REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Ce servicii oferă patronii celor care merg la urne

Ce servicii oferă patronii celor care merg la urne

Replica API 24 noiembrie 2019 | 00:00 208

Deţinătorul unui salon de înfrumuseţare din Bucureşti a postat, duminică, pe Facebook, un mesaj prin care promite că va oferi servicii gratuite tuturor femeilor care vor face dovada că merg la vot. ”Aşa cum ei fac pomeni şi plimbă autocare, mă simt îndreptăţit să acţionez, folosind ce resurse am”, a scris patronul salonului, conform News.ro.

„Pe toata durata săptămânii viitoare, de luni pana sâmbată, între orele 9:00-21:00, voi tunde vârfurile numai un centimetru, absolut gratuit oricărei femei ce îmi demonstrează că a votat azi. Voi solicita un selfie cu buletinul de vot stampilat. În felul asta sper să vă încurajez, motivez, susţin. Mulţumesc”, a scris bărbatul pe reţeaua de socializare.

Hair-stylistul povesteşte că a crescut în Italia, cu o mamă imigrant, ”fugind de sărăcie” din România.

”M-am simţit ca şi copil, ca dracu. Eram extracomunitari, am gustat rasismul, cruzimea copiilor la şcoală, mi-am văzut mama umilită, tratata ca pe sclavi. Asta trăiesc mulţi români pe afară. Nu spun din cauza mândriei. Fiecare avem un cuvânt de spus. Hai să-l spunem în aşa fel, încât să se cutremure pământul sub nespălaţii ăştia!!!!”, mai scrie el.

Bărbatul susţine că a ”umblat cu foarfeca în mână pe toată planeta”, că a fost ”respectat” şi a avut succes peste tot, dar că vrea să rămână în România fiindcă aici se simte acasă, nu se simte musafir.

El îşi motivează, totodată, decizia de a încuraja femeile să meargă la vot.

”Ştiu că este discutabilă modalitatea mea, dar aşa cum ei fac pomeni şi plimbă autocare, mă simt îndreptăţit să acţionez, folosind ce resurse am. Timpul, experienţa, pasiunea şi meseria. Nu mai pot, m-am saturat, mi-e lehamite!” mai spune el.

La Sibiu, un local oferă gratuit cafea celor care demonstrează că au votat.

„Cine se prezintă la cafeneaua Silvana (str. Gorăslău) cu buletinul ştampilat VOTAT are cafeaua din partea casei!!!! Program 12-01”, au transmis reprezentanţii localului, pe Facebook.

stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218