rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Ce exerciții în aer liber pot face în siguranță adulții în vârstă?

Sportul în aer liber este la fel de important pentru copii, adolescenți, adulți și vârstnici. În ceea ce privește persoanele în vârstă, beneficiile exercițiului fizic regulat sunt nenumărate.

Sursa foto: Shutterstock

În primul rând, prin întreținerea și întărirea masei musculare, sunt protejate oasele care, la bătrânețe, sunt mai expuse riscului de boli inflamatorii cronice sau de accidentări. Mai apoi, este important de menținut tonusul activ, care contribuie la sănătatea sistemului imunitar, la stimularea circulației sanguine și la o oxigenare adecvată a organismului, scrie doc.ro.

De obicei, persoanele în vârstă au un stil de viață mai sedentar, mai ales după ce se pensionează, dar specialiștii avertizează că această alegere nu este sănătoasă pentru corp și minte. Odată aflate la pensie, persoanele vârstnice se pot deprima mai ușor din lipsa unei activități recurente, mai precis - din lipsa unui scop de împlinit zi de zi.

De aceea, experții încurajează persoanele vârstnice să își găsească un hobby care să le facă plăcere, precum și un sport sau o activitate ce presupune exercițiu fizic, pentru a-și menține sănătatea și vitalitatea.

Aceștia susțin că prin eliminarea, pe cât posibil, a sedentarismului, se poate crește considerabil speranța de viață la vârstnici. Mai jos, regăsești câteva sugestii de activități fizice în aer liber pe care le pot face în siguranță persoanele vârstnice, și nu numai.

1. Mersul pe jos

Beneficiile plimbărilor pe jos, de numai 30 de minute pe zi, sunt nenumărate. Prin mersul pe jos zi de zi se stimulează circulația sanguină, se întreține sănătatea sistemului cardiovascular și al celui osos, se îmbunătățește calitatea somnului, sănătatea psihică și se poate scădea chiar și riscul de demență senilă. În plus, pentru această activitate nu ai nevoie de echipament special sau de alte accesorii. Tot ce îți trebuie este o pereche de încălțăminte comodă, preferabil adidași cu talpă din gel, care să amortizeze impactul cu solul.

2. Tai Chi

Tai Chi este o practică asiatică de întreținere a corpului și minții, asemănătoare cu yoga, care utilizează mișcări ușoare, blânde și intenționate pentru a-ți calibra trupul, spiritul și gândurile. Poți practica Thai Chi oriunde, inclusiv afară, la cursuri de vară. Pe lângă beneficiile pentru minte și suflet, Thai Chi poate fi un exercițiu fizic foarte bun, mai ales pentru îmbunătățirea rezistenței, a echilibrului și a mobilității. În plus, riscul de accidentare, de întinderi sau ale neplăceri asociate cu sportul este foarte mic.

3. Mersul cu bicicleta

Mersul cu bicicleta poate fi o activitate relaxanta și revitalizantă în același timp. Poate fi practicată de oricine, iar modelul de bicicletă poate fi ales în funcție de tonusul și rezistența fiecărei persoane în parte. Pe lângă faptul că îți poți întări musculatura, crește rezistența la efort și arde caloriile în plus, prin practicarea acestui sport lejer te poți bucura de zilele însorite în parc, alături de întreaga familie sau de prieteni. Asigură-te că ești echipat cu cască, încălțăminte adecvată și orice alt accesoriu necesar pentru siguranța ta. Dacă suferi de dureri de spate sau vrei să reduce riscul de accidentări, încearcă o tricicletă, cu scaun jos și spătar, pentru a-ți susține spatele pe durata plimbării.

4. Grădinăritul

Grădinăritul este atât un hobby, cât și un antrenament fizic adesea omis. Nu trebuie să ai o grădină a ta pentru a-ți dezvolta această pasiune. Este suficient să ai o grădiniță în fața blocului de care să te poți îngriji sau îți poți crea propriul petec verde în balcon. Potrivit mai multor cercetări, îngrijitul plantelor, mai ales in cazul vârstnicilor, reduce semnificativ riscul de depresie, anxietate, boli de inimă și diabet. Mai mult, este un exercițiu fizic util și cu scop, așa încât te poți mișca printre plantele îngrijite ore întregi, fără să îți dai seama. În plus, la final de zi, te poți bucura de roadele muncii tale, mai ales dacă plantezi legume și condimente.

5. Jucatul afară cu nepoții

Uneori, activitatea fizică poate fi transformată într-un joc de badminton, o plimbare cu bicicleta sau construirea unui fort în grădină împreună cu nepoții. În plus, joaca afară cu cei mici nu trebuie limitată la anotimpul însorit. Iarna te poți alătura copiilor în clădirea unui om de zăpadă sau a unei cazemate și, dacă te simți energizată, te poți antrena chiar și într-o partidă de bulgăreală. Timpul petrecut cu nepoții nu înseamnă doar amintiri dragi, ci și împlinire sufletească, stimularea empatiei, a imaginației și înlăturarea riscului de depresie.

6. Golful

Golful este un sport costisitor, dar extrem de apreciat, mai ales de cei vârstnici. Nivelul de efort nu este foarte mare, dar e nevoie de precizie, atenție, concentrare și strategie. În plus, dacă preferi să mergi pe jos în loc să iei mașinuța de la o gaură la alta, vei vedea, la final de zi, că ai efectuat mult mai mulți pași decât ți-ai propus. Este recomandat să faci stretching înainte și după o partidă de golf, pentru a evita febra musculară sau alte neplăceri.

7. Tenisul

Jocul de tenis poate fi foarte solicitant, însă poate fi adaptat și la randamentul persoanelor vârstnice. Prin practicarea acestei activități îți poți clădi rezistență fizică și, în același timp, practica unul dintre cele mai îndrăgite sporturi din toate timpurile. În plus, jocul de tenis contribuie la sănătatea plămânilor, a sistemului cardiovascular și a circulației sanguine. Dacă suferi de osteoporoză, este recomandat să te consulți cu medicul curant înainte de a te apuca de tenis. Pentru a avea o performanță cât mai bună, poți opta pentru un supliment pe bază de acizi grași Omega-3 și alte ingrediente benefice, cum ar fi condroitina și glucozamina.

8. Înotul

Înotul poate fi practicat atât afară, la piscine de vară și la mare, cât și în bazinele de interior, pe timpul iernii. Prin înot se lucrează toți mușchii corpului, se îmbunătățește rezistența la efort și se elimină stresul din organism. Mai mult, poți înota în ritmul tău, nedepinzând de nimeni altcineva, așa încât riscul de accidentări sau alte probleme ce pot apărea în urma exercițiului fizic este limitat.

9. Aqua gym

Aqua gym este o formă de antrenament aerobic în apă, practicat în special de persoanele vârstnice, deși beneficiile sale pot servi, în egală măsură, și tinerilor adulți. De ce? Pentru că antrenamentele în apă fac minuni în ceea ce privește reducerea celulitei. În plus, este o activitate plăcută, cu un nivel de efort mediu, care te poate ajuta să te destinzi, dar și să socializezi.

10. Yoga

Yoga, la fel ca Thai Chi, poate fi practicată atât în interior, cât și afară. Exercițiile de stretching și de respirație specifice acestei practici stimulează circulația, poate calma simptomele de artrită și îmbunătăți sănătatea inimii, calitatea somnului și dispoziția.

joi, 15 aprilie 2021440
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Sănătate
18 mai 00:00SănătateConvulsiile febrile la copii: factori de risc, complicații, prevenție

Convulsiile febrile apar, de obicei, la copii mici și foarte mici, cu vârste cuprinse între 3 luni și 3 ani. Aceste...81

18 mai 00:00SănătateCe trebuie să se regăsească în dieta celor cu hipoglicemie?89
18 mai 00:00SănătateHipotiroidismul și infertilitatea: există o legătură între cele două?89
18 mai 00:00SănătateDe câte proteine ai nevoie zilnic?

Proteinele sunt o parte esențială a dietei, deoarece oferă aminoacizi de care organismul are nevoie pentru a...95

18 mai 00:00SănătateDieta fără grăsimi sau dieta fără carbohidrați: care este mai puțin calorică?87
18 mai 00:00SănătateCifoza: cauze, simptome, tratament83
18 mai 00:00SănătateCum înlocuiești zahărul cu îndulcitori naturali, în rețetele preferate

Poți folosi îndulcitori naturali dacă suferi de diabet, dacă ești la dietă sau dacă, pur și simplu, vrei să...92

18 mai 00:00Sănătate3 rețete pentru copiii cu intoleranță la gluten81
18 mai 00:00Sănătate9 alternative sănătoase la chipsurile din cartofi81
18 mai 00:00SănătateCând e cel mai bine să te cântărești: ce influențează greutatea

Unul dintre cele mai frustrante sentimente este să nu observi nicio schimbare pe cântar, deși depui eforturi de...81

18 mai 00:00SănătateReguli pentru un somn odihnitor, fără să iei medicamente85
18 mai 00:00SănătateSănătatea creierului depinde de factori modificabili103
Vremea
16.1°16.1° - 16.5° luni, 17 mai 2021
ConstanțaUmiditate: 82%
Vânt: 3.88 m/s
Presiune: 1005 milibari

Loto
6/493369411124
5/401453121737
joker367825131
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 mai 18:57SportSolskjaer, Manchester United: randamentul echipei a fost afectat din cauza fanilor

Jucătorii lui Manchester United au fost afectaţi de protestele fanilor cu privire la proprietarul clubului, potrivit...93

18 mai 00:00SportVolei masculin: Sergiu Stancu a fost instalat în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României

Antrenorul campioanei Arcada Galaţi, Sergiu Stancu, a fost instalat, luni, în funcţia de selecţioner al echipei...87

18 mai 00:00SportDupă despărțirea de Panathinaikos Atena, noua destinație a lui Ladislau Boloni poate fi Belgia

Românul Ladislau Boloni, demis săptămâna trecută de Panathinaikos Atena, ar putea fi noul antrenor al echipei RFC...81

18 mai 00:00SportFotbal: Preşedintele Federaţiei germane şi-a oficializat demisia

Fritz Keller, preşedintele Federaţiei germane de fotbal (DFB), determinat să demisioneze în urma unui conflict cu...93

Local
18 mai 23:42LocalRESTO Constanta, eveniment pentru marea redeschidere HORECA – LITORAL 2021

“Marea redeschidere HORECA – LITORAL 2021” si “CUPA MAREA NEAGRA in Arta culinara” – un dublu eveniment de...729

18 mai 23:42LocalPrimăria Constanţa, precizări cu privire la combaterea ambroziei

Ținând cont că se apropie sezonul cald și se creează condiții propice de dezvoltare a ambroziei, plantă care...581

18 mai 23:42LocalIată ce lucrări edilitare se desfășoară în această săptămână la Constanța

400

18 mai 23:41LocalGospodării inundate în localitatea Măcin. Pompierii au intervenit. VIDEO

Urmare a precipitațiilor căzute în această după-amiază, pompierii militari din cadrul ISU Tulcea au fost...291

18 mai 23:41LocalCampanie de vaccinare anti-COVID: 94.656 de persoane, imunizate în ultimele 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) informează că, în...191

18 mai 23:42LocalAtenție, se oprește apa în localitatea Lumina!

RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, miercuri, 19 mai a.c., în intervalul orar 08.00 – 20.00, în...230

18 mai 23:43LocalTurişti salvaţi din apele Dunării

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au intervenit pentru salvarea a şase turişti, cinci...524

18 mai 23:43LocalAutoturism de lux căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră tulceni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea au descoperit un autoturism căutat de...372

18 mai 23:43LocalCampanie de donare de sânge în Năvodari

271

Politică
18 mai 23:13PoliticăLaura Vicol taxează incertitudinea în care sunt ţinuţi elevii: 'Cîțule, Cîmpeanule, chiar nu puteți pune capăt acestei bătăi de joc?'

Laura Vicol, deputat PSD, critică starea de incertitudine în care sunt menţiuni elevii din Bucureşti şi părinţii...434

18 mai 23:13PoliticăKlaus Iohannis a promulgat șase legi

Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 222/2020 privind prorogarea...611

18 mai 23:14PoliticăMarcel Ciolacu: Exclus să susţinem un Guvern minoritar PNL

503

Interviuri
27 mar 23:46InterviuriANCA NEDEA PAVEL: Noi, operatorii ECONOMICI, ne simțim AGRESAȚI și HĂITUIȚI! VIDEO

Anca Nedea Pavel, directorul Organizației Patronale Mamaia - Constanța, a acordat un interviu cotidianului Replica de...5246

13 mai 23:56InterviuriINTERVIU, PARTEA A DOUA! CHIȚAC face ORDINE în STAȚIUNE: FĂRĂ porumb fiert și ȘHAORMA, PE FALEZA din MAMAIA

În prima parte a interviului acordat de Vergil Chițac cotidianului Replica de Constanța, primarul Constanței a...13726

11 mai 00:04InterviuriVIDEO! INTERVIU cu primarul Vergil CHIȚAC! Ce planuri are pentru bulevardul MAMAIA

54316

9 apr 00:06InterviuriCristina DUMITRACHE: Nu știm la ce să ne AȘTEPTĂM de la Guvernul PNL! Video

Parlamentarul Cristina Dumitrache se află, pentru al patrulea mandat, în Camera Deputaților, reprezentând interesele...2621

2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...4322

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

4082

Monden
18 mai 00:00MondenJane Seymour și-a descoperit o nouă vocație: s-a apucat de croitorie în pandemie

Jane Seymour, 70 de ani, și-a descoperit o nouă vocație de când a plecat din SUA în Irlanda: s-a apucat de...101

18 mai 00:00MondenReprezentanta Mexicului a fost încoronată Miss Univers 2021

Andrea Meza, reprezentanta Mexicului, a fost încoronată Miss Univers 2021 duminică seară în Statele Unite, la...93

18 mai 00:00MondenPrinţul Harry afirmă că a părăsit Marea Britanie pentru a „rupe ciclul“ suferinţei în familia sa

88

18 mai 00:00Monden„Spiral“, al nouălea film din franciza „Saw“, a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american

Filmul horror american "Spiral", cel de-al nouălea lungmetraj din franciza "Saw", a debutat pe primul loc în...91

18 mai 00:11MondenNegocieri pentru crearea unui nou colos media: concurență serioasă pentru Netflix

Operatorul american de comunicaţii mobile AT&T discută cu Discovery combinarea activelor lor în domeniul...535

18 mai 00:11MondenRoxana Nemeș, colaborare cu Whats’ UP după întoarcerea de la Survivor 2021

499

Mapamond
Sănătate
18 mai 00:00SănătateCum înlocuiești zahărul cu îndulcitori naturali, în rețetele preferate

Poți folosi îndulcitori naturali dacă suferi de diabet, dacă ești la dietă sau dacă, pur și simplu, vrei să...92

18 mai 00:00Sănătate3 rețete pentru copiii cu intoleranță la gluten

Intoleranța la gluten nu înseamnă renunțarea la mâncăruri savuroase. Iată câteva exemple de preparate gustoase,...81

18 mai 00:00Sănătate9 alternative sănătoase la chipsurile din cartofi

81

18 mai 00:00SănătateDe câte proteine ai nevoie zilnic?

Proteinele sunt o parte esențială a dietei, deoarece oferă aminoacizi de care organismul are nevoie pentru a...95

18 mai 00:00SănătateDieta fără grăsimi sau dieta fără carbohidrați: care este mai puțin calorică?

Un studiu realizat de National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases a încercat să afle care dietă...87

18 mai 00:00SănătateCifoza: cauze, simptome, tratament

Cifoza reprezintă o curbare exagerată spre față a coloanei vertebrale. care apare mai frecvent la femei, din mai...83

18 mai 00:00SănătateCând e cel mai bine să te cântărești: ce influențează greutatea

Unul dintre cele mai frustrante sentimente este să nu observi nicio schimbare pe cântar, deși depui eforturi de...81

18 mai 00:00SănătateReguli pentru un somn odihnitor, fără să iei medicamente

Insomnia este una dintre cele mai grave și neplăcute afecțiuni, cu efecte nocive asupra întregului organism. Poate...85

18 mai 00:00SănătateSănătatea creierului depinde de factori modificabili

103

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT