REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.5° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ce politicieni din Constanța au primit ajutor de la stat ca să-și salveze afacerile!

Ce politicieni din Constanța au primit ajutor de la stat ca să-și salveze afacerile!

Replica API 29 martie 2022 | 11:11 4764

Încă din luna ianuarie a.c., au început plăţile către firmele din domeniul Horeca care au aplicat pentru ajutorul de la stat, oferit în contextul pandemiei. Au beneficiat de sprijin financiar, în cea de-a doua tranșă 8.294 de firme din sector, multe dintre acestea fiind deținute de politicieni sau foști politicieni celebri. Dacă aruncăm o privire în Constanța, aflăm că mai mulți social democrați și liberali au început anul 2022 cu dreptul. Mirela Matichescu, Ion Dumitrache - liderul PSD Constanța, Organizația Municipală, Ion Dumitru Chilibia sau fostul viceprimar Mircea Dobre sunt doar câțiva dintre fericiții câștigători.

Stere Lascu a primit o căruță de bani; Consilierul Bucovală și Mocianu pe listă

Una dintre firmele care a aplicat pentru ajutorul Horeca este Bueno Comp SRL, controlată de Stelian și Enache Bucovală, cel din urmă fiind consilier județean PNL. Societatea a primit ajutor de la stat în valoare de 824. 321 lei. Firma a avut, în anul pandemic 2020, cifra de afaceri de 9,3 milioane de lei, 2, 8 milioane profit și 3, 4 milioane de lei datorii.

Și Sorin Mocianu, fostul consilier județean PNL, de la Cin Cin, a bifat o ”bifat” 814.151 lei, o sumă destul de frumușică, având în vedere problemele cu care se confruntă, în ultima perioadă, fostul consilier județean PNL.

Sorin Mocianu

Și firma fostului consilier PNL, Lascu Stere, are motive de sărbătoare. Lascu Bros SRL a avut, în 2020, cifra de afaceri de 12 151 258 lei, profit de 2 939 252 lei și datorii de 3 110 998 lei. De la stat a primit, în luna ianuarie, suma de 2.011.449 lei, spre deosebire de colegii lui care au mai puțini bani de numărat.

Stere Lascu

Ion Dumitrache și Mircea Dobre, pe lista fericiților câștigători

De la PNL, ne oprim în curtea PSD și regăsim pe lista celor peste 8000 de firme care au aplicat și au primit ajutor de la stat și firma Marina & Santis, cu sediul în Mamaia. Pentru cei care nu știu, este deținută de șeful PSD Constanța, Organizația Municipală, Ion Dumitrache, care a primit suma de 568.033 lei.

Ion Dumitrache

Rămânem la PSD și mergem la Dobre și Fiii SRL, firma fostului viceprimar PSD, Mircea Dobre, controlată, în acte, de Dragoș și Magdalena Piuaru, care a ”împușcat” suma de 75.023 lei. Și asta nu e tot! O altă societate deținută de familia Dobre, MG Tours SRL, a primit 151.583 lei.

Mircea Dobre

Și firma familiei regretatului Vasile Chirondojan, de la PSD, Mamaia 2000 SRL, a primit 211.073 lei. Vasile Chirondojan, care a murit în 2020, a fost consilier local PSD și președintele clubului de Rugby Cleopatra. Acesta deținea complexul Cleopatra din Mamaia, ce funcționează pe societatea Mamaia 2000 SRL, înființată în anul 1993.

complex Cleopatra

În prezent, societatea este deținută de Aneta Chirondojan. În 2020, societatea a avut cifra de afaceri de 1 701 116 lei, profit de 392 007 lei și datorii de 946 lei.

Și Mirela Matichescu număra banii!

Rămânem tot în ograda PSD și ne îndreptăm atenția asupra Mirelei Matichescu, fostul secretar al județului Constanța. Una dintre firmele deținute de aceasta este Noche Caliente, care a aplicat și a primit ajutor de la stat în valoare de 168. 286,5 lei.

Mirela Matichescu

Dumitru Ion Chilibia, acționar alături de fiica Sorinei Moscu, în Aqualand

De la Matichescu, ajungem la social democratul Dumitru Ion Chilibia și societatea la care este acționar alături de Andreea Georgiana Șerban, în Aqualand, care a primit de la stat suma de 305.235 lei. Firma a avut, în 2020, cifra de afaceri de 4 287 173 lei, profit pe minus și datorii de 494 774 lei. Precizăm că Andreea Șerban este fiica Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, anchetată de judecători într-un dosar de corupție în care apare și Radu Mazăre Numele lui Chilibia mai este legat de Pomacost SA şi de alte afaceri cu renume. Rămânem tot la Andreea Șerban, unde constatăm că o altă firmă deținută de aceasta, Clubo Galatic SRL, unde acționar mai este și Moscu Ioan Mădălin, fiul Sorinei Moscu, a aplicat pentru ajutorul financiar oferit de stat.

Dumitru Ion Chilibia

Cu cifra de afaceri de 994.285 lei și profit de 545.333 lei, societatea a primit în ianuarie suma de 36.960 lei.

Și familia Budi a primit ajutor de la stat, în ianuarie

Luv Event SRL, firma fostului candidat la Primăria Constanța, Ionuț Budi, a primit ajutor în valoare de 336.993 lei. Societatea a avut, în 2020, cifra de afaceri de 1,3 milioane de lei, profitul pe minus și datorii de 949.698 lei. În acte, unic asociat apare Maria Budi.

Ionuț Budi

Schema HoReCa a fost lansată în anul 2021 pentru a despăgubi întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID 19, printr-un ajutor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din diferenţa dintre cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi cea aferentă anului 2020, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică. Totodată, a fost reluată discuţia privind implementarea măsurii HoReCa 2 care să aibă la bază acelaşi instrument de ajutor de stat

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce ordinarie! Hotii evazionistii prdinarii din horeca au mai dat un tun din banii nostri! Sa si ia medicamente din ei!
0
0
Baaa, si unu de rand nu primeste nimic, intre voi mafiotii
0
0
sa le dau la toti la trambitza !
1
0
le iese valoare prin nas! vai de capu nostru, numai mana intinsa!
1
0
Tot Cogelacul
1
0
Cleptocratia neocomunista
1
0
Aceasta este trista viata.Ei cu ei noi cu noi
0
0
Numai escroci
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367