REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

CE Oltenia anunţă că peste 800 de angajaţi TESA vor fi redirecţionaţi spre activitatea de producţie

CE Oltenia anunţă că peste 800 de angajaţi TESA vor fi redirecţionaţi spre activitatea de producţie

Replica API 20 februarie 2014 | 00:00 152

Complexul Energetic Oltenia a anunţat, miercuri, că peste 800 de angajaţi din rândul personalului TESA vor fi redirecţionaţi spre activitatea de producţie în cadrul unui program de reorganizare a personalului indirect productiv. Programul respectiv presupune inclusiv centralizarea serviciilor de tip economic, juridic, resurse umane, comercial "într-un singur centru de comandă", sediile acestor servicii fiind în clădiri din Târgu Jiu, transmite Mediafax. Centralizarea serviciilor menţionate presupune dispariţia, de asemenea, a unui număr destul de mare de posturi de conducere, după cum se arată într-un comunicat de presă al CE Oltenia.

"Dispar un număr de 22 de directori, 13 ingineri şefi, 44 de şefi de servicii şi birouri, ca şi funcţii de conducere. Economiile la fondul de salarii rezultate în urma noii organigrame se vor constitui în măriri de salarii ale muncitorilor şi personalului direct productiv, începând cu luna aprilie 2014", precizează CE Oltenia în comunicatul de presă. Conducerea unităţii precizează că administraţia nu doreşte concedieri sau disponibilizări, ci doar o mai justă distribuire a resurselor şi a salariilor din zonele direct productive.

Precizarea respectivă vine în contextul în care, de joia trecută, zilnic, 200 de sindicalişti din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie au protestat în centrul municipiului Târgu Jiu, pichetând sediul Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Sindicatele au autorizaţie de pichetare până joi, acestea acuzând administraţia că nu respectă prevederile Contractului Colectiv de Muncă şi că nu a negociat cu ele măsurile de reorganizare.

Complexul Energetic Oltenia reuneşte minele de lignit din Oltenia şi termocentralele de la Turceni, Rovinari şi Craiova. Unitatea are circa 19.000 de angajaţi şi anul acesta ar urma să listeze la bursă un pachet de 15% din pachetul de acţiuni în vederea atragerii de fonduri.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218