Ce este tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD)

Tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD) este o tulburare de tip neurologic, caracterizată mai ales prin dificultăți în menținerea atenției, hiperactivitate și impulsivitate.

Trebuie să ținem cont de faptul că un copil care este neatent, hiperactiv sau impulsiv nu suferă neapărat de ADHD, scrie ziarmedical.ro.

Prin urmare, este important ca diagnosticul să fie stabilit de un specialist în acest domeniu, care va confirma dacă simptomele și comportamentul corespund tabloului clinic al acestei afecțiuni, neexistând o investigație medicală specifică care să identifice prezența tulburării hiperactive cu deficit de atenție.

ADHD poate fi clasificat în funcție de predominanța simptomelor, astfel: ADHD în care predomină hiperactivitatea și impulsivitatea, formă ce apare mai frecvent la băieți și varianta în care predomină dificultatea de menținere a atenției, mai frecvent întâlnită la fete. Băieții sunt de două ori mai susceptibili să fie diagnosticați cu ADHD decât fetele, vârsta medie a diagnosticului fiind de aproximativ 7 ani.

Cauzele ADHD

Se crede că etiologia ADHD este una multifactorială, fiind implicați factori biologici, genetici și sociali.

Organismul produce neurotransmițători, substanțe chimice ce intervin în transmisia impulsurilor nervoase la nivelul creierului, aceste substanțe fiind responsabile de modificări ale stării de spirit, precum și ale comportamentului. Printre cei mai importanți neurotransmițători sunt: Dopamina, Noradrenalina și Serotonina. Primii doi stimulează atenția, cresc energia, accelerează ritmul cardiac, în timp ce Serotonina determină o stare de relaxare și liniște.

În cazul ADHD , simptomele clinice au fost asociate cu modificări ale funcției sistemului dopaminergic și noradrenergic, respectiv eliberarea unei cantități insuficiente de Noradrenalină și Dopamină la nivel cerebral. Afectarea nu se limitează numai la anumite arii specifice, fiind implicate mai multe rețele neuronale.

Ereditatea pare a fi un factor important și deseori găsim, în istoricul familial al copilului hiperactiv, un părinte care a prezentat aceleași simptome. Studiile relevă faptul că anumiți factori de mediu, disfuncții din timpul dezvoltării fetale ce țin de sistemul nervos central pot juca, de asemenea, un rol important în apariția ADHD la copil. Alți factori cu risc însemnat pot fi: consumul de alcool și fumatul pe perioada sarcinii, nașterea prematură, anumite infecții în timpul sarcinii,etc.

Cum se manifestă ADHD?

Principalele simptome ale bolii includ : dificultăți în a fi atent la detalii, probleme în organizarea activităților, dificultăți în îndeplinirea sarcinilor, evitarea unor activități care necesită un efort mental susținut, agitație,etc. Dacă apare la adulți, poate să se manifeste prin: relații instabile, performanțe școlare slabe , stimă de sine scăzută. Deși se numește ADHD pentru adulți, simptomele încep din copilăria timpurie și continuă până la vârsta adultă. În unele cazuri, ADHD nu este recunoscut sau diagnosticat până când persoana este adultă. Simptomele ADHD la adulți nu pot fi la fel de clare ca simptomele ADHD la copii întrucât, hiperactivitatea poate scădea, însă impulsivitatea, neliniștea și dificultățile de atenție pot persista.

Funcțiile executive sunt un set de procese cognitive necesare pentru a selecta și monitoriza cu succes comportamentele care facilitează atingerea obiectivelor alese. În tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție, această funcție este afectată și apar drept urmare probleme legate de : organizare , amânare, menținerea concentrării, atenției, ignorarea distragerilor, reglarea emoțiilor și amintirea detaliilor. Totodată, persoanele cu ADHD au mai multe șanse de a avea probleme legate de abilitățile sociale, cum ar fi interacțiunea socială, formarea și menținerea prieteniei.

Totuși, mulți oameni cu ADHD pot să aibă atenție constantă când e vorba de sarcini pe care le consideră interesante sau profitabile , fenomen cunoscut sub denumirea de hiperfocus.

Simptomele trebuie să fie prezente timp de șase luni sau mai mult la un grad mult mai mare decât îl au alte persoane de aceeași vârstă și trebuie să cauzeze probleme semnificative de activitate în cel puțin două domenii (ex: în familie și la școală) pentru a primi diagnosticul de ADHD.

Trebuie să ținem cont, de asemenea, de faptul că unele persoane cu ADHD prezintă mai puține simptome odată cu înaintarea în vârstă, în timp ce alții continuă să prezinte simptome majore care interferă cu activitățile zilnice.

Complicații ADHD

Complicațiile se datorează comportamentului inadecvat al individului și pot fi reprezentate de: performanțe școlare slabe, șomaj, probleme financiare, relații instabile, stimă de sine scăzută,etc.

Tulburările ce însoțesc ADHD includ:

Tulburări de dispoziție- depresie, tulburare bipolară sau o altă tulburare de dispoziție. În timp ce problemele de dispoziție nu sunt neapărat datorate direct ADHD, eșecul și frustrările cauzate de aceasta pot agrava depresia.

Tulburări de anxietate- apar destul de des la adulții cu ADHD. Tulburările de anxietate pot cauza îngrijorare copleșitoare, nervozitate și alte simptome. Anxietatea poate fi agravată de provocările și dezavantajele cauzate de ADHD.

Alte tulburări psihiatrice – Adulții cu ADHD prezintă un risc crescut de alte tulburări psihiatrice, cum ar fi tulburările de personalitate.

Dificultăți de învățare- pot include probleme de înțelegere și comunicare.

Tratamentul ADHD

Tratamentele standard implică, de obicei, medicație, educație, formare de abilități noi și consiliere psihologică. O combinație între formele de tratament menționate este adesea cea mai eficientă soluție. Aceste tratamente pot ajuta la gestionarea multor simptome ale ADHD, dar nu le vindecă.

Stimulentele sunt medicamente care par să crească și să echilibreze nivelurile de substanțe chimice ale creierului numite neurotransmițători. Totodată, aceste medicamente vizează reducerea hiperactivității și a impulsivității, contribuind, de asemenea, la abilitatea de concentrare, menținere a atenției, etc.

Psihoterapia vizează îmbunătățirea abilităților de gestionare a timpului și de organizare, reducerea comportamentului impulsiv, dezvoltarea unor abilități de rezolvare a problemelor, găsirea unor modalități de îmbunătățire a relațiilor sociale, etc.