Ce îi determină pe tinerii constănţeni să devină preoţi

Meserie bănoasă sau chemare spirituală?

Subiect controversat: Biserica Ortodoxă Română. Zguduită din temelii în mass-media prin scandaluri din ce în ce mai dese şi revoltătoare, reprezentanţii Bisericii păstrează tonul de seriozitate şi sobrietate în raport atât cu presa, cât şi cu societatea civilă. Am simţit-o pe pielea noastră, când am stat de vorbă cu un masterand şi un student în anul II, ambii din cadrul Facultăţii de Teologie a Universităţii Ovidius Constanţa. Dominaţi de simbioza reţinerii şi a sincerităţii, cei doi au încercat să scoată la lumină adevărata faţă a vieţii de student la teologie, cât şi a ceea ce urmează: calea preoţiei. Toţi absolvenţii de teologie ajung preoţi? Cei care ajung, de ce aleg această meserie? Care este rostul unui preot în societate? La acestea, dar şi altele, ne-au răspuns Ionuţ Barbu, masterand şi Gheorghiţă Diaconu, student în anul II.

Mezinul din timpul discuţiei, Diaconu, se gândeşte cu teamă la meseria pe care ar putea să o îmbrăţişeze, după absolvire. Fiind vorba de profunde implicaţii spirituale, îşi doreşte să devină preot, dar ar opta şi pentru o meserie laică, întrucât a fi preot înseamnă mai degrabă o misiune şi nu o carieră: "Am terminat seminarul de teologie în Constanţa, facultatea tot aici. Îmi doresc o misiune în preoţie, nu o carieră. Probabil, voi urma şi o altă facultate după ce voi termina aici. Vreau şi un alt job, să nu fiu nevoit să mă întreţin din preoţie. Ni se deschid, la o anumită vârstă, două căi, care se îmbină foarte greu şi este nevoie de multă inteligenţă: cariera şi familia", susţine Diaconu. Pentru unii oameni, a fi creştin înseamnă că aşa te naşti. Pentru alţii, există diverse momente, fie critice, fie o simplă chemare, de care beneficiază pentru a-şi întoarce faţa către Dumnezeu. La Diaconu, a fost vorba de a doua variantă şi ne-a împărtăşit modul prin care s-a apropiat de Biserică: "Odată cu schimbarea preotului din parohie, cred că prin clasa a VII-a, m-am ataşat de noul preot. El avea nevoie de un băiat în biserică şi m-a atras foarte mult felul lui de a sluji. Mi-am dat seama că îmi place şi am continuat cu seminarul teologic. Vedem ce va mai fi. Nu ştiu dacă voi alege calea preoţiei, probabil îmi voi schimba viziunea. Dar, deocamdată, îmi doresc foarte mult. Preoţia nu este ceea ce vede toată lumea, o meserie curată, cu haine alese, curate, cu bani frumoşi. Dincolo de aceste afirmaţii, este o răspundere grea. Nu vom fi judecaţi aici, ci dincolo. De aceea îmi este frică acum. Necesită o putere de voinţă foarte mare". Chemarea la Dumnezeu, pentru Diaconu, nu îl scuteşte de necazurile lumeşti. Conştient de rolul său, tânărul student regăseşte însă, de fiecare dată, tăria şi mijloacele pentru a trece peste ele: "Eu cred că fiecare om e încercat de o patimă a deznădejdii. În viaţă, parcă nu mai ai cheful acela de viaţă. Simţi că totul nu mai are sens. Fiecare om trece prin aşa ceva. Cred că este cea mai grea. Este şi cazul meu, cad în deznădejde. Doar cu Dumnezeu reuşesc să trec peste ele. Încerc şi alte căi, dar nu reuşesc. Doar prin rugăciune", susţine Diaconu. Pentru tânărul student, meseria de preot nu este neapărat o carieră. În astfel de vremuri, ar fi cam singura modalitate prin care poate fi asigurată tocmai ceea ce el îşi doreşte: o familie. Mai exact, ce înseamnă pentru el teologia? Tot el, ne-a lămurit: "Viitorii studenţi trebuie să conştientizeze cu adevărat ce înseamnă misiunea de preot şi să nu vină cu gândul că e o meserie bănoasă. Mulţi vin la teologie, nu neapărat de a se face preoţi. Discut cu mulţi colegi din anul meu. Ei vor să îl cunoască pe Dumnezeu, nu neapărat să se facă preoţi. Poate şi curiozitatea vieţii, poate reuşesc aşa prin facultate. Sunt preoţi, profesori aici, care îţi pot oferi răspunsuri, pe care nu le găseşti în altă parte".

Barbu: "Dumnezeu este lucrul la care poţi să renunţi cel mai uşor din vorbe. În multe cazuri, eşti primit înapoi mai bine decât trebuia"

Despre relaţia omului cu Dumnezeu, momentele de deznădejde, rolul preotului în societate şi ce presupune viaţa de student la teologie, ne-a relatat masterandul Ionuţ Barbu, care a fost amabil să ne relateze în detaliu implicaţiile acestora:

Reporter: Spre deosebire de alte facultăţi din ţară, Facultatea de Teologie implică noţiuni sau chemări spirituale. Este şi cazul tău?

Ionuţ Barbu: Da. Pentru că toţi cei care ajung la Teologie, de aici sau din altă parte, ar trebui să privească problema din alt unghi, ne asumăm o misiune, nu o carieră... Ne ghidăm după alte principii. Suntem educaţi, atât în liceu, la seminarul teologic, cât şi aici, ca pe primul plan să fie credinţa. Am urmat seminarul teologic, aici, în Constanţa.

Rep.: Până la urmă, simţi chemarea lui Dumnezeu. Ai simţit această legătură dintotdeauna sau s-a întâmplat ceva pe parcurs, în adolescenţă, probabil sau un moment critic?

I.B.: Evident, este vorba de Dumnezeu. De fapt, pentru toată lumea ar trebui să fie vorba de Dumnezeu. Eu, unul, am fost educat în Biserică de mic. Am fost crescut în acest spirit de părinţii mei şi am continuat aşa. Dar, cunosc oameni pe care momentele de cotitură i-au determinat să îşi schimbe anumite decizii, percepţiile.

Rep.: Vei urma calea preoţiei?

I.B.: Da. De obicei, cine urmează facultatea de teologie, este suficient de călit pentru a urma această misiune. Cine nu are tot ce îi trebuie, se va pierde pe parcurs, pentru că, în cazul în care nu ai chemarea în sine pentru a-ţi dori această misiune, la un moment dat ori intervine Dumnezeu, ori îţi dai tu seama că nu este cazul să continui. Există acele momente de cotitură de care vorbeam mai devreme.

Rep.: Cum se manifestă, în cazul tău, aceste momente?

I.B.: Sunt momente pe care le avem oricare dintre noi. Ele fac parte din planul spiritual al fiecărui om. Fie că este la teologie, fie că nu. Eu, de obicei, trec peste aceste momente cu ajutorul duhovnicului. În mod normal, noi cei de la teologie ne spovedim, ne împărtăşim. Ţinem aproape de un părinte spiritual. De obicei, discutăm cam tot cu domnia sa. Nu există chestiuni speciale. Sunt păcate, ispite şi încercări pe care majoritatea oamenilor le păţesc în viaţă. Important este să ştii să să treci peste ele şi să urmezi calea dreaptă a credinţei.

Rep.: Ca preot, vrei să impui, să demonstrezi, să înveţi ceva? Care este motivaţia ta?

I.B.: Pentru multe persoane care îşi doresc să ajungă undeva, vor să o facă pentru a schimba ceva. La noi, nu acesta este scopul unui preot. Când devii preot, obiectivul principal nu este să răstorni munţii, ci să păstoreşti cât mai bine parohia, să rămâi în acea stare de credinţă, încât să poţi să îi ţii pe enoriaşi pe calea credinţei. Este, până la urmă, o răspundere în faţa lui Dumnezeu.

Rep.: Trăim într-o lume dominată de material. Fiecare are câte o dorinţă sau mai multe de-o dată: bani, influenţă, putere sau alte aspecte superficiale, trecătoare. De ce pentru voi contează Dumnezeu? De ce nu altă cale? Vedem tot mai des din ce în ce mai multe persoane care se schimbă în urma dezamăgărilor, fie că îşi pierd locul de muncă, fie încheie o relaţie sau fie că pierd pe cineva drag. Ce le poţi spune în calitate de viitor preot?

I.B.: Dumnezeu este lucrul la care poţi să renunţi cel mai uşor din vorbe. Dumnezeu nu renunţă niciodată la noi. Oamenii, de obicei, aruncă vina pe divinitate, într-o situaţie dată, pentru că ştiu că aceste afirmaţii nu se pot întoarce împotriva lor. De asemenea, Dumnezeu este şi cel care de fiecare dată te aşteaptă înapoi, nu îţi întoarce niciodată spatele şi nu uită niciodată de tine. În multe cazuri, eşti primit înapoi mai bine decât trebuia. Dumnezeu nu se răzbună. Cel puţin, în religia noastră, nu există aşa ceva. Chiar dacă au existat în Vechiul Testament o serie de episoade, dar atunci se aplica legea veche. Exista o altă relaţie a oamenilor cu Dumnezeu. Biserica creştină presupune iubire din partea oricăruia dintre noi, atât în interiorul acesteia, între oameni cât şi în legătura directă a fiecăruia cu Dumnezeu.

Rep.: În general, viaţa de student în România este grea. Pe plan financiar, ce îl aşteaptă pe un viitor student la teologie?

I.B.: Eu sunt la fără taxă. Noi ne menţinem bine, dar avem mulţi colegi cu o situaţie materială mai puţin fericită, însă facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru ei. Există burse sociale pentru fiecare, asta pot să o garantez eu. Facultatea de Teologie face toate demersurile necesare pentru studenţii săi, pentru cazarea în căminele Universităţii sau pentru orice altă situaţie ivită, profesorii sunt foarte receptivi când există o situaţie mai gravă.

Rep.: Câţi absolvenţi urmează calea preoţiei?

I.B.: Într-adevăr, după terminarea şcolii, există obiectivul principal de a deveni preot. Să zic un procent de 20%-30% dintre absolvenţi îşi urmează meseria. Restul...

De restul, ne-a lămurit Diaconu: "Restul... mulţi chemaţi, puţini aleşi"...

Rep.: Doresc tinerii să se înscrie la teologie? Ce li se oferă studenţilor într-un an universitar?

I.B.: Anul acesta, au fost ocupate toate locurile, inclusiv la licenţă şi masterat. Avem câte 200-250 de studenţi, în anul I şi sperăm ca anul următor să avem un număr asemănător. Noi avem, prin asociaţii, fundaţii, diverse campanii prin care arătăm ce înseamnă viaţa unui student la teologie. Avem zilele porţilor deschise, diverse acţiuni culturale prin Arhiepiscopie, conferinţe, concerte, coruri de renume internaţional. În privinţa corurilor, Corala "Armonia" este multiplă medaliată cu aur la Olimpiadele de muzică corală. Noi ne ridicăm la rangul de facultate bună, mult peste medie, comparativ cu celelalte din ţară. Facultatea de teologie este una dintre cele mai bune modalităţi de aprofundare ştiinţifică, dacă pot să-i spun aşa, de a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Ce învăţăm noi, nimeni nu are timpul şi ocazia să detalieze la parohie. Sunt şi oameni trecuţi de prima tinereţe care vin aici ca a doua, a treia, a cincea facultate, pentru a-şi lămuri anumite probleme, pentru a cunoaşte mai mult. Avem o asociaţie care ne reprezintă la facultate, Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor la Teologie. De exemplu, de Sf. Nicolae şi de Crăciun vom avea o serie de concerte caritabile şi vizite la cămine de bătrâni şi la centre de copii instituţionalizaţi. De asemenea, participăm la organizarea simpozioanelor din facultatea noastră, dar şi la celelalte. Avem parteneriate şi cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români. În mare parte, pelerinajele au loc în judeţele Constanţa şi Tulcea, pentru că distanţa ne ajută. Dar, în cazuri excepţionale, cum a fost cel de la Sfânta Parascheva, am reuşit să ajungem şi acolo.

Marius Florian VASILE