID va deveni obligatorie în Ungaria pentru personalul medical, din 15 august

Administrarea primelor două doze de vaccin împotriva coronavirusului va deveni obligatorie pentru tot personalul...276

2 aug 15:09MapamondCutremur cu magnitudinea 6,1 în Peru. Cel puțin 40 de răniți, aproape 200 de case avariate

258

2 aug 15:09MapamondVacanțele turiștilor din Turcia, ruinate de incendiile violente de vegetație

Incendiile uriașe de pădure care par de nestăpânit au învăluit întreg litoralul Turciei în fum, acolo unde mii...422

2 aug 15:10MapamondATAC ARMAT la Berlin: Sunt cel puțin patru victime, între care și o femeie

Cel puţin patru persoane au fost rănite vineri într-un incident armat care a avut loc în parcarea unui magazin, în...661

2 aug 15:11MapamondIncident în spațiu: Staţia Spaţială Internaţională a fost scăpată de sub control zeci de minute

382

Sănătate
2 aug 00:00SănătateHidratare cu pepene roșu

În timpul verii, mai ales pentru persoanele active, crește riscul deshidratării. De cele mai multe ori vorbim de o...133

2 aug 00:00SănătateCNCAV: A fost atins pragul de 5.000.000 de persoane vaccinate cu o singură doză

Pragul de 5.000.000 de persoane vaccinate cu cel puţin o doză a fost depăşit sâmbătă, a anunţat Comitetul...101

2 aug 14:49SănătatePreşedintele Colegiului Medicilor critică medicii care nu se vaccinează: 'Este imoral şi nedeontologic'

Prof. Dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a explicat într-un interviu acordat News.ro...381

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT